„Tricolorii”, oaspeți exemplari la EURO 2024: curățenie în vestiar și mesaj emoționant pentru gazde
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Social
Aventura României la EURO 2024 a ajuns la final, însă tricolorii au arătat că avem, din nou, echipă națională.

Echipa României pleacă cu fruntea sus de la EURO 2024 și lasă în urmă o impresie frumoasă nu numai fanilor, ci și organizatorilor și tuturor celor care urmăresc competiția.

Înainte de a părăsi Germania, tricolorii au lăsat o curățenie impecabilă în vestiarul de la Munchen, dar și un mesaj scris în română și germană, adresat gazdelor.

„EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum, și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană. Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-a adus împreună și ne-a făcut să simțim magia fotbalului”, se arată în scrisoarea „tricolorilor”.

Elevii lui Iordănescu au mai scris că pleacă din Germania cu gândul că au dat totul pentru România și că a fost o onoare pentru ei să ajungă în optimi la EURO. Mesajul a impresionat și UEFA care a postat pe instagram fotografiile care arată curățenia făcută în vestiar însoțite de mesajul - „Oaspeții perfecți”.

Citește și Echipa națională de fotbal a României, eliminată de la Euro 2024! MULȚUMIM pentru toate experiențele și că ne-ați unit, „TRICOLORI”!



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Prima oră după școală ar trebui să fie una sacră!” Iată ce ar trebui să faci (și ce să NU faci niciodată) în acest moment critic din ziua copilului tău

Ministrul Daniel David anunță limite clare pentru temele elevilor: Câte ore pe zi ar trebui să petreacă copiii din școlile primare, gimnaziale și liceale făcând teme?

„Haideți să fim și noi cinstiți până la capăt!” Ministrul Educației, despre explozia testărilor la clasa a V-a: „NU sunt de acord cu examenele de selecție dure în cadrul învățământului obligatoriu!”

Mariana Badea, despre ce ar schimba dacă ar fi iar la catedră: „Profesorii”

pixel