30 mai - Ziua limbii şi teatrului idiş
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri
De obicei, această zi este maqrcată prin diverse activități culturale.

Ziua limbii și teatrului idiș este sărbătorită pe 30 mai, începând cu anul 2018, conform Legii nr. 253/2017. Legea a fost adoptată de Senat pe 24 octombrie 2017 și de Camera Deputaților pe 29 noiembrie 2017. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de promulgare pe 13 decembrie 2017, iar legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 997 din 15 decembrie 2017.

Această dată a fost aleasă în memoria poetului și prozatorului Ițic Mangher, născut pe 30 mai 1901, considerat unul dintre cei mai importanți autori de limbă idiș din România. Inițiatorul proiectului legislativ a fost Silviu Vexler, deputat al Federației Comunităților Evreiești din România.

Conform expunerii de motive, presa de limbă idiș a apărut în Principatele Române mai devreme decât în alte părți ale diasporei europene, primul ziar în limba idiș, "Korot Haitim" (Cronica Timpului), fiind publicat la Iași în 1855. În 1876, la Iași, Avram Goldfaden a fondat primul teatru profesionist de limbă idiș din lume, în grădina "Pomul Verde".

Ziua limbii și teatrului idiș este marcată prin diverse activități culturale, educative, artistice, sociale și științifice organizate de autoritățile publice, instituții, societatea civilă și persoane fizice sau juridice, pentru a promova limba și teatrul idiș, potrivit Agerpres.

Cine a fost Ițic Manger

Ițic Manger (se citeste: Mangher) s-a născut la 30 mai 1901, Cernăuți, Austro-Ungaria – d. 21 februarie 1969, Ghedera, Israel) a fost un poet și dramaturg evreu de limbă idiș, originar din Bucovina, care s-a intitulat „bard popular”, văzător și „meșter croitor” al cuvântului scris.

Manger a trăit și creat în România și Polonia, mai apoi s-a refugiat din cauza primejdiei naziste în Franța și apoi în Anglia, de unde a emigrat în ultimii ani ai vieții în Israel.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Școală de la 8:00 - 17:00”. Soluția lui Daniel David pentru părinții care nu pot lua copiii de la școală la prânz. Profesorii vor fi plătiți în plus!

Ministrul Educației: „Norma didactică a profesorilor va crește”

Copiii care au acest obicei „prost” sunt, de fapt, mici genii, spun psihologii. Semnele pe care părinții le ignoră și ce spune știința despre ele

Președintele României Nicușor Dan: „Este anormal să numești «de merit» ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”

pixel