Vezi versiune Desktop
Impactul uriaș al lecțiilor de muzică asupra copilului. Prof. Mirela Paraleu Cicu: „Pentru el este un plus, niciodată nu va fi un minus sau un timp pierdut” / VIDEO
Este important să știi că nu toți copiii liniștiți sunt, automat, timizi. Unii sunt pur și simplu introvertiți: se simt bine în singurătate, preferă liniștea și nu resimt o nevoie intensă de interacțiune socială.
În schimb, un copil timid își dorește să lege prietenii, dar se teme de acest pas. De multe ori, simte anxietate atunci când trebuie să vorbească cu alți copii sau chiar cu adulți.
Timiditatea are adesea o componentă biologică. Unii copii reacționează mai intens în situații noi sau în contexte sociale: se simt mai stresați, iar ritmul cardiac li se accelerează. Sistemul lor de reglare emoțională este mai solicitat decât în cazul altor copii.
Așadar, nu este doar o chestiune de voință, pentru un copil timid, interacțiunile sociale pot fi o provocare reală, care necesită sprijin și înțelegere din partea adulților.
Copilul tău preferă să stea retras în pauze, evită petrecerile de ziua de naștere și pare paralizat doar la gândul de a vorbi cu un coleg?
Deși este perfect normal ca unii copii să fie mai rezervați, timiditatea poate, uneori, să le afecteze învățarea și relațiile sociale.
Vestea bună? Cu răbdare, empatie și mici ajustări în rutina zilnică, îl poți ajuta să prindă încredere în sine și să se deschidă, pas cu pas, către lume. Iată patru metode concrete prin care îl poți sprijini cu blândețe și înțelegere:
Copiii timizi sunt mai expuși riscului de a se simți singuri. Însă numeroase studii arată că o legătură strânsă cu părinții poate atenua efectele izolării. Nu ai nevoie de gesturi mari, ritualurile simple, constante, sunt cele mai eficiente.
O cină liniștită în familie, o seară de film, un joc împreună sau un moment de râs sincer pot construi o bază de siguranță emoțională.
Comunicarea deschisă este la fel de importantă. Un simplu „Cum te-ai simțit azi?” adresat constant poate deschide uși neașteptate.
Dacă răspunsurile copilului sunt vagi, încearcă jocul „trandafir, boboc, spin” – un lucru frumos din zi (trandafirul), un moment dificil (spinul) și ceva frumos care urmează (bobocul). Combinat cu gesturi calde de afecțiune, acest tip de comunicare îi transmite copilului tău că este ascultat și important.
Cu cât copilul tău se simte mai în siguranță lângă tine, cu atât va avea mai mult curaj să înfrunte ce îl sperie. De multe ori, părinții au tendința de a-și proteja copilul timid, evitând orice situație stresantă.
Însă pe termen lung, acest lucru nu face decât să întărească temerile.
Ce poți face?
Începe prin a înțelege ce îl îngrijorează: teama de a fi respins, de a greși sau de a fi judecat sunt foarte comune. Apoi, ajută-l să schimbe perspectiva.
De exemplu, dacă fiica ta nu vrea să meargă la o petrecere pentru că se teme că nu va plăcea cadoul ales, îi poți spune: „Cum te-ai simți dacă ai primi un astfel de cadou? Eu cred că ai fi impresionată că cineva s-a gândit la tine.”
Astfel, ajuți copilul să vadă situația din alt unghi și să-și reducă anxietatea.
Nu-i minimaliza fricile. Ascultă-l, validează-l și oferă-i alternative de interpretare.
Timiditatea nu dispare peste noapte. Este nevoie de timp și de pași mici, adaptați ritmului copilului. Poți aplica ceea ce specialiștii numesc scaffolding: susții copilul la început, iar apoi îl lași treptat să gestioneze singur situațiile.
Să presupunem că fiica ta acceptă cu greu să meargă la o petrecere, dar apoi se panichează când află că vor fi 30 de copii.
Poate fi prea mult pentru ea. Oferă-i o alternativă: „Ce-ar fi să îi dai cadoul lui Max la școală, într-o zi obișnuită?”
Dacă acceptă, puteți exersa împreună ce i-ar putea spune.
Scopul nu este să forțezi expunerea, ci să transformi situația într-una mai ușor de gestionat. Pas cu pas, copilul va prinde curaj.
Atunci când copilul tău îndrăznește să iasă din zona de confort, felicită-l. Nu doar pentru reușită, ci pentru faptul că a încercat. Aprecierea sinceră a efortului contribuie mult la construirea stimei de sine.
Dacă îți spune că i-a oferit cadoul lui Max, dar nu a reușit să vorbească prea mult cu el, răspunde-i: „Mi se pare grozav că ai avut curajul să i-l dai. A fost o idee bună. Cu siguranță veți mai avea ocazii să vorbiți.”
Fiecare pas mic contează. Privirea ta binevoitoare poate deveni oglinda în care copilul învață să se vadă pe sine ca fiind capabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Premierul desemnat Ilie...
