Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
„A fost întotdeauna stângaci”, „este un mare visător”, „este foarte timid”.
Ți s-a întâmplat vreodată să auzi pe cineva care te-a cunoscut în copilărie descriindu-te într-un mod care nu te mai reprezintă deloc?
Unele trăsături care ne-au definit bine în copilărie nu mai sunt relevante odată ce devenim adulți. Acest obicei de a ne aduce aminte de comportamentele copilăriei poate părea inofensiv și poate înceta după o corectare inițială, dar poate afecta negativ copilul pe măsură ce crește și poate dăuna relației dintre părinte și copil.
„Unii părinți întâmpină dificultăți în a accepta transformările copiilor lor”, explică terapeutul de familie Sarah Epstein pentru Psychology Today.
Această tendință poate reflecta o lipsă de efort din partea părinților de a cunoaște versiunea adultă a copilului lor.
Părinții pot să nu fie interesați sau să fie triști să vadă schimbările în copilul lor.
„Poate fi confortabil pentru părinte să-și vadă copilul într-un mod unidimensional”, adaugă expertul. Unii părinți consideră pierderea versiunilor mai mici ale copilului lor ca fiind tristă și încearcă să păstreze acea imagine, chiar dacă copilul a crescut și evoluat.
Potrivit lui Janice Stafford, terapeut de familie, etichetarea copiilor poate avea multiple cauze, după cum a explicat pentru Metro Family.
Dacă stângăcia, nostalgia sau lipsa de interes pentru copil pot fi motive posibile, expertul menționează și sentimentul de neputință al unor părinți, presiunea parentală sau repetarea tiparelor parentale pe care ei înșiși le-au cunoscut.
Contrar a ceea ce s-ar putea crede, etichetarea greșită nu este deloc un aspect minor.
„Acest blocaj poate fi alienant pentru copii, care se pot simți frustrați fiind nevoiți să-și corecteze frecvent părinții sau să suporte caracterizări eronate”, explică Sarah Epstein.
Părinții, la rândul lor, pot deveni iritați la insinuarea că nu își cunosc copiii. Atribuirea unei etichete înseamnă, practic, a nega persoanei respective posibilitatea de a evolua și de a se schimba.
În final, aceste erori pot duce la conflicte reale și pot slăbi legătura dintre părinte și copil.
Cu toate acestea, nu totul este pierdut; este posibil să se reconstruiască înțelegerea dintre părinți și copii.
Ambele părți trebuie să fie curioase și deschise la schimbare.
„Pe măsură ce copiii cresc și se schimbă, ei apreciază atunci când părinții lor observă și recunosc această creștere”, spune Sarah Epstein.
Cu toții dorim să ne simțim văzuți și cunoscuți, mai ales de cei mai importanți oameni din viața noastră, precum părinții.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
