Andreea Ibacka, despre viața cu doi copii: „5 ani nu am dormit”
Data publicării:
Andreea Ibacka a fost invitată în cadrul unui podcast, unde a vorbit despre cum este viața cu doi copii.

Recent, actrița Andreea Ibacka a fost invitata Ilincăi Vandici la podcastul „Te ascult”, în cadrul căruia a vorbit despre cum este viața cu doi copii și la ce a renunțat de când a devenit mamă.

„5 ani nu am dormit. Dar aceasta a fost o decizie asumată pe care nu o regret și pe care nu le-o imput pentru că am doi copii pe care mi i-am dorit. Dacă mi i-am dorit este normal să petrec timp cu ei, să le ofer tot ce pot eu mai bun în etapa asta de formare. Da,au fost proiecte, oportunități în viața profesională la care am renunțat fără să mă gândesc practic. Era normal să îmi aleg copiii. Totul este despre timing. Poate la un moment dat lucrurile și prioritățile se schimbă. Dar în primii ani de viață cred că a fost foarte esențial să fiu aproape de ei. Asta nu înseamnă că am fost în concediu 100%, pentru că lucrăm într-o industrie în care nu poți să pui totul pe hold pentru o perioadă, dar am încercat să îmi aleg proiectele, să pot să lucrez mai mult de acasă, să îmi organizez singură agenda”, a povestit Andreea Ibacka în cadrul podcastului.

„Mă bucur enorm că există cărți de parenting. Nu credeam că ele sunt atât de utile până să mă apuc să le descopăr, să am nevoie, în situații, uneori, chiar disperate. Mi se pare foarte mișto că soluțiile pe care specialiștii le găsesc de cele mai multe ori sunt simple, la mintea cocoșului. Învăț tot timpul de la copiii mei, de la specialiști. Copilul nu te va asculta mai bine dacă țipi la el, dar prima tentație și cea mai mare este să ridici tomul ca să te impui. Și treaba asta am testat-o fiecare pe pielea lui. Nu funcționează. Nu știu care sunt părinții care nu au țipat niciodată la copiii lor”, a mai spus Andreea Ibacka.

Chiar dacă Andreea preferă parentingul modern, aceasta susține că indiferent de metoda pe care o aplici cu ai tăi copii, tot vor avea nevoie de terapeut când vor fi mari. „Oricât de bun ar fi parenting-ul pe care ăl facem cu copiii noștri, tot este necesar să strângem bani pentru terapia lor. Cred că nu este o rușine să recunoaștem lucrurile astea”, a mai spus Andreea Ibacka.

Andreea Ibacka este o actriță română de film și televiziune. Este cunoscută mai ales prin interpretarea rolurilor principale din serialele: Inimă de țigan (2007), Regina (2008) și în calitate de co-prezentator al emisiunii În al 9-lea cer. Aceasta este căsătorită cu Cabral cu care are doi copii, Namiko și Tiago.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Monden

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Prof. Mariana Badea, despre schimbările din sistemul de învățământ „Nu se mai numesc opere literare, se numesc texte, ca la manele” / FOTO: freepik.com@ zinkevych

Prof. Mariana Badea, despre schimbările din sistemul de învățământ: „Nu se mai numesc opere literare, se numesc texte, ca la manele” / VIDEO

Lecțiile de maniere pe care părinții NU le mai predau copiilor. Cercetători: „Nu e vorba doar că devin nepoliticoși, dar vor avea de suferit social și profesional pe termen lung” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Lecțiile de bune maniere pe care părinții NU le mai predau copiilor. Cercetători: „Nu e vorba doar că devin nepoliticoși, dar vor avea de suferit social și profesional pe termen lung”

Foto: Freepik@freepk

Aceasta este vârsta ideală pentru a-l învăța pe copil o limbă străină

Cuvintele părinților care demotivează copiii și le afectează viitorul. Experți în parenting: „Sunt mai periculoase decât par!” / FOTO: freepik.com @gerain0812

Cuvintele părinților care demotivează copiii și le afectează viitorul. Experți în parenting: „Sunt mai periculoase decât par!”

pixel