Vezi versiune Desktop
De ce au nevoie cu adevărat copiii de la părinții lor? Descoperă cele 5 lucruri esențiale care fac diferența în bunăstarea lor!
Lovirea unui copil poate avea consecințe grave, afectând nu doar starea emoțională a acestuia, ci și relația cu părinții. Cu toate că mulți părinți se simt frustrați atunci când copilul lor nu le acordă atenție, lovirea nu este soluția potrivită pentru a obține comportamentul dorit. Deși poate părea că micuțul reacționează și se supune pe moment, această metodă nu doar că este neproductivă, ci poate avea consecințe negative pe termen lung.
Studiile recente demonstrează că folosirea violenței fizice nu ajută în schimbarea comportamentului copilului. Dimpotrivă, această practică îi face pe copii să se simtă rușinați și îi separă emoțional de părinți, afectând legătura de atașament. Chiar dacă ne-am putea imagina că astfel de metode sunt demodate, conform unui studiu realizat de UNICEF, 80% dintre părinții din întreaga lume recurg la violența fizică asupra copiilor lor.
Psihologul Sol Proaño, expert în educație și disciplină conștientă, a vorbit la hola.com despre consecințele loviturii aplicate copiilor în timpul corecției comportamentale. Aceste consecințe pot fi devastatoare, atât din punct de vedere emoțional, cât și în ceea ce privește dezvoltarea psihologică a copilului.
Potrivit expertului, pentru a înțelege tot ceea ce vom prezenta este să știm că există o mare diferență între ceea ce numim „educația tradițională” și „parenting respectuos”.
„Educația tradițională” este forma de educație pe care am moștenit-o încă din copilărie și care a fost transmisă de la o generație la alta. Cu toate că astăzi există îndoieli tot mai mari cu privire la eficacitatea ei, educația tradițională se caracterizează prin utilizarea tipică a țipetelor, loviturilor, amenințărilor și umilințelor. Aceasta este adesea aplicată în situațiile în care informațiile disponibile sunt limitate.
„Parenting respectuos”. Acest stil de parenting se bazează pe protecție și comunicare afectuoasă și respectuoasă. În acest context, strigătele, loviturile și amenințările nu au loc. În schimb, parentingul respectuos își asumă rolul de a ghida și instrui copilul într-un mod care încurajează respectul reciproc și îi oferă acestuia încredere și securitate emoțională.
SURSA FOTO: freepik.com
Atunci când un părinte recurge la lovirea unui copil, adesea caută îmbunătățirea comportamentului acestuia și consideră că este o măsură disciplinară potrivită. Asta se întâmplă deoarece tiparele comportamentale observate în copilăria lor, de către părinții lor, se repetă adesea și în propriile relații părinte-copil. Astfel, părinții încearcă să obțină supunerea copiilor lor folosind aceleași metode pe care le-au experimentat ei înșiși, folosind lovitura pentru a schimba comportamentul.
Cu toate acestea, se înșală, deoarece disciplina nu presupune pedeapsă, lovire sau țipete. Dimpotrivă, este vorba despre capacitatea de a oferi copiilor abilități educative, de a-i învăța cu dragoste și afecțiune. La fel cum oricine, atunci când nu știe să facă ceva, are nevoie să i se arate calea cu răbdare și înțelegere.
În plus, există un alt aspect important: oamenii care au fost supuși violenței fizice în copilărie au mai multe șanse să recurgă la pedeapsa fizică ca răspuns educativ în relația cu propriii lor copii. Această justificare este adesea că ei înșiși au „ajuns bine”. Prin urmare, este crucial ca părinții să se angajeze într-un proces de autocunoaștere pentru a înțelege de ce aceasta nu este calea corectă. Expertul subliniază că acest lucru nu este ușor, deoarece adesea nu li s-au oferit instrumentele necesare pentru a gestiona aceste situații.
SURSA FOTO: freepik.com
Un studiu publicat în urmă cu câțiva ani în Journal of Family Psychology, care a analizat mai mult de 50 de ani de cercetare, a ajuns la concluzia că „cu cât un copil este lovit mai mult, cu atât suferă mai multe daune emoționale”. Explicând această constatare, expertul în psihologie subliniază că lovirea unui copil activează cea mai primitivă parte a creierului, cunoscută în domeniul psihologiei ca „starea de supraviețuire”. Atunci când această parte a creierului este activată, avem trei opțiuni: să fugim, să luptăm sau să ne pierdem cunoștința.
Expertul explică că acesta este modul în care funcționează creierul nostru atunci când ne confruntăm cu o amenințare și că această reacție este similară la adulți, copii și chiar animale. Imaginați-vă că suntem în mijlocul unei savane și apare un leu furios. În această situație, simțim cu toții o amenințare și suntem nesiguri cu privire la cum să reacționăm. „La fel se simte un copil când este lovit sau se țipă la el”, explică psihologul.
Însă impactul este și mai profund în cazul copiilor. Creierul lor este suprasolicitat, deoarece adultul care ar trebui, prin natura lucrurilor, să fie sursa lor de securitate, calm și pace, recurge la lovire sau țipete. Astfel, atunci când un copil se confruntă cu o explozie emoțională dificil de gestionat, el nu are o figură de atașament care să-l ajute să înțeleagă motivele loviturii sau a țipetelor.
Devin mai sfidători și mai agresivi.
Dezvoltă mai mult comportament antisocial.
Pot ajunge să aibă probleme de sănătate mentală.
Vor avea mai multe dificultăți în dezvoltarea cognitivă și emoțională.
Se dezvoltă o lipsă de siguranță, atât în ceea ce privește adultul (pentru că nu mai are încredere în el), cât și în copilul însuși, cu stimă de sine scăzută.
Apar frica și anxietatea, deoarece copiii nu mai sunt siguri dacă va exista o dată viitoare sau nu. „O pedeapsă nu învață abilități și nu îți spune cum să acționezi data viitoare, ci doar generează frică”, spune psihologul Sol Proaño.
Citește și Tăcerea ca pedeapsă: O formă de agresiune a copiilor. Aceste situații fac ravagii în dezvoltarea lor
Atunci când suntem în fața unei situații în care ne-am putea gândi să aplicăm o lovitură, există alternative eficiente pe care le putem adopta. Expertul subliniază importanța revenirii la conceptul de „parenting respectuos”. Atunci când părinții înțeleg că o lovitură sau un țipat nu aduc cunoștințe sau abilități, realizăm că aceasta nu reprezintă o modalitate disciplinară valabilă. În schimb, devenim amenințări pentru copii și îi putem speria.
Primul pas este să înțelegem că nu încercăm să schimbăm comportamentul copilului, ci să începem să învățăm împreună cu el. Acest lucru implică o schimbare în gândirea noastră ca părinți, acceptând faptul că micuții se comportă în mod specific pentru că sunt copii. Pe lângă acest aspect, coborâm la nivelul copilului, ne așezăm lângă el și îi arătăm că suntem acolo pentru el, că înțelegem cum se simte și că dorim să-l ajutăm să-și gestioneze emoțiile. Acest proces este cunoscut sub numele de „validarea emoțiilor lor”, explică expertul.
Această abordare de însoțire emoțională ne oferă cheia și alternativa la violența fizică. Învățăm copilul să-și dezvolte abilitățile necesare pentru a face față acelui comportament dificil într-un mod pozitiv. În loc să-i arătăm copilului prin violență ce nu trebuie să facă, îl ghidăm și îl învățăm cum să se ocupe de situații similare în viitor.
Această metodă implică empatie, comunicare și răbdare din partea părinților. Înțelegerea și validarea emoțiilor copilului creează un mediu de învățare și dezvoltare sănătoasă. În loc să se bazeze pe frică și amenințări, copilul învață să-și recunoască emoțiile, să le exprime în mod adecvat și să găsească soluții constructive pentru problemele sale.
În concluzie, există alternative eficiente și respectuoase la violența fizică în disciplina copiilor. Adoptarea unei abordări de parenting respectuos și validarea emoțiilor copilului ne permite să îi învățăm abilitățile necesare pentru a gestiona comportamentele dificile. Înlocuind violența cu comunicare empatică și însoțire emoțională, creăm un mediu sigur și sănătos în care copiii pot învăța și crește armonios.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Indiferent dacă este mic sau...
