Copiii cu abilități mari sunt adesea priviți cu o anumită doză de neînțelegere din cauza comportamentului lor sfidător și aparent nepăsător față de ordinele obișnuite. Însă, potrivit psihologilor specializați în abilități înalte, este esențial să privim această situație dintr-un unghi diferit și să înțelegem că această relație complexă cu autoritatea poate avea rădăcini în factori de mediu și educaționali.

Alejandro Busto și Olga Carmona, psihologi cu experiență în abilități înalte, oferă o perspectivă interesantă în cartea lor „Copii cu abilități înalte. Provocarea de a-i educa”. Ei subliniază că acești copii pot refuza să facă lucruri aparent banale, precum să-și pună pijamaua, exprimând o provocare reală față de autoritate. Cu toate acestea, cheia constă în înțelegerea conceptului de autoritate.

Psihologii afirmă că refuzul copiilor cu abilități mari de a accepta ordinele nu se datorează doar unei simple rezistențe la puterea ierarhică impusă, ci mai degrabă faptului că aceștia sunt sensibili la negociere și referințe etice. Busto și Carmona recomandă abordarea situațiilor cu umor, răbdare, empatie și flexibilitate, subliniind importanța negocierii și gestionării acestui comportament într-un mod constructiv.

Psihologul Ana Gloria Sanchez, CEO al Centrului Lazos și specialist în abilități înalte, completează această perspectivă, adăugând că negocierea cu copiii mici nu ar trebui privită ca ceva neobișnuit, iar aplicarea unor instrumente precum umorul și schimbarea poate contribui la gestionarea situațiilor cu succes.

Comportamentul la școală

Uneori, comportamentul provocator al unui copil cu abilități înalte nu se manifestă în același mod acasă, ci mai degrabă în mediul școlar. De ce apar astfel de discrepanțe? Se pare că răspunsul poate fi găsit în arta negocierii, pe care părinții acestor copii au abordat-o cu mult timp în urmă pentru a facilita înțelegerea reciprocă.

Ana Gloria Sánchez, psiholog și expert în abilități înalte, dezvăluie că în multe cazuri, școlile raportează un indice înalt de comportament provocator în observațiile pe care le trimit. Cu toate acestea, atunci când analizează comportamentul copilului în cadrul unei consultații sau acasă, nu observă aceeași tendință provocatoare. Explicația pe care o oferă psihologul pentru această discrepanță este intrigantă.

„În multe cazuri, modul intens și puternic de a fi al acestor copii, exprimat prin întrebări frecvente, dorința de claritate și corectitudine, poate fi interpretat în contextul școlar drept comportament provocator. Totuși, acest lucru nu este mereu adevărat”, explică Ana Gloria Sanchez. Ea sugerează că ceea ce poate părea a fi comportament provocator este, de fapt, o expresie a dorinței copiilor de a împărtăși informații concrete și detaliate pe care le au în interior.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.