Vezi versiune Desktop
„Iubește-ți copilul! Nu este nimic mai dăunător pentru el decât să simtă că nu-ți pasă”, avertizează experții în parenting: „Rămân cicatrici pe viața!”
Copilul tău a avut întotdeauna plăcerea de a vorbi. Dar, de la vârsta de patru ani, această caracteristică s-a accentuat și mereu găsește ceva de spus sau de întrebat. Pe drum spre casă, recapitulează ziua la școală, discută despre mașinile de pe stradă, câinele vecinului, pantofii prietenilor, bicicleta lui, pisica de pe perete, se plânge că sora lui i-a distrus puzzle-ul... Acasă sau la școală, micuțul tău nu încetează niciodată! Până în punctul în care, epuizat de atâta vorbărie, ajungi să nu-l mai asculți, iar sora/fratele lui se luptă să-și exprime părerile.
Potrivit doctorului în psihologie, Stephan Valentin, „acest copil cu siguranță simte nevoia să împărtășească tot ce i se întâmplă în timpul zilei și este important să-l asculți. Dar este la fel de important să-l învățăm că nu ar trebui să acapareze întreaga atenție a părinților săi. Este vorba despre a-i învăța pe copii regulile comunicării și ale vieții sociale: să respecte timpul de vorbire al fiecăruia”.
Pentru a descifra motivele, trebuie să fii atent la ce spune copilul și modul în care o face.
O conversație poate ascunde, de fapt, o îngrijorare. „Când vorbește, pare nervos? Neconfortabil? Ce ton folosește? Ce emoții însoțesc discursurile sale? Acești indicatori sunt esențiali pentru a determina dacă este doar o dorință puternică de a se exprima, o bucurie simplă de a trăi sau o preocupare latentă”, susține psihologul, potrivit parents.fr. Și dacă detectăm îngrijorare în cuvintele sale, încercăm să înțelegem ce-l neliniștește și să-l calmulăm.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Vorbărețul poate fi, de asemenea, rezultatul unei dorințe de a atrage atenția.
„Comportamentul care deranjează pe alții poate deveni o strategie pentru a focaliza atenția asupra propriei persoane. Chiar și când copilul este sancționat, reușește să capteze interesul adultului”, subliniază Stephan Valentin.
În acest caz, ar trebui să încercăm să îi dedicăm mai mult timp într-un cadru personalizat. Indiferent de motivul vorbirii, acesta poate avea consecințe negative pentru copil. Poate fi mai puțin concentrat la școală, riscul de a fi ignorat de colegi sau poate primi sancțiuni din partea profesorilor.
De aceea, este important să-l ajutăm să își canalizeze discursul stabilind limite clare. Astfel, va învăța când este momentul să vorbească și cum să se implice într-o conversație.
Depinde de noi să-l învățăm să se exprime fără a întrerupe pe ceilalți și să asculte.
Pentru aceasta, putem oferi activități care îl încurajează să fie atent la toată lumea și să aștepte rândul. Jocurile de societate sunt o opțiune, de exemplu.
De asemenea, activitățile sportive sau teatrul de improvizație îl vor ajuta să-și exerseze abilitățile și să se exprime.
Totuși, trebuie să fim atenți să nu-l suprastimulăm. „Plictiseala poate fi benefică, deoarece copilul își poate regăsi liniștea interioară. Va fi mai puțin agitat, ceea ce poate reduce nevoia persistentă de a vorbi”, sugerează psihologul.
În cele din urmă, stabilim un moment special în care copilul ne poate vorbi și în care suntem disponibili să-l ascultăm. Conversația va fi lipsită de orice tensiune în acest moment dedicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Temele pentru acasă sunt o...
Bunele maniere la masă sunt...
