Vezi versiune Desktop
De ce au nevoie cu adevărat copiii de la părinții lor? Descoperă cele 5 lucruri esențiale care fac diferența în bunăstarea lor!
Experta susține că, în trecut, responsabilitățile în familie erau clar împărțite: mamele se ocupau de copii acasă, iar tații plecau la vânătoare sau război. În prezent, însă, aceste roluri tradiționale au evoluat.
„Când oamenii locuiau în peșteră, mamele stăteau acasă cu copiii și tații mergeau la vânătoare sau la război sau pe unde aveau ei treabă. Acum nu mai avem nici război, nici la vânătoare nu trebuie să te mai duci.
Mama merge la serviciu, tata merge la serviciu. Când venim acasă este egal ce avem de făcut. Împreună ne ocupăm de casă, împreună ne ocupăm de copiii, împreună ne ocupăm de toată viața noastră.
Da, deci tu nu mai pleci la război și atunci, fiind acolo prezent, e foarte important să-ți iei în responsabilitate viața ta”, afirmă Daniela Gavankar la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
SURSA FOTO: freepik.com @davidwarnar
Experta subliniază că în societatea modernă, nici bărbatul, nici femeia nu au responsabilitatea de a „ține în viață” un alt adult, decât în cazuri de vulnerabilitate.
„Niciun om pe pământul ăsta nu are responsabilitate să se ocupe de un alt om adult decât dacă acesta este într-o situație de vulnerabilitate, evident.
Dar, altfel niciun om nu are responsabilitatea să îl țină în viață pe un alt om.
Da, deci eu, ca femeie, nu am responsabilitatea să am grijă și de casa ta, de copiii tăi, de toată viața ta, după cum nici tu, ca bărbat, nu ai responsabilitatea asta. Noi doi, împreună avem această responsabilitate”, explică psihologul. „Mergem la serviciu împreună, venim acasă împreună, și mama, și tata, și bărbatul, și femeia trebuie să-și asume responsabilitățile față de viața lor în comun. Amândoi facem mâncare, pentru că amândoi mâncăm, amândoi ne ocupăm de casa noastră, amândoi ne ocupăm de copii”.
Daniela Gavankar remarcă faptul că, în multe familii, împărțirea sarcinilor nu este echilibrată, deși în multe cazuri, acest lucru poate funcționa doar în condițiile unei situații financiare favorabile, când resursele sunt suficiente pentru a externaliza anumite sarcini – de exemplu, angajarea unei persoane pentru curățenie sau îngrijirea casei.
Însă în familiile în care nu există asemenea ajutoare, responsabilitățile trebuie împărțite corect, fără ca unul dintre parteneri să fie lăsat să își asume toată greutatea.
„În foarte multe familii nu se întâmplă asta și sunt familii în care lucrurile merg bine, să zicem, dacă familia are o situație foarte bună și poate să delege o parte din aceste lucruri: ai o femeie la curățenie, ai alte ajutoare”, mai spune experta.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Daniela Gavankar subliniază că, în relația cu copiii, părinții reprezintă singura pereche care contează cu adevărat pentru copil.
„Dar, în relația cu copiii tăi, această pereche de părinți este singura pe care copilul ăsta o are! Nu poate să-și ia o altă mamă sau un alt tată”, afirmă Gavankar, subliniind importanța rolului pe care părinții îl au în viața copilului lor.
Indiferent de circumstanțele exterioare sau de dificultățile întâmpinate, părinții sunt cei care trebuie să ofere sprijin și înțelegere constantă, fiind aceia care formează fundamentul pentru dezvoltarea emoțională și educațională a copilului.
„`Păi, eu n-am timp`. Sigur că da, niciunul dintre noi n-avem timp! Dar, pe termen lung e foarte important să te uiți la tine!”, mai spune psihologul.
SURSA FOTO: freepik.com @freepik
Daniela Gavankar adaugă că, chiar dacă toți părinții sunt ocupați, este esențial ca aceștia să își facă timp pentru autoevaluare și să analizeze constant cum își îndeplinesc rolul de părinte.
„De exemplu, acum suntem aproape la final de an, slavă cerului că mai avem vreo două luni, dar fiecare părinte ar fi util să se uite la job-ul lui de părinte și să-și facă o autoevaluare.
Eu anul ăsta ce l-am învățat pe copilul meu, ce a învățat el de la mine? Cum m-am raportat eu la viața lui? Cât de mult l-am înțeles? Cât de mult l-am sprijinit? NU mă refer la ce i-am cumpărat! Asta e altă poveste.
Și să vezi dacă poți să bifezi măcar un lucru pe lună sau la două luni sau la trei luni, sau măcar să bifez acolo: în vara asta eu l-am învățat pe copilul meu să meargă pe bicicletă”, a adăugat experta.
Această autoevaluare ar trebui să fie un proces continuu, în care părintele analizează nu doar obiectele materiale oferite, ci și felul în care a contribuit la dezvoltarea emoțională și educațională a copilului său.
Un punct esențial în educația copilului este modul în care părinții transmit aceste lecții. Gavankar atrage atenția asupra pericolului de a deveni un părinte excesiv de exigent sau agresiv, mai ales atunci când încerci să îl înveți pe copil o abilitate
„Când îl înveți ceva, e foarte important cu ce atitudinea o faci! Pentru că se întâmplă foarte repede ca unul dintre părinți să devină foarte nerăbdător și exigent și agresiv cu copilul. `Te învăț să mergi pe bicicletă, dar mă aștept să și înveți repede. Și dacă n-o faci...`
Acum copiii nu mai sunt așa de mult bătuți cum era când eram noi copii, însă li se spun lucruri foarte grele. `Nu te duce capul`, `ești un împiedicat`, `nu mai pot cu tine`, `mă scoți din minți` și altele foarte grele. Și atunci îl înveți, dar din ce atitudine? Dintr-o atitudine de iubire sau din una de subordonare neadecvată. Adică tu nu ești șeful copilului tău”, atrage atenția Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @standret
Daniela Gavankar face o remarcă esențială privind durata copilăriei umane, subliniind că aceasta este mult mai lungă decât la orice altă specie.
„Oamenii nu înțeleg de ce copilăria puiului de om este cea mai lungă de la din toate speciile. De ce puiul de om e considerat copil până la 18 ani și cu adevărat creierul se dezvoltă la 25? Pentru că nu e pe picioarele lui, nu este, înțelept, nu e responsabil, n-are echilibru emoțional, n-are ce-i trebuie ca să fie lăsat singur. La celelalte animale, copilul e câteva zile sau săptămâni sau luni în grija părinților, după care e învățat să-și ia viața în propriile mâini. La noi durează 18 ani sau 25”, susține experta.
În acest context, Gavankar adaugă că așteptările nerealiste de la copii sunt o problemă frecventă: „Păi, cum te aștepți tu să meargă el pe bicicletă din prima sau din a doua?”
Deși părinții pot fi dornici să vadă rezultate rapide, acest lucru nu este realist în cazul unui copil aflat într-o continuă dezvoltare. Copiii, în special la vârste fragede, nu au maturitatea necesară pentru a face față la presiunile și așteptările impuse de părinți, iar dezvoltarea lor necesită timp și răbdare.
„Contează foarte mult, din nou, echilibru pe care tu îl ai ca om. Dacă copilul tău greșește, dacă e supărat, dacă n-are un comportament adecvat, dacă nu vrea să facă ce-i ceri tu, tu poți să stai pe picioarele tale.
De multe ori oamenii îmi spun `păi, ce nu știu eu să-mi cresc copilul` sau `uite părinții noștri ce bine ne-au crescut și uite ce bine am ajuns`, `măcar noi aveam respect`. Copiilor dacă nu le-ar fi frică, ei s-ar manifesta și mai ales față de părinții abuzivi. Atunci când copilul are respect cu adevărat față de cei din jur, el vine dintr-o viață echilibrată, caldă, bună, în respect”, adaugă Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @ASDFpik
Daniela Gavankar subliniază importanța unui mediu familial echilibrat și respectuos pentru dezvoltarea unui comportament adecvat al copilului.
„Într-o familie în care toată lumea e respectuoasă, n-are loc un copil obraznic și care strigă tot felul, îi spune mamei `ești o proastă`, o lovește... Într-o familie echilibrată nu există așa ceva sau chiar dacă există comportamentul ăsta e anihilat cu multă iubire, cu multă blândețe.
Îi spui copilului `mă doare să-mi spui așa ceva, noi în familia asta nu ne vorbim așa, nu e un comportament OK` și atunci copilul foarte repede învață, se regrupează pentru că el vrea să fie ca familia lui”, afirmă Gavankar, atrăgând atenția asupra modului în care relațiile dintre membrii familiei influențează comportamentul copiilor.
Gavankar atrage atenția și asupra pericolelor unui mediu familial disfuncțional: „Când în familie sunt agresivi cu toții și unii cu alții, și cu ceilalți oameni și vorbesc urât de alți oameni, atunci copilul capătă comportamentul ăsta.
Fiecare părinte trebuie să nu uite că are în responsabilitate acest copil egal ca valoare, ca importanță, nici nu știu cum să zic. Fă-ți autoevaluare ta ca părinte: cum ești tu? Ce părere are copilul tău despre tine?
`Păi, ce, că dacă l-aș asculta pe el...`”
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Profesorul universitar subliniază că o relație sănătoasă între părinți și copii este cheia unei dezvoltări echilibrate pentru cei mici.
„Într-o relație sănătoasă copiii sunt senini și sunt echilibrați. Copiii au nevoie de părinți. Copiii au nevoie ca părintele să fie alături de el, să fie curios de viața lui. Dincolo de ce ai mâncat și ți-ai făcut temele! Cum îți merge? Cum ești cu prietenii tăi? Unde ați mai fost? Cine e cel mai fain din gașcă? Cine e supărat? Cu cine te distrezi cel mai bine?
Să fii prezent în viața copilului tău și când e mai mare. Adolescenții de multe ori ne dau impresia că nu mai vor, gata, nu mai vor părinții, dar ei te așteaptă să te duci în camera lor. Asta când te duci cu lucruri frumoase, când te duci doar ca să strigi `iar nu ți-ai făcut`, `nu ți-ai dres`, atunci sigur că nu te vrea”, conchide Daniela Gavankar.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
În lumea globalizată de...
Indiferent dacă este mic sau...
