Cum să-ți transferi copilul de la o școală la alta. Iată ce trebuie să știi
Data publicării:
Dacă din mai multe motive copilul tău vrea să se transfere la o altă școală, în acest articol găsești tot ce trebuie să faci pentru această procedură.

Neînțelegerea sau conflictele cu colegii, oferta educațională de la altă școală, distanța mai mică dintre casă și școală, oricare ar fi motivul pentru care copilul tău vrea să se transfere la o altă școală, iată tot ce trebuie să știi despre această procedură.

Potrivit legii, copiii şi elevii au dreptul să se transfere de la o clasă la alta, de la o unitate de învăţământ la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ la care se face transferul.

Transferurile în timpul anului școlar se fac doar în situații excepționale. Iată care sunt acestea: 

a) la schimbarea domiciliului părinților într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului București;

b) în cazul unei recomandări medicale, eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcția de sănătate publică;

c) de la clasele de învățământ liceal la clasele de învățământ profesional;

d) la/de la învățământul de artă, sportiv și militar;

e) de la clasele cu program de predare intensivă a unei limbi străine sau cu program de predare bilingv la celelalte clase;

f) în alte situații excepționale, pe baza documentelor justificative, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar.

Care sunt documentele de care ai nevoie:

foaia matricolăfișa medicalăfișa de lichidarecererea de transfer copii după actele de identitate ale părinților. Transferul copiilor și elevilor se face cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ la care se solicită transferul și cu avizul consultativ al consiliului de administrație al unității de învățământ de la care se transferă. 

După aprobarea transferului, unitatea de învățământ primitoare este obligată să solicite situația școlară a elevului în termen de 5 zile lucrătoare. Unitatea de învățământ de la care se transferă elevul este obligată să trimită la unitatea de învățământ primitoare situația școlară a celui transferat, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării. Până la primirea situației școlare de către unitatea de învățământ la care s-a transferat, elevul transferat participa la cursuri în calitate de audient.

Ce se întâmplă în cazul elevilor care decid să-și schimbe școala în timpul anului:

În cazul elevilor transferăți în timpul anului școlar, aceștia preiau disciplinele opționale ale clasei în care se transfera.
În funcție de profilul clasei, poate fi necesară susținerea unui examen pentru a dovedi cunoștințele elevului la o anumită disciplină, mai ales dacă elevul a fost transferat la o clasa cu un alt profil. Probele de diferența desfășurate în urmă transferului de la o instituție de învățămînt la altă, în caz de necesitate, au loc, de regulă, până la încheierea semestrului în curs. 

Potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, transferul între filierele, profilurile și specializările din învățământul liceal se face începând cu anul școlar următor, în baza unor evaluări, în funcție de numărul de locuri existente, înainte de atingerea capacității maxime de școlarizare, în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației. Prin excepție, unitățile de învățământ liceal militar pot efectua transferuri la clasa a IX-a, în primele 30 de zile de la începerea anului școlar, în condițiile prevăzute prin reglementări emise de Ministerul Apărării Naționale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Acestea sunt cele mai populare porecle pentru bunici

Pe măsură ce costurile creșterii unui copil continuă să...

Daruri pentru botezul bebelușului care aduc binecuvântare

Aceste cadouri sunt o modalitate frumoasă de a...


Top citite
Semnele de inteligență scăzută la copii. Cele mai importante indicii care arată o dezvoltare cognitivă întârziată / FOTO: freepik.com @EyeEm

Semnele de inteligență scăzută la copii. Cele mai importante indicii care arată o dezvoltare cognitivă întârziată

Un pedagog demască efectele negative ale educației emoționale greșit aplicate: „Supunerea excesivă la emoții îi face pe copii egocentrici și nepoliticoși” / FOTO: freepik.com @timltv

Un pedagog demască efectele negative ale educației emoționale greșit aplicate: „Supunerea excesivă la emoții îi face pe copii egocentrici și nepoliticoși”

7 gesturi simple care îți vor face copiii mai fericiți! Expert: „Aparent sunt banale, dar, de fapt, sunt extrem de valoroase!” / FOTO: freepik.com @standret

7 gesturi simple care îți vor face copiii mai fericiți! Expert: „Aparent sunt banale, dar, de fapt, sunt extrem de valoroase!”

Un „secret” de la cercetătorii Stanford pentru creșterea copiilor deștepți: „Mulți elevi trec prin primii ani de școală cu această idee periculoasă în minte” / FOTO: freepik.com @dusanpetkovic

Un „secret” de la cercetătorii Stanford pentru creșterea copiilor deștepți: „Mulți elevi trec prin primii ani de școală cu această idee periculoasă în minte”

pixel