Demonstrat științific! Un profesor care reușește la ore să se conecteze cu elevii are șanse mult mai mari să-i motiveze. Urania Cremene: „Ei cred că treaba lor e doar să predea”
Data publicării:
Într-o recentă declarație, experta în parenting Urania Cremene a subliniat importanța conexiunii umane între profesori și elevi pentru a stimula motivația și competența acestora în diferite materii. 

Teoria demonstrează că un profesor care reușește la ore să se conecteze cu elevii, la nivel uman, are șanse mult mai mari să-i motiveze pentru propria materie și să le crească competența pe materia respectivă, nu numai concentrarea și atenția, a declarat Urania Cremene la podcastul Boabe de cunoaștere a dr. Mihail Pautov.

Urania Cremene a observat că mulți profesori nu consideră conectarea cu elevii ca fiind parte din responsabilitățile lor.

„Profesorii nu cred că aceasta este treaba lor să se conecteze cu elevii. Ei cred că treaba lor e să predea geografie, matematică, istorie și așa mai departe”, a explicat experta în parenting.

Cu toate acestea, Urania Cremene argumentează că adulții trebuie să recunoască faptul că și ei, la fel ca și copiii, au nevoi esențiale de conectare umană: „Ori, dacă noi adulții înțelegem că avem și noi aceste trei nevoi, le au și copiii, forma prin care ni le satisfacem poate fi diferită, e adevărat. Felul în care te simți tu conectat poate fi diferit decât felul în care eu mă simt conectată. Atunci reușim să ni le satisfacem nouă proactiv, să vedem ce ne lipsește și să-i ajutăm și pe copiii noștri să și le satisfacă”

Citește și Profesorii trebuie să-și iubească elevii pentru a-i ajuta să reușească? Cercetătorii au adunat în ultimele două decenii o cantitate impresionantă de dovezi

Dr. Mihail Pautov: „Oricine dintre noi își poate aduce aminte de acel profesor care s-a conectat”

După declarațiile Uraniei Cremene privind importanța conexiunii umane între profesori și elevi, dr. Mihail Pautov a intervenit, aducând în prim-plan experiențele sale personale cu dascăli care au reușit să inspire și să motiveze fără ajutorul teoriilor educaționale.

„Cred că există totuși dascăli talentați care nu au nevoie de știință pentru a le face (n.r. - nevoile psihologice de bază). Oricine dintre noi își poate aduce aminte de acel profesor care s-a conectat la tine.

De exemplu, în cazul meu, sunt fix doi. Și-i țin minte pe amândoi pe nume. În gimnaziu era o profesoară de română pe care o cheamă dna Lazăr care se conecta la noi explicându-ne cât de mult ține la cărți și efectiv o jumătate de oră din toată lecția ne povestea cât de mult iubește cărțile. Se conecta la noi într-un fel încât jumătate din clasă am început să citim. 

A doua profă a fost cea de biologie care ne povestea viața ei și se conecta la noi și am ajuns să iubim toată clasa biologia și să o facem cu drag”, a spus dr. Mihail Pautov. 

Vezi și „Copilul nu înțelege la clasă și am băgat meditații”. Claudia Chiru: „Atunci când un elev pleacă de la școală și nu știe, înseamnă că profesorul nu-și face treaba! Avem o problemă” / VIDEO

„E fezabil să faci un program de școală în care să îi înveți pe dascăli să practice conectarea, autonomia și competența?”

Într-o continuare a dezbaterii privind importanța conexiunii umane în educație, dr. Mihail Pautov a adresat Uraniei Cremene o întrebare esențială: „Poți să o faci inclusiv științific. E fezabil să faci un program de școală în care să îi înveți pe dascăli să practice conectarea, autonomia și competența?”

Urania Cremene a răspuns fără ezitare: „Răspunsul este DA!” 

Ea a subliniat că există deja programe educaționale care instruiesc profesorii în tehnici de conectare cu elevii, dezvoltând atât autonomia, cât și competențele acestora: „În anumite școli treaba asta se întâmplă, dincolo de profesorii care au har și din fericire sunt încă mulți care fac asta în mod natural”.

Această discuție evidențiază două perspective importante asupra rolului profesorilor în educație. Pe de o parte, dr. Pautov a subliniat valoarea dascălilor talentați, care inspiră și motivează în mod natural, iar pe de altă parte, Cremene a accentuat posibilitatea de a formaliza și de a preda aceste abilități prin programe specifice de formare profesională.

Prin această abordare dublă, în care talentul natural este completat de instruire metodică, educația ar putea beneficia de profesori capabili să se conecteze eficient cu elevii, asigurând un mediu de învățare empatic și productiv. Astfel, atât elevii, cât și profesorii, pot atinge noi niveluri de succes și satisfacție în procesul educațional.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice / FOTO: freepik.com@freepik

Afirmații pozitive pentru părinți pentru îmbunătățirea stării psihice

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine / FOTO: freepik.com @smokewree928

Șapte întrebări simple, dar puternice, pe care le poți adresa copiilor tăi pentru a-i ajuta să-și dezvolte încrederea și stima de sine

pixel