Vezi versiune Desktop
Cele mai frecvente comportamente ale părinților care îi fac pe copii să se simtă neiubiți. Ce spun psihologii despre aceste greșeli comune?
Atunci când așteptările sunt reduse, acest lucru poate afecta negativ succesul său. Acest fenomen este cunoscut sub numele de efectul Golem.
Ființele umane sunt sociale prin natura lor. Prin urmare, integrarea în societatea din jurul lor este esențială pentru dezvoltare. Chiar dacă trăim într-o epocă care promovează libertatea de la convențiile sociale, părerile celorlalți rămân relevante și ne influențează la fel de mult ca întotdeauna.
În special în copilărie, acasă, opinia celorlalți, în special a părinților, are cel mai mare impact asupra vieții noastre. Ei ne influențează felul de a fi și perspectivele de viitor, nu doar prin regulile și limitele pe care ni le impun, ci și prin modul în care ne percep și așteptările pe care le au față de noi.
Acest lucru nu se limitează la nivelul conștient; copilul nu încearcă doar să mulțumească și să facă părinții mândri, ci acționează și sub influența unor mecanisme psihologice ascunse care îl împing să se conformeze așteptărilor proiectate asupra sa.
Aceste mecanisme, descrise în 1968 de Lenore Jacobson și Robert Rosenthal, sunt cunoscute sub numele de „efectul Pygmalion” și „efectul Golem”. Potrivit acestora, percepțiile celorlalți despre noi, adesea influențate de stereotipuri și prejudecăți, pot afecta performanța noastră și tendința noastră de a excelare în final.
Astfel, convingerile pozitive alimentează așteptări ridicate și ne susțin succesul (efectul Pygmalion), în timp ce convingerile negative generează așteptări scăzute și, în cele din urmă, conduc la eșecul nostru (efectul Golem). Prin urmare, conform acestei teorii, este mai bine să avem așteptări mari de la copii decât să le subestimăm.
SURSA FOTO: freepik.com @zurijeta
Ideea că „tu crezi, deci eu sunt” poate rezuma dinamica efectului Golem. Cu cât acea persoană importantă din viața noastră are o influență mai puternică, cu atât este mai probabil să ne modeleze comportamentul.
În cazul copiilor, profesorii, membrii familiei extinse și mai ales părinții sunt primii care pot perpetua acest fenomen. Percepția pe care o au aceștia asupra copilului poate, involuntar, să-l tragă în jos, creând un cerc vicios care îi limitează potențialul pe termen lung.
Atunci când părinții au o viziune scăzută sau negativă asupra copilului, așteptările lor se aliniază mai degrabă la această percepție decât la abilitățile reale ale copilului. Ca rezultat, părinții investesc mai puțin în copil, oferindu-i mai puțină atenție, încurajare și sprijin.
Aceasta înseamnă că copilul primește mai puține provocări și mai puțină stimulare pentru a-și dezvolta abilitățile, iar obiectivele stabilite pentru el sunt mult mai modeste decât potențialul său real, împingându-l mai degrabă spre mediocritate decât spre excelență.
Copilul, învățând să-și subestimeze propriile abilități, va interpreta comportamentele părinților și va conformaționa la așteptările scăzute. Astfel, va demonstra performanțe modeste, confirmând astfel percepția inițială a părinților. Aceștia, întăriți în convingerea lor inițială, vor menține și mai departe așteptările reduse, perpetuând astfel un cerc vicios care îi limitează copilului șansele de succes în domeniul respectiv.
SURSA FOTO: freepik.com @Andrei
Să luăm cazul unui copil care se înscrie la cursuri de înot. Pe măsură ce sesiunile avansează, el observă că se descurcă destul de bine: își îmbunătățește performanța, face progrese și se implică în tot mai multe competiții.
Cu toate acestea, atunci când ajunge acasă, nici mama, nici tata nu par să fie interesați de cum au decurs lecțiile. Nu îl încurajează înaintea competițiilor importante și nu îi oferă cuvinte motivaționale pentru a se strădui mai mult. De fiecare dată când discută despre înot, îi spun că este doar un hobby și că nu ar trebui să își asume atât de multe responsabilități în acest domeniu.
Prin lipsa lor de implicare și interes în activitatea extrașcolară a copilului, ei îl fac să creadă că nu este suficient de bun. Ca urmare, în loc să se străduiască să obțină rezultate remarcabile și să se bucure de succes, copilul va rămâne în limitele așteptărilor părinților și va oferi doar ceea ce aceștia se așteaptă să primească.
Este important de subliniat că, în multe cazuri, efectul Golem generat de părinți pornește de la un sentiment de grijă și protecție. Dacă mama și tata subestimează abilitățile copilului lor, dacă nu își stabilesc așteptări înalte pentru el, acest lucru poate fi din dorința de a-l proteja de presiune excesivă și stres, și de a-i oferi o copilărie lipsită de griji.
SURSA FOTO: freepik.com @bialasiewicz
Deși pare paradoxal, a avea așteptări prea mari poate fi dăunător succesului copilului.
Deși această abordare poate inițial să pară eficientă, pe termen lung ar putea să se dovedească contraproductivă pentru cel mic. De fapt, există riscul ca el să fie definit exclusiv de realizările sale și să-și asocieze valoarea doar cu succesele și eșecurile sale.
În fața unui eșec, chiar și minor, stima de sine a copilului poate fi grav afectată.
Așteptările nerealiste, în raport cu abilitățile sale, îl pot descuraja treptat.
În plus, poate ajunge să sufere de burnout și să se simtă copleșit de presiunea exercitată de părinți, ceea ce îl poate determina să renunțe complet la activitățile respective.
Pentru părinți, nu există o alegere clară între a avea așteptări prea mari sau prea mici. Este important să încerce să găsească un echilibru și să evite extremele, astfel încât să sprijine copilul în mod adecvat în căutarea succesului său.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
