Este normal sau nu strănutul la un nou-născut? Ce trebuie sa știi
Data actualizării:
Data publicării:
Mulți părinți se preocupă atunci când văd nou-născutul strănutând. Evident prima temere a acestora este că micuțul este răcit. Dar nu întotdeauna răceala stă la baza strănutului. Haideți să descoperim mai multe despre acest subiect în articolul de mai jos.  

Primul copil, primul strănut, primele griji ale proaspeților părinți. Poate părea puțin exagerat, mai ale pentru cei ce încă nu au copiii, să asociem un simplu strănut cu o îngrijorare. Dar pentru proaspetele mămici strănutul micuțului lor poate fi o sursă de îngrijorare destul de serioasă: dacă a răcit? dacă a prins vreun virus?

Vestea bună, însă, este că strănutul la nou-născuți este foarte frecvent și din acest motiv am decis să vă explicăm ce să faceți dacă se întâmplă și când, dacă este necesar, să vă faceți griji.

Se întâmplă destul de des, în primele săptămâni de viață ale unui copil, să-l vedem strănutând. Ca și la adulți, strănutul la nou-născuți poate fi un simptom al virusului răcelii, dar asta nu înseamnă că se poate produce și din alte motive.

3. -imagine fara descriere- (pexels-rdne-stock-project-6849279_05518400.jpg)

De fapt, se poate întâmpla ca copiii să strănute pur și simplu pentru a-și curăța căile respiratorii de particule străine. În esență, strănutul la nou-născuți este, în multe cazuri, un reflex cu un scop foarte specific și nu primul semnal de alarmă al unei boli respiratorii. Dar nu numai. Când respiră, mai ales în timp ce dorm, se poate auzi un zgomot puternic care în unele cazuri îi face pe părinți să creadă că se chinuie să respire. Vestea bună este că și această situație este complet normală, atâta timp cât se întâmplă în absența altor simptome.

Așadar, da, este normal ca un nou-născut să strănute. Strănutul la sugari este o reacție normală și poate fi cauzat de diverse motive.

În primul rând, sistemul lor imunitar este în dezvoltare, iar strănutul poate fi o modalitate de a elimina particule străine sau iritanți din căile respiratorii. De asemenea, bebelușii pot strănuta pentru a elimina lichid amniotic sau alte secreții pe care le-au acumulat în timpul nașterii.

2. -imagine fara descriere- (pexels-laura-garcia-3617851_62104900.jpg)

Dacă bebelușul dumneavoastră strănută des sau pare să aibă dificultăți în respirație, este întotdeauna recomandat să consultați un medic. Un medic pediatru vă poate oferi informații și poate evalua starea de sănătate a bebelușului pentru a vă asigura că totul este în regulă.

Când strănutul la un nou-născut este semnul unei răceli

După cum tocmai v-am explicat, strănutul la nou-născuți este destul de normal în primele zile de viață. Cu toate acestea, în unele situații pot fi un simptom real al unei răceli.

Pentru a distinge cele două condiții, este important să verificăm că există anumite semnale de alarmă, chiar dacă nu apar neapărat toate în același timp:

- mucus nazal abundent;

- nas înfundat;

- dificultăți la alăptat;

- plâns și gemete care pot fi frecvente;

- febră.

DE REȚINUT: În primele treizeci de zile de viață nu este foarte frecvent ca sugarul să dezvolte o raceală, motivul pentru acest lucru este foarte simplu: nou-născutul încă se bucură de rezervele de anticorpi materni dobândite în timpul sarcinii.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Elena Didila
Categorie: Bebelusi

Articole similare


Cele mai noi articole

Cele mai frumoase nume de fete, conform ChatGPT

Alegerea unui nume pentru fetița ta este o decizie...


Top citite
Nume rare pentru copii. Doar 25 de părinți și-au numit bebelușii așa! / FOTO: Freepik.com@ v.ivash

Nume rare pentru copii. Doar 25 de părinți și-au numit bebelușii așa!

Un fost decan la Stanford explică cel mai simplu lucru pe care părinții îl pot face pentru a asigura succesul copiilor lor / FOTO: freepik.com @EyeEm

Un fost decan la Stanford explică cel mai simplu lucru pe care părinții îl pot face pentru a asigura succesul copiilor lor

Trei fraze pe care copiii cu o inteligență emoțională ridicată le folosesc frecvent / FOTO: FReepik.com@freepik

Trei fraze pe care copiii cu o inteligență emoțională ridicată le folosesc frecvent

„Copilul meu nu se poate concentra e distras la școală!” Tot ce trebuie să știe părinții despre durata atenției la elevi și cum evoluează aceasta în funcție de vârstă sau alți factori / FOTO: freepik.com @
alrasyiqin

„Copilul meu nu se poate concentra / e distras la școală!” Tot ce trebuie să știe părinții despre durata atenției la elevi și cum evoluează aceasta în funcție de vârstă sau alți factori

pixel