Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
Tulburarea opozițional sfidătoare este o problemă legată de comportamentul copiilor. Cei care suferă de aceasta sunt incapabili să-și controleze emoțiile și, în consecință, atitudinile. Copiii sunt adesea furioși până la punctul de a se angaja într-un comportament răzbunător sau de opoziție care durează o perioadă de cel puțin șase luni.
În general, este diagnosticată în jurul vârstei de 6 ani, dar cazurile în care comportamentele tipice ale tulburării se manifestă mai devreme nu sunt neobișnuite.
În DSM-V, Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale, citim că copilul afectat de Tulburarea Opozițional Sfidătoare se ceartă adesea cu adulții și semenii, nu respectă cererile și regulile din orice motiv în lume, răspunde zâmbind atunci când este certat, îi irită pe alții și îi acuză de propriile greșeli.
Comportamente care, dacă nu sunt gestionate, în timp ar putea compromite semnificativ viața școlară și de familie, dar și relațiile cu semenii.
Diagnosticul se stabilește pe baza existenței unui tipar de comportament:
- Refuz persistent de a respecta regulile.
- Ostilitate verbală persistentă față de cei din jur.
- Sfidare, enervare intenționată a celor din jurIritabilitate, crize de furie severe, frecvente, persistente la cereri simple.
Fotografie de la Mohamed Abdelghaffar/ Pexels
În esență, nu este posibil să se identifice o singură cauză a tulburării, dar, în ciuda acestui fapt, literatura științifică furnizează câțiva factori de risc care pot duce la dezvoltarea tulburării:
- factori de risc genetici: de exemplu istoric familial al tulburării;
- factori de risc de mediu: de exemplu un mediu social, cultural și familial care nu are grijă de copil sau care îl abuzează, atât fizic, cât și psihologic;
Toate acestea înseamnă că ceea ce ar putea favoriza declanșarea acestei tulburări ar putea fi cu siguranță prezența aceleiași tulburări în contextul familial, dar și abuzul asupra unui copil, având o educație deosebit de rigidă sau inconsecventă, absența supravegherii, instabilitatea familiei și schimbări stresante.
Din fericire, tulburarea de opoziție sfidătoare la copii nu este permanentă. Datorită unor strategii de intervenție, cei care suferă de aceasta își vor putea controla reacțiile și își vor dirija furia mai eficient.
Aceasta înseamnă că pentru a o trata într-un mod util este necesar să se acționeze atât asupra individualității copilului, cât și asupra contextului în care acesta este inserat: trebuie să existe și colaborarea din partea familiei, a cadrelor didactice și a personalului de specialitate.
Prin urmare, devine necesară psihoterapia care ajută la înțelegerea diferitelor mecanisme care preced răspunsurile agresive și care, în același timp, poate întări comportamente care vizează gestionarea furiei.
Fotografie de la RDNE Stock projects/ Pexels
În acest proces, părinții vor urma o cale prin care să învețe cum să regleze comportamentele anormale ale copilului. Aceeași intervenție, printre altele, poate fi prezentată și profesorilor.
În cazuri mai grave, sau în urma eșecului terapiei psihologice individuale, o posibilă soluție este recurgerea la utilizarea de medicamente psihotrope utile pentru reducerea agresivității și impulsivității copilului.
Este esențial de știut, însă, că poate avea loc doar sub supravegherea unui neuropsihiatru și că mai presus de toate trebuie asociat cu intervenția psihoterapeutică despre care am vorbit mai sus.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
