Încep înscrierile la Evaluarea Națională 2024! Ce reguli trebuie respectate și ce sancțiuni pot primi elevii
Data publicării:
Peste 100.000 de elevi din întreaga țară se pregătesc pentru Evaluarea Națională din 2024, așa că este esențial să cunoaștem regulile ce trebuie respectate în timpul examenului.

În anul școlar 2023-2024, peste 177.000 de elevi au început clasa a VIII-a, dar din diverse motive, nu toți vor susține examenul în vara acestui an. Totuși, pentru cei care se vor prezenta, este important să știe ce reguli trebuie respectate și ce sancțiuni riscă dacă nu le respectă.

Reguli în sala de examen la Evaluarea Națională 2024

În primul rând, elevilor nu le este permis să intre în sala de examen cu diverse obiecte, cum ar fi ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, cărți, dicționare, culegeri, rezumate, ciorne, telefoane mobile, căști audio și alte dispozitive de transmis mesaje.

Cei care vin cu astfel de obiecte sunt obligați să le lase într-o sală specială de depozitare, altfel nu vor fi lăsați să participe la examen, informează Observator.

De asemenea, elevii trebuie să respecte regulile de comunicare: nu au voie să vorbească între ei sau cu persoane din afara sălii, să transmită materiale sau să schimbe foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte documente care ar putea facilita rezolvarea subiectelor.

Sancțiuni pentru nerespectarea regulilor la Evaluarea Națională 2024

Elevii care sunt prinși că încalcă aceste reguli riscă să fie acuzați de fraudă sau tentativă de fraudă și pot fi eliminați din proba respectivă.

În plus, există riscul ca aceștia să fie excluși de la participarea la următoarele sesiuni ale Evaluării Naționale dacă sunt prinși că au comis sau au încercat să comită o fraudă.

Calendar Evaluarea Naţională 2024

11-14 iunie - înscrierea la Evaluarea Națională;

25 iunie 2024 - proba la Limba și literatura română;

27 iunie 2024 - proba la Matematică;

28 iunie 2024 - proba la Limba și literatura maternă;

3 iulie 2024 - afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații;

3 iulie (orele 16.00-19.00) și 4 iulie (orele 08.00-12.00) - depunerea contestațiilor;

4-9 iulie - soluționarea contestațiilor;

9 iulie - afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2024.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Numele clasic de fată care este la modă în 2025 / FOTO: Freepik.com@ fxquadro

Numele clasic de fată care este la modă în 2025

Mama sau tata De la cine moștenește copilul atitudinea / FOTO: Freepik.com@ karlyukav

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul atitudinea

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / FOTO: freepik.com @lokodigo1

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / VIDEO

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul” / FOTO: freepik.com @standret

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul”

pixel