Ioana Ginghină: „Nu profesorul, ci părinții trebuie să-și educe copilul”
Data publicării:
Educația copiilor începe acasă, iar părinții sunt cei care pun bazele formării acestora, nu profesorii. 

Nu de puține ori am auzit această expresie. Deși profesorii joacă un rol important în dezvoltarea intelectuală și academică a copiilor, responsabilitatea educației morale, sociale și emoționale revine în primul rând părinților.

Aceștia modelează personalitatea copiilor și îi ghidează spre valori fundamentale, cum ar fi respectul, empatia, onestitatea și responsabilitatea, oferindu-le un exemplu constant.

Sursa foto: freepik.com@freepik

Citește și Strategii și procese pentru calitate în educație. Prof. Andreia Bodea explică ce demersuri se fac în acest sens / VIDEO

Rolul părinților este de a forma primele deprinderi și principii ale copiilor, oferindu-le nu doar sprijin, ci și un mediu sigur și plin de afecțiune.

Părinții sunt cei care îi pregătesc pe copii pentru viață, îi învață să facă față provocărilor și le oferă îndrumarea necesară pentru a deveni persoane echilibrate.

Astfel, educația de acasă devine fundamentul pe care profesorii vor construi apoi, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Pe această temă a vorbit și cunoscuta actriță Ioana Ginghină, care spune că un părinte trebuie să-și educe copilul, nu profesorul.

Vezi și Copilul refuză să-și facă temele. Petruț Rizea: „E sănătos, e normal! Să-l lăsăm să se răzvrătească și să spună «m-am săturat». Apoi, va depăși blocajul” / VIDEO

Sursa foto: freepik.com@freepik

„Părinții trebuie să înțeleagă: nu actorul de pe scena, nici măcar profesorul de la clasă nu face educație. Părintele face educație.

Poate învățătorul ca stă, într-adevăr, acele patru ore cu copiii, dar un profesor sta o oră, două pe săptămână.

Are 30 de copii în clase. N-are cum să și-i educe, să-i și învețe. El vine cu o informație și trebuie să o predea, nu are timp să educe. Tu trebuie să-i spui acasă: respectă profesorul.

Eu când am început să fac actorie, școlile particulare erau alea care bibileau copiii și-i țineau în puf, iar astea de stat mai puțin.

Acum, pentru ca au început să facă performanță și școlile particulare, au început să fie într-un număr mai mare de la particulare în loc de stat. Iar acum oamenii zic că se face performanță și la școlile particulare. Nu-i ușor să fii părinte.

E greu, că tu-l iubești de nu mai poți, dar trebuie să-l educi. E aproape ca dresatul. Pentru ca tu trebuie să ai grijă de el ca de un cățel”, a spus Ioana Ginghină, în cadrul podcastului Celebru și Părinte, moderat de Marius Gheorghiu.

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Comportamente si Emotii

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios”

Modul corect de a răspunde copilului tău atunci când spune „VREAU”, potrivit unui psiholog / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Modul corect de a răspunde copilului tău atunci când spune „VREAU”, potrivit unui psiholog

Cum să reacționezi când copilul tău este nepoliticos? Psiholog: „Jucăm «tenisul nepoliticosului» și nimeni nu câștigă!” / FOTO: freepik.com @EyeEm

Cum să reacționezi când copilul tău este nepoliticos? Psiholog: „Jucăm «tenisul nepoliticosului» și nimeni nu câștigă!”

Stilurile parentale care îi fac pe copii perfecționiști. Psihoterapeut: „Mulți oameni îl confundă cu dorința de a excela. În realitate, e exact opusul!” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Stilurile parentale care îi fac pe copii perfecționiști. Psihoterapeut: „Mulți oameni îl confundă cu dorința de a excela. În realitate, e exact opusul!”

pixel