Vezi versiune Desktop
Vaccinurile esențiale pentru copii și secretele imunității, explicate de dr. Mihai Craiu: „Nu rezolvi nimic ținându-l cu bone acasă! E antrenamentul fără de care nu e primit la olimpiadă” / VIDEO
De exemplu, într-o după-amiază, o mamă a fost întrebată de fiica sa de 13 ani: „Pot să joc fotbal?”
Curioasă, mama a întrebat: „Cu cine te joci?”
Fiica a răspuns: „Bryce, Brayden și Jacob.”
Fără să stea prea mult pe gânduri, mama a spus automat: „Hm, nu. Trei băieți? Nu.”
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Această decizie a declanșat o ceartă care s-a încheiat cu lacrimi, relatează imom.com. De ce a apărut această dramă legată de un simplu joc de fotbal? Pentru că mama nu cunoștea doi dintre cei trei băieți menționați și, considerând că astfel își protejează fiica tânără și naivă, de fapt a acționat într-un mod supraprotectiv.
Obiectivul oricărui părinte ar trebui să fie de a fi suficient de protector, încât copiii să ajungă la maturitate în siguranță, dar fără să depășească acea linie fină către comportamentul de tip „mamă elicopter”.
Iată trei lucruri care pot ajuta la menținerea echilibrului între protecție și supraprotecție.
Mamele supraprotectoare tind, uneori, să fie deconectate de lumea copiilor lor, ceea ce le face să presupună automat ce este mai rău în orice situație.
Înainte de a lua măsuri pentru a proteja, este important să facă un pas înapoi și să încerce să se reconecteze cu realitatea copilului.
De exemplu, muzica pe care o ascultă un adolescent poate părea îngrozitoare când o auzi venind din camera lui. În loc să tragă concluzii pripite, un părinte ar trebui să se familiarizeze direct cu acea muzică. Sau, dacă există temeri legate de influența prietenilor copilului, soluția este să-i invite și să-i cunoască mai bine.
Dacă mama din exemplul anterior ar fi petrecut timp să-i cunoască pe Bryce, Braden și Jacob, ar fi descoperit rapid că nu avea motive reale de îngrijorare.
Întrebarea-cheie pe care orice părinte ar trebui să și-o pună este: „Ce trebuie să învăț despre copilul meu în această etapă a vieții lui?”
SURSA FOTO: freepik.com @alexkich
Copiii au nevoie de limite, chiar dacă nu le plac. La urma urmei, cui îi plac cu adevărat limitele? Totuși, în loc să formuleze ordine ca un sergent de instrucție, un părinte ar trebui să discute cu copiii despre așteptările sale și motivele pentru care aceste limite sunt necesare.
Dacă există îndoieli legate de faptul că limitele impuse sunt prea stricte sau că ar putea proveni dintr-un comportament supraprotectiv, părintele ar trebui să-și facă temele.
Este important să vorbească cu alți părinți – prieteni sau vecini – să citească articole relevante și să asculte podcasturi dedicate parentingului. Toate acestea pot oferi un cadru de referință clar și echilibrat.
O întrebare esențială pe care un părinte ar trebui să și-o adreseze este: „Am stabilit limite rezonabile și le-am explicat copiilor mei motivele din spatele lor?”
Prefixul „supra” înseamnă „mai mult decât este necesar” sau „prea mult”. Atunci când un părinte încearcă să-și protejeze copilul într-un mod atât de exagerat încât nu se poate relaxa sau copilul ajunge să rateze experiențe importante de teama a ceea ce ar putea merge prost, acesta devine supraprotector.
Un exemplu bine cunoscut este Marlin, tatăl din Finding Nemo. Cu cele mai bune intenții, el l-a protejat pe Nemo într-un mod excesiv, ceea ce a făcut ca niciunul dintre ei să nu poată „trăi” cu adevărat, fiind copleșiți de frică.
Supraprotecția apare adesea atunci când deciziile sunt luate dintr-o stare de frică, în loc de înțelepciune.
În cele din urmă, Marlin a realizat că, uneori, situațiile dificile pot deveni experiențe valoroase de creștere pentru copilul său.
O întrebare esențială pe care un părinte ar trebui să și-o pună este: „Acționez din înțelepciune sau din frică? Îmi las copilul să-și trăiască propria viață, având încredere că momentele grele îl vor ajuta să crească?”
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Trecerea de la a fi un părinte supraprotectiv la a oferi „doar protecția suficientă” înseamnă, în esență, să înveți să renunți treptat la control pe măsură ce copiii cresc.
Este similar cu a ține o frânghie pentru cineva care face rapel pe munte: trebuie să slăbești frânghia puțin câte puțin, permițându-le să navigheze singuri.
Este esențial ca părinții să învețe să dea drumul, altfel copiii riscă să rămână blocați într-un punct al traseului. Încrederea în abilitățile lor de a reuși este cheia.
Deși vor exista căzături, lovituri și vânătăi pe parcurs, acestea nu vor face decât să-i ajute să devină mai puternici și mai înțelepți. În plus, aceste experiențe le vor oferi povești valoroase pe care, într-o zi, le vor putea împărtăși propriilor copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
