Normele didactice pentru 2025-2026, publicate în Monitorul Oficial: Ce schimbare importantă îi privește direct pe învățători și profesori
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Ministerul Educației a publicat, vineri, în Monitorul Oficial, procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare pentru învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026. Documentul vine în contextul aplicării unor măsuri prevăzute de legea fiscal-bugetară și stabilește pașii concreți pentru ocuparea posturilor și completarea normelor didactice.

Conform actului normativ, pentru cadrele didactice și candidații repartizați pe posturi vacante în perioada 31 iulie - 4 august, inspectoratele școlare trebuie să emită deciziile de repartizare astfel încât aceștia să poată semna contractele individuale de muncă până cel târziu la 11 august.

În intervalul 11 - 18 august va fi actualizată lista posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate.

CITEȘTE ȘI Se schimbă harta școlilor din România: Ce unități dispar și cum se vor forma clasele începând din septembrie 2025

Ore obligatorii și interdicții pentru personalul de conducere

Procedura introduce o prevedere clară pentru învățători, institutorii și profesorii din învățământul primar: 2 ore pe săptămână de pregătire remedială incluse obligatoriu în norma didactică.

De asemenea, personalul de conducere din inspectoratele școlare, casele corpului didactic, unitățile de învățământ și centrele extrașcolare, precum și personalul de îndrumare și control, nu pot desfășura activități de predare plătite cu ora sau în regim de cumul.

Excepția apare doar în lipsa cadrelor calificate, când consiliul de administrație al inspectoratului poate aproba desfășurarea unor ore de predare, dar numai în mediul rural izolat și pentru discipline în care există calificarea necesară.

Principalele prevederi

Potrivit documentului, citat de Agerpres, pentru cadrele didactice şi candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante în perioada 31 iulie - 4 august, inspectoratele şcolare au obligaţia de a emite deciziile de repartizare, astfel încât aceştia să se prezinte la unităţile de învăţământ, în vederea încheierii contractelor individuale de muncă, până la data de 11 august.

În perioada 11 - 18 august se reactualizează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate.

Procedura mai prevede că în atribuţiile postului didactic de învăţător/institutor/profesor pentru învăţământul primar se includ obligatoriu 2 ore/săptămână de pregătire remedială.

Totodată, personalul de conducere din inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, unităţile de învăţământ, unităţile de educaţie extraşcolară, precum şi personalul de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare nu pot desfăşura activităţi didactice de predare remunerate prin plata cu ora sau cumul.

Prin excepţie, în absenţa personalului didactic calificat, consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar poate aproba, pentru personalul de conducere, efectuarea de activităţi didactice de predare în regim de plata cu ora la discipline pentru care are calificarea necesară, în unităţi de învăţământ de nivel primar sau gimnazial din mediul rural situate în zone izolate.

Norma didactică de predare aferentă posturilor de profesor-consilier şcolar, de profesor-logoped, de profesor-psihopedagog, de profesor-psiholog sau de profesor itinerant şi de sprijin poate fi fracţionată doar pentru asigurarea obligaţiei de predare a cadrelor didactice titulare pe astfel de posturi şi care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control.

În perioada 11-14 august, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ de stat se desfăşoară următoarele activităţi:

- consiliul de administraţie poate revizui lista disciplinelor opţionale pentru anul şcolar 2025-2026;

- reluarea constituirii posturilor didactice/catedrelor, încadrarea personalului didactic de predare şi soluţionarea cererilor de completare a normei didactice de predare la nivelul unităţilor de învăţământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi, în concordanţă cu norma didactică de predare stabilită conform prevederilor legale.

În fiecare unitate de învăţământ de stat, după reconfigurarea formaţiunilor de studiu şi stabilirea numărului total de ore pentru fiecare disciplină, conform planurilor-cadru de învăţământ aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării în vigoare, raportat la numărul de ore din norma didactică corespunzător activităţilor de predare-învăţare-evaluare stabilite conform procedurii, se realizează încadrarea cadrelor didactice, în ordine, după cum urmează:

- cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, şi cadre didactice debutante;

- cadre didactice titulare în unitatea de învăţământ, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;

- cadre didactice debutante, angajate cu contract de muncă pe perioadă determinată;

- cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care au obţinut cel puţin media 7 la concursul naţional, sesiunea 2025, şi care devin titulare începând cu data de 1 septembrie 2025 pe posturile didactice/catedrele pe care sunt deja angajate, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;

- cadre didactice titulare transferate sau cărora li s-a completat norma didactică de predare pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării reducerii de activitate;

- cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv;

- cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, care şi-au întregit norma didactică de predare începând cu anul şcolar 2025-2026;

- cadre didactice titulare şi cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, repartizate începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ prin pretransfer, respectiv modificarea repartizării;

- candidaţii care au obţinut cel puţin media 7 la concurs, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru concurs începând cu data de 1 septembrie 2025, în perioada 31 iulie - 4 august 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare;

- cadre didactice titulare cărora li s-a completat norma didactică de predare pe perioadă determinată, începând cu data de 1 septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării reducerii de activitate;

- cadre didactice debutante sau cadre didactice angajate pe durata viabilităţii postului, până la data de 1 septembrie 2024, inclusiv, cărora li s-a completat norma didactică de predare pe perioadă determinată, începând cu data de 1
septembrie 2025, în unitatea de învăţământ ca urmare a soluţionării reducerii de activitate;

- cadre didactice pentru care s-a aprobat modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei începând cu data de 1 septembrie 2025;

- cadre didactice care au dobândit cel puţin definitivarea în învăţământ sau care au promovat examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2025, şi beneficiază de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2025-2026.

În vederea soluţionării restrângerilor de activitate şi a completărilor de normă didactică de predare, la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti, cadrele didactice depun, în perioada 11-14 august, cereri la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită transferul ca urmare a restrângerii de activitate, respectiv completarea normei didactice de predare, însoţite de documentele justificative, precum şi de o declaraţie pe propria răspundere prin care cadrul didactic confirmă că documentele anexate cererii îi aparţin şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate. Inspectoratele şcolare asigură posibilitatea transmiterii cererilor şi a documentelor justificative şi prin mijloace electronice.

În data de 18 august, se afişează pe pagina web a inspectoratelor şcolare listele cu punctajele cadrelor didactice în vederea soluţionării reducerii de activitate. În perioada 18 - 19 august se înregistrează şi se soluţionează în consiliile de administraţie ale inspectoratelor şcolare contestaţiile la punctajele acordate.

În învăţământul liceal/profesional din mediul rural, norma didactică de predare poate fi completată pe perioadă determinată şi cu alte ore, la discipline din aceeaşi arie curriculară, altele decât cele corespunzătoare specializării/specializărilor de pe diplomă/diplome, cuprinse în planurile de învăţământ, până la un sfert de normă, cu menţinerea drepturilor salariale.

Cadrele didactice repartizate pe posturi didactice/catedre conform noii proceduri, după prezentarea la posturile didactice/catedrele la care au fost repartizate şi încheierea contractelor individuale de muncă/actelor adiţionale la contractele individuale de muncă, pot opta, din proprie iniţiativă, să nu desfăşoare o parte din orele aferente activităţilor didactice de predare-învăţare-evaluare la clasă, în noile unităţi de învăţământ, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale şi a vechimii în muncă/învăţământ.

În procedură se face trimitere şi la apariţia situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, în perioada de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a cadrelor didactice, situaţii în care se impune completarea normei didactice de predare sau restrângerea de activitate pentru două sau mai multe cadre didactice din aceeaşi categorie, numite/transferate/repartizate pe aceeaşi disciplină. 

VEZI ȘI:

Ministrul Daniel David îi va propune premierului Bolojan renunțarea la creșterea normei didactice

Sindicatele au detonat bomba: Profesorii lansează un proiect de lege împotriva Legii „Bolojan” și cer părinților și elevilor să semneze pentru salvarea educației

Marius Nistor: „Profesorii refuză plata cu ora. Este echivalentul orei unui zilier”

OFICIAL: Bursele studenților scad cu 40 % din această toamnă

„Nemulțumirile sunt imense!” Profesorii anunță un protest „grandios” chiar în prima zi de școală: Hăncescu avertizează că pierderea a 15.000 de posturi înseamnă „dezastru” pentru sistemul de educație



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Sindicatele au detonat bomba: Profesorii lansează un proiect de lege împotriva Legii „Bolojan” și cer părinților și elevilor să semneze pentru salvarea educației

Profesorii suplinitori calificați cu note peste 7 la Titularizare 2025 riscă să fie eliminați din școli

„Nu este obraznic, ci genial!” 8 comportamente „exasperante” ale copilului care arată că are o inteligență ridicată

Sindicatele din Învățământ solicită implicarea Președintelui Nicușor Dan pentru a opri aplicarea măsurilor din Legea Bolojan

pixel