Vezi versiune Desktop
De ce unii copii nu mai vor să-și vadă părinții când devin adulți? Cele 5 atitudini care duc la înstrăinare și cum le poți evita
„O evaluare poate deschide drumuri. Sau le poate închide. Ce alegem să facem cu Evaluarea Națională?”
Este o întrebare care bântuie mințile a sute de mii de părinți și copii din România în fiecare an.
O întrebare pe care o simți în respirația sacadată a unui copil de clasa a VIII-a înainte de examen. În mâinile transpirate, în ochii mari care caută aprobarea adulților.
În tăcerea grea de după rezultate. Și, mai ales, în traiectoriile de viață care se decid, adesea, într-un singur moment.
La conferința de lansare a noului raport OCDE privind Educația și Competențele în România, ministrul Educației, Daniel David, a făcut poate cele mai sincere și lucide declarații din ultimii ani despre eșecurile și direcțiile necesare în reformarea sistemului nostru educațional.
Un discurs care a marcat o schimbare de ton și care, de data aceasta, vine însoțit de argumente solide și date internaționale.
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
„Raportul OCDE spune că e ok că facem evaluări standardizate în clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a”, a recunoscut ministrul. Însă tot el atrage atenția că primele trei dintre acestea, cele de la clasele mici, au devenit mult prea complicate, consumând resurse semnificative și timp, fără să își mai atingă scopul real.
Evaluările ar trebui, în opinia sa, să se transforme într-un instrument real de feedback pentru copil. „Ca să ai o educație personalizată”, spune ministrul. Nu doar un aparat birocratic menit să compare școli între ele.
Este o recunoaștere importantă: că obsesia pentru ierarhizare și clasificare a sufocat scopul pedagogic al acestor evaluări. Că trebuie să coborâm din turnul de control și să ne uităm la copil, nu la tabelul Excel.
Declarația ministrului este, fără echivoc, una dintre cele mai curajoase de până acum: „Evaluarea noastră din clasa a VIII-a nu servește scopului educațional într-un sistem în care învățământul este obligatoriu până în clasa a XII-a.”
Este o afirmație care dă fiori și care ar trebui să stârnească dezbatere națională. Într-un context în care școala gimnazială nu este final de drum, ci o etapă intermediară, această evaluare capătă o încărcătură artificială, excesivă.
Ministrul subliniază că accentul pus exclusiv pe Matematică și Limba Română ignoră complexitatea formării unui copil și dimensiunea multidisciplinară a învățării.
Mai mult decât atât, „este punctuală și grevează, după aceea, traiectoria de viață și traiectoria educațională a unui copil.”
Raportul OCDE nu se mulțumește să critice. Vine cu soluții: extinderea evaluării și la notele din clasele a VII-a și a VIII-a, construirea unui portofoliu educațional, o evaluare mai amplă și mai echitabilă.
Un astfel de sistem ar însemna o schimbare de paradigmă, de la examenul-ruletă la o evaluare a parcursului real al elevului. Ar însemna mai puțină presiune pe un singur moment și mai multă încredere în procesul educațional.
Dar există o piedică majoră: lipsa unor standarde unitare de notare la nivel național.
Ministrul Daniel David admite ceea ce părinții și profesorii intuiau de ani buni: că sistemul nostru de notare este profund inechitabil. Că nota unui copil depinde nu doar de ce știe, ci și de unde învață.
„O notă de 8 în Cluj-Napoca poate să fie diferită de o notă de 8 în Satu Mare sau într-un oraș mai mic”, spune el.
De aceea, ideea de portofoliu educațional devine aplicabilă abia după ce se rezolvă această discrepanță.
Standardele de notare ar trebui să devină o constantă națională, care „grevează mintea profesorilor oriunde s-ar afla în școlile din România.”
Până atunci, orice sistem bazat pe media anilor anteriori riscă să fie tot o loterie.
Declarațiile ministrului nu trebuie ignorate și nu ar trebui să rămână doar vorbe frumoase în conferințe. Ele deschid un drum. Unul care, dacă va fi urmat cu hotărâre, ar putea schimba din temelii modul în care privim copilul, școala și viitorul.
Dar acest drum presupune curaj. Curajul de a renunța la evaluări fără sens. De a pune copilul în centrul sistemului, nu statisticile. De a investi în profesori și în formarea lor. De a crea un sistem de evaluare care reflectă realitatea, nu o fotografie artificială a unui moment.
Modul în care evaluăm copiii spune, de fapt, totul despre cum înțelegem educația. Dacă vedem în ei doar niște rezultate la două materii, atunci am ratat sensul școlii.
Declarațiile ministrului Daniel David, corelate cu raportul OCDE, sunt un apel la luciditate. Și, mai ales, la schimbare. Schimbare reală, nu doar de formă.
Până când nu vom înțelege că fiecare copil este mai mult decât un scor, nu vom avea un sistem de educație care să-l pregătească pentru viață, ci doar unul care îl clasează și îl etichetează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
