Profesorii cercetați pentru infracțiuni nu vor mai preda, dar vor primi salariul
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri
Proiectul a fost transmis Consiliului Economic și Social și vizează modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023.

Profesorii cercetați pentru infracțiuni incompatibile cu funcția didactică nu vor mai putea preda la clasă, dar vor continua să primească salariul, conform unui proiect de ordonanță de urgență. 

„29. La art. 209 după alin.(5) se introduce un nou alineat, alin. (6) cu următorul cuprins:

(6) În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, pe perioada desfăşurării cercetării penale, acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”, se arată în proiectul de OUG.

În prezent, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, profesorii investigați pentru violență fizică sau verbală împotriva elevilor sau colegilor, sau pentru fapte ce pun în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor, nu pot preda la clasă, dar primesc salariul, potrivit Edupedu.ro.

 Legea 272/2004 este cea care stabilește protecția și promovarea drepturilor copilului.

Articolul 94 – „(1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic.”

Citește și Patru săptămâni de școală rămase pentru elevi. Examenele naționale se apropie cu pași repezi



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare

OFICIAL: Bursele studenților scad cu 40 % din această toamnă

Este oficial! Studenții vor avea burse mai mici din...



Cele mai noi articole

Top citite

Părinții sfâșiați de durere ai celor trei copii români care s-au stins în Spania, aduși la spital să-și vadă îngerașii pentru ultima oară: „Volar alto... Rebeca, Saul și Emanuel” / VIDEO

Ministrul Daniel David îi va propune premierului Bolojan renunțarea la creșterea normei didactice

Ministrul Daniel David, despre greva profesorilor anunțată la început de an școlar: „Nu poate aduce nimic!”

Dovedit științific: Copiii moștenesc inteligența de la acest părinte! Concluziile unui studiu de amploare

pixel