O țară interzice TikTok pentru un an! Ce a determinat Guvernul să ia această măsură
O țară a decis să suspende...
„Nu sunt permise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare, în cadrul programului național „Școala altfel”, potrivit proiectului de ordin pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului național „Școala altfel”, pus în consultare publică de Ministerul Educației, informează Edupedu.ro.
Activitățile din cadrul Programului național „Școala altfel” se pot realiza în unitatea de învățământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranța elevilor, arată proiectului de ordin pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului național „Școala altfel”, pus în consultare publică de Ministerul Educației. Potrivit proiectului, orice deplasare în afara unității de învățământ trebuie să aibă un pronunțat caracter educativ.
Activitățile din cadrul Programului național „Școala altfel” se pot realiza în unitatea de învățământ sau în afara acesteia, respectându-se prevederile legale cu privire la siguranța elevilor.
Orice deplasare în afara unității de învățământ trebuie să aibă un pronunțat caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale elevilor pe durata întregului program (5 zile sau mai mult) și deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare.
Nerespectarea prezentei metodologii atrage aplicarea sancțiunilor prevăzute în Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 și în Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, în vigoare.
În vederea planificării activităților din cadrul Programului național „Școala altfel”, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la începerea anului școlar se stabilesc:
echipa de coordonare a Programului național „Școala altfel”, alcătuită din director/director adjunct, cel puțin 1 membru din comisia pentru întocmirea orarului, cadre didactice, consilierul școlar, mediatorul școlar, reprezentanți ai elevilor, reprezentanți ai părinților,; calendarul de derulare a Programului național „Școala altfel”, care va cuprinde:– perioada de identificare a nevoilor și intereselor antepreșcolarilor/preșcolarilor/
elevilor,– perioada de alcătuire a ofertei „Școala altfel”;– perioada de desfășurare a programului;– perioada de reflecție/analiză a rezultatelor.
Componența echipei de coordonare și calendarul Programului național „Școala altfel” vor fi analizate în cadrul Consiliului Profesoral și aprobate de Consiliul de Administrație al unității de învățământ. La ședința consiliului profesoral vor fi invitați reprezentanți ai elevilor și părinților.
Orarul detaliat al programului național „Școala altfel” este elaborat de către echipa de coordonare și instituit prin decizia Consiliului de Administrație.
Cadrele didactice ale căror activități nu întrunesc numărul minim proiectat de antepreșcolari/preșcolari/elevi înscriși participă și sprijină derularea celorlalte activități din unitatea de învățământ.
Cu cel puțin 2 săptămâni înainte de perioada pentru care s-a planificat desfășurarea Programului național „Școala altfel”, conducerea unității de învățământ comunică inspectoratului școlar orarul programului.
Orarul programului național „Școala altfel” și distribuția antepreșcolarilor/preșcolarilor/ elevilor pe activități sunt afișate în școală și comunicate elevilor și părinților cu cel puțin 2 săptămâni înainte de perioada pentru care s-a planificat programul.
Școala Altfel este un program introdus în 2016 ca și o completare a învățării. Potrivit metodologiei în vigoare a programului Școala Altfel, fiecare școală trebuie să analizeze rezultatele și eficiența programului. Ministerul Educației nu a dat publicității niciun raport de centralizare din 2016 până în prezent a datelor din țară privind modul de desfășurare al programului.
Există însă o analiză realizată de UBB, în 2021, la 5 ani de la introducerea programului. Din document reies punctele tari, dar și cele slabe ale programului.
Plusurile ar fi faptul că au participat 90% dintre elevi și toate cadrele didactice, iar raportul mai arată că a fost vorba despre „dezvoltarea spiritului competitiv, atât sportiv, educaţional, spiritului civic şi ecologic al elevilor, descoperirea de către elevi a unor abilităţi/ deprinderi necunoscute de ei”.
Printre punctele slabe: „mijloacele de transport suprasolicitate, transportul în comun foarte aglomerat, probleme cu existenţa unei baze sportive adecvate sau acolo unde a existat a rezultat suprasolicitarea acesteia, lipsa finanțării”. La recomandări, raportul sugera ca Ministerul să pună la dispoziția școlii fonduri materiale pentru procurarea mijloacelor necesare, elaborarea unor auxiliare didactice care să sprijine cadrele didactice și elevii în organizarea și desfășurarea activităților din programul „Școala Altfel”, asigurarea transportului elevilor de către școală.
Care este părerea ta în legătură cu acest proiect?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
O țară a decis să suspende...
Postul Crăciunului este o...
Teodora Voinescu, o profesoară...
O bunică a luat dintr-o școală...
Preot profesor univ. dr. Radu...
Magia Crăciunului este deja...
Raluca-Emima Vasilciuc și...
Nu există nicio modalitate mai...