Răzvan Vasile: „Acestea sunt arme nucleare de distrugere în masă la nivel de copilărie!” / VIDEO
Data publicării:
Răzvan Vasile, antreprenor, speaker, mentor și life coach pentru copii și adolescenți, fondatorul MBAKids Academy și ParentX, a vorbit la Părinți Prezenți despre un subiect sensibil, dar extrem de important: „armele nucleare de distrugere în masă la nivel de copilărie”.

„Carl Jung (n.r. - medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice) a făcut un studiu și a zis așa: nu armele nucleare sunt problema distrugerii în masă a omenirii, ci omul care ar folosi arma nucleară.

De ce?

Pentru că un om care are la dispoziție o armă nucleară, are butonul în față și în momentul când vede puterea i se denaturează mintea. Deci, tu îți pierzi logica ta ca om când ai putere”, a spus Răzvan Vasile la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

 

Răzvan Vasile: „Acestea sunt arme nucleare de distrugere în masă la nivel de copilărie”

 

SURSA FOTO: freepik.com @Svitlana Hulko

Inspirându-se din gândirea lui Carl Jung, el compară reacțiile impulsive ale părinților cu adevărate „arme nucleare” ce pot distruge echilibrul emoțional al celor mici. Mesajul expertului este clar: controlul emoțional al părinților poate face diferența între un copil încrezător și unul rănit pe termen lung.

„Țipătul, cuvintele și reacția unei mame, a unui tată, sunt arme nucleare de distrugere în masă la nivel de copilărie. Tu poți să distrugi copilul, copilul ăsta va distruge mai departe copiii lui, partenera lui în viitor sau partenerul lui în viitor.

Noi avem țipatul în noi, avem reacțiile astea. Dacă noi am ști să le controlăm, să nu le folosim ca pe arme, în special cu ăștia micii, am fi extraordinar de simpatici ca părinți”, subliniază Răzvan Vasile.

Liniștea absolută – un pericol ascuns

Mulți părinți își doresc liniște, dar la ce cost? 

„Părinții vor foarte multă liniște. Părintele Constantin Necula a zis că el știe două locuri unde stau copiii și e liniște: în cimitir și la spitalele cu copii bolnavi grav.

A zis că e chemat acolo încontinuu, pentru că e preot, și a zis că e atât de multă liniște.

Nu vreți asta! Lăsați copiii să se bucure de copilărie și fiți lângă ei”, a mai spus Răzvan Vasile.

90% din reacțiile părinților sunt exagerări

SURSA FOTO: freepik.com @macniak

Răzvan Vasile oferă o perspectivă clară asupra felului în care părinții pot evita să își rănească emoțional copiii.

„Da, țipatul e îngrozitor. Țipatul înseamnă depărtarea inimilor celor două persoane implicate. Și dacă tu țipi la copil, el ce face în viitor sau la școală? Țipă și el la altcineva. E sindromul Stockholm. Abuzatul devine la rândul lui abuzator.

Ce înveți copilul? Asta înveți?

Sunt foarte, foarte puține lucruri unde noi ne putem corecta. Nu e greu să te corectezi! Trebuie să înveți că la orice ți se întâmplă, ca părinte, e doar 10% ce se întâmplă, 90% adaugi tu cu reacția.

Păi, nu mai bine îi tai pe ăștia 90% și lași numai acel 10%? Adică e simplu! E simplu, depinde ce vrei tu de la de la copilul tău!” a mai explicat Răzvan Vasile.

Conștientizarea impactului emoțional pe care îl au cuvintele și reacțiile asupra unui copil poate schimba radical modul în care părinții își cresc copiii.

Alegerea le aparține: să fie ghizi echilibrați sau să folosească, fără să-și dea seama, „arme nucleare” împotriva propriilor copii.

URMĂRIȚI EPISODUL PĂRINȚI PREZENȚI CU RĂZVAN VASILE INTEGRAL: 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare

Topul celor mai citite cărți din lume

Când vorbim despre cărțile care au lăsat o amprentă...

Cărți de citit împreună cu cei mici de Ziua Tatălui

Pe 11 mai este sărbătorită Ziua Tatălui, astfel că am...



Cele mai noi articole

România, locul 4 la Miss Europe, după 20 de ani

Finala MISS EUROPE 2025, competiție de elită și...


Top citite
Oana Moraru: „Sper din toată inima ca toți părinții din lume să vadă filmul ăsta de pe Netflix!” Critici: „Una dintre cele mai puternice producții TV ale ultimelor decenii!” / FOTO: freepik.com @user32486510

Oana Moraru: „Sper din toată inima ca toți părinții din lume să vadă filmul ăsta de pe Netflix!” Critici: „Una dintre cele mai puternice producții TV ale ultimelor decenii!”

Cercetătorii au analizat 300 de milioane de elevi și au descoperit factorii care influențează succesul la școală. Meta-analiza care schimbă tot ce știam despre educație / FOTO: freepik.com @EyeEm

Cercetătorii au analizat 300 de milioane de elevi și au descoperit factorii care influențează succesul la școală. Meta-analiza care schimbă tot ce știam despre educație

SURSA FOTO: captură video YouTube @Netflix

Adolescence, serialul care zguduie lumea, ne arată cel mai mare paradox al parentingului modern: Părinții fac totul pentru copii, dar copiii se simt mai singuri ca niciodată

Când s-a născut copilul tău? Un studiu pe 1,2 milioane de elevi arată cum luna nașterii îi poate influența performanțele la școală / FOTO: freepik.com @zurijeta

Când s-a născut copilul tău? Un studiu pe 1,2 milioane de elevi arată cum luna nașterii îi poate influența performanțele la școală

pixel