Foto: Freepik@VisualCreative1

Dar cum se potrivesc aceste practici cu lumea modernă, marcată de schimbări rapide și de o atenție mai mare acordată sănătății emoționale a copiilor?

Iată câteva dintre sfaturile de parenting din anii '60 și o analiză asupra aplicabilității lor în prezent.

1. Disciplina fermă și respectul pentru autoritate

În anii '60, copiii erau crescuți să respecte autoritatea, iar disciplina era o prioritate în majoritatea familiilor. Mulți părinți impuneau reguli clare și așteptau ca acestea să fie urmate fără obiecții. Pedepsele erau văzute ca o metodă de corectare a comportamentului și de încurajare a respectului.

Se aplică astăzi?

Astăzi, majoritatea specialiștilor recomandă abordarea „disciplinei pozitive,” care încurajează copiii să înțeleagă consecințele acțiunilor lor mai degrabă decât să se conformeze din teamă.

Practicile moderne promovează respectul reciproc și dialogul deschis, încurajând copiii să exprime ce simt și să își gestioneze emoțiile în mod constructiv. Totuși, stabilirea unor limite clare rămâne esențială și este un aspect valoros al abordării disciplinare din anii ’60.

2. Independența timpurie

Părinții din anii '60 erau deseori mai puțin protectivi comparativ cu cei din zilele noastre, iar copiii erau încurajați să fie independenți încă de la vârste fragede.

Activitățile în aer liber nesupravegheate și joaca liberă făceau parte din viața cotidiană, ceea ce îi ajuta pe copii să își dezvolte abilități sociale și să gestioneze situații noi fără ajutorul constant al adulților.

Se aplică astăzi?

În lumea actuală, părinții sunt mai conștienți de siguranța copiilor, iar timpul petrecut afară fără supraveghere este deseori limitat. Cu toate acestea, încurajarea independenței rămâne o practică valoroasă.

Psihologii sugerează că oferirea unor sarcini adecvate vârstei și încurajarea explorării controlate contribuie la dezvoltarea autonomiei și a încrederii în sine. Prin adaptarea acestei practici la vremurile noastre, părinții pot susține independența copilului într-un mod sigur.

Foto: Freepik@VisualCreative1

3. Cultura „copilul văzut, nu auzit”

Un alt principiu al anilor '60 era ideea că cei mici ar trebui să fie ascultători și să nu conteste autoritatea părinților. Aceasta însemna că părinții luau decizii importante fără consultarea copiilor, iar exprimarea opiniilor sau a emoțiilor nu era întotdeauna încurajată.

Se aplică astăzi?

În prezent, sănătatea emoțională a copiilor a devenit o prioritate. Specialiștii în parenting recomandă crearea unui mediu de susținere în care copiii sunt ascultați și li se permite să își exprime gândurile și emoțiile.

Însă unele aspecte ale acestei practici, cum ar fi învățarea respectului față de limite și a manierei de a vorbi în situații specifice, pot fi adaptate, încurajând copiii să înțeleagă contextul înainte de a reacționa impulsiv.

4. Rutina strictă

Pentru părinții din anii '60, rutina zilnică era o regulă de bază, iar copiii aveau program fix pentru mese, somn și activități. Se considera că respectarea unei rutine îi ajută pe cei mici să învețe disciplina și organizarea și să se simtă în siguranță.

Foto: Freepik@VisualCreative1

Se aplică astăzi?

Rutina rămâne esențială și în parentingul modern, deoarece ajută copiii să înțeleagă și să anticipeze structura zilei. Totuși, părinții din prezent sunt adesea mai flexibili cu această abordare, adaptând rutina în funcție de nevoile și de temperamentul copilului. Acest echilibru între structură și flexibilitate sprijină dezvoltarea copilului fără a-i impune un cadru rigid.

5. Rolurile bine definite în familie

În anii '60, rolurile tradiționale de gen erau bine definite: mamele își asumau responsabilitățile legate de îngrijirea copiilor și de casă, în timp ce tații se ocupau de asigurarea resurselor materiale. Această structură rigidă oferea copiilor un model de autoritate clar, dar, în același timp, limita implicarea tatălui în creșterea și educația copiilor.

Se aplică astăzi?

În prezent, parentingul este mult mai colaborativ, iar rolurile tradiționale sunt mai puțin stricte. Tații se implică mai activ în creșterea copiilor, iar mamele au oportunitatea să își împartă timpul între carieră și familie. Acest echilibru oferă copiilor o imagine completă a unei relații de parteneriat și modelează concepții mai sănătoase despre egalitatea de gen.

6. Folosirea pedepselor fizice ca mijloc de disciplină

În anii '60, pedepsele fizice erau acceptate ca o metodă de disciplinare. Era o modalitate prin care părinții credeau că își pot controla copiii și le pot corecta comportamentele. Din fericire, de-a lungul timpului, s-a demonstrat că pedepsele fizice au efecte negative asupra dezvoltării emoționale și mentale.

Se aplică astăzi?

Astăzi, majoritatea specialiștilor resping utilizarea violenței în educație, susținând tehnici de disciplină pozitivă. Studiile arată că pedepsele fizice au efecte dăunătoare, cum ar fi scăderea stimei de sine, anxietatea și riscul de comportamente agresive la maturitate. Înlocuirea pedepselor fizice cu metode de comunicare și gestionare a emoțiilor este o practică preferată în parentingul modern.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.