Teodora Mețiu, mesaj pentru părinții care își critică și ceartă copiii: „Păi, dacă tu vrei miere de la albine, de ce dărâmi stupul?” / VIDEO
Data publicării:
Teodora Mețiu, expertă în arta comunicării, a subliniat la Părinți Prezenți o greșeală des întâlnită în rândul părinților: tendința de a-și mustra copiii prea des. „Adică, cum să spun? Nu există greșeală pe care copilul ăsta să nu o facă, ca noi să nu-i atragem atenția că este o greșeală” , a explicat aceasta.

Inițial, părinții își corectează copiii cu răbdare și blândețe. „La început, că na, avem răbdare, explicăm: «mami, nu e bine așa, dar nici așa». Și găsim un limbaj normal și un ton normal”, spune Teodora Mețiu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Însă, odată cu trecerea timpului, tonul se schimbă radical.

„Pe măsură ce lucrurile evoluează, începem: «Bă, iar ai făcut, mă, chestia asta, mă, hai, de-o încolo, mă, ți-am spus de 1000 de ori, iar e dezordine la tine în cameră».

Schimbăm registrul prin care noi îi subliniem copilului greșeală”, mai subliniază experta.

CITEȘTE ȘI Teodora Mețiu atenționează părinții: „Oare tati ar vrea să-i confisc eu BMW-ul? Nu așa se face cu copilul!”

Teodora Mețiu: „Eu nu susțin că nu trebuie să-i subliniem greșeala”

SURSA FOTO: freepik.com @Yulia Raneva

Teodora Mețiu nu contestă necesitatea de a evidenția greșelile copiilor, dar atrage atenția asupra modului în care acest lucru este făcut.

„Eu aici nu susțin că nu trebuie să-i subliniem greșeala, firește că da, dar nu cum am arătat anterior! Pentru că asta, pentru el, este o formă prin care tu, deși îl iubești, îi spui că nu-l iubești”, explică experta.

Un aspect esențial subliniat de Teodora Mețiu este impactul stării emoționale a părinților asupra copiilor:

„Copilul în fiecare zi se uită la părinte și cumva cred că mare parte din starea lui, până nu știu la ce vârsta, este dependentă de starea părintelui.

Și sunt convinsă că foarte mulți copii din țara asta și din lumea asta își doresc foarte tare când se trezesc de dimineață să vadă doi părinți veseli.

Pentru copii, veselia este cea mai bună formă de a trăi”.

VEZI ȘI Teodora Mețiu, apel la trezire pentru părinți: „O să sune foarte dur! Am observat că prostituăm «te iubesc»-ul!” / VIDEO

Ne naștem să fim fericiți, dar alegem să fim nefericiți

Teodora Mețiu mai adaugă o întrebare esențială: „Întrebarea este: oare de ce suntem atât de fraieri încât să nu ne dăm seama că noi ne naștem să fim fericiți și apoi lucrăm cu tot dinadinsul să fim nefericiți?”

Aceasta atrage atenția asupra faptului că amuzamentul și pofta de distracție din copilărie ar trebui conservate și în viața de adult.

„De ce nu ne dăm seama că amuzamentul ăla și pofta aia de distracție pe care o avem în copilărie, dacă noi am reușit să o conservăm pe măsură ce micul pitic se face tot mai mare și tot mai mare, noi am avea o lume plină de adulți fericiți, care înțeleg că pe lumea asta cel mai important este să râzi în hohote, să te bucuri de oameni, să ai și ceva de mâncare, dar nu-ți trebuie sofisticării.

Ce folos că mă duc la cinci stele și îmi comand de la nu știu ce chef, dacă tot sufletul meu plânge pe dinăuntru? Dacă tot sufletul meu nu găsește niciun moment în viața lui în care să aibă chipul luminos și aerisit, ce folos? La ce mă ajută aceste cinci stele?” întreabă Teodora Mețiu.

CITEȘTE ȘI Teodora Mețiu: „Părinții se chinuie să-l învețe pe copil munca. Asta nu duce neapărat spre stare bună, duce maximum spre bunăstare. E o mare diferență!” / VIDEO

Cum să ne exprimăm nemulțumirile?

SURSA FOTO: freepik.com @Halinskyi Maksym

Revenind la greșeală, Teodora Mețiu subliniază că părinții care ajung zilnic să facă observații critice copiilor nu fac altceva decât să le slăbească încrederea în sine.

„Părinții care ajung zilnic să facă observații prin care notează greșeala copilului vreau să știe de la mine că nu fac altceva decât să-i slăbească încrederea în sine zi de zi de zi”.

„Și cum să ne exprimăm noi corect nemulțumirile?” a întrebat Loredana Iriciuc, moderatoarea emisiunii Părinți Prezenți. 

„Cum să ne exprimăm nemulțumirile? Pentru că, slavă Domnului, ei ne dau o groază de momente în care nu putem fi chiar mulțumiți.

Prima regulă este să-mi exprim toate mulțumirile legate de el. Prima regulă este să nu treacă zi din viața mea ca părinte - că am timp, că n-am timp, că ajung la 22:00 și îl prind abia în pat - să nu treacă zi din viața mea în care eu să nu îi spun ceva de bine despre el.

Încearcă să nu repeți asta cu «ești cel mai frumos din lume» pentru că am auzit că ne place. Într-adevăr, noi ne vedem copiii cei mai frumoși din lumea asta. Hai să variem pentru că copilul e mai mult decât frumusețe!

«Astăzi am auzit că ai luat 9 la geografie. Excelent, mami! Excelent! Sunt tare mândră de tine!» Sau îl vezi în cameră, că nu știu, și-a aranjat păpușă altfel, de obicei o găseai pe jos: «Vai, mami, ai pus-o la loc. Bravo, iubirea lui mama!»

Spune-i ceva de bine în fiecare zi, că ai ce să-i spui.

Știi de ce?

Pentru că în felul ăsta noi umplem combustibilul de bine copilului. Așa încât când vine mami și spune «mami, e cam dezordine în cameră. Hai să strângem!» Când vine mami și mai spune ceva de rău, domnule copilul ăsta are așa o saltea întreagă pe care să cadă de bine, încât răul ăsta nu-l face să se înece, nu-l face să se sufoce”, a explicat Teodora Mețiu.

VEZI ȘI „Dragi părinți, cea mai bună meserie de pe planetă și cea mai bănoasă este ASTA!” Teodora Mețiu, lecție importantă pentru creșterea unui copil de succes / VIDEO

Critica dărâmă încrederea, aprecierea o construiește

„Noi, în schimb, de multe ori spunem: «nu-i spun binele ăsta, că i-am spus că e frumos, i-am spus că-i deștept. Știe deja că eu cred asta despre el». Nu! Nu știe! Sau și dacă știe, nu-l deranjează să știe în fiecare zi!

Nu există om pe lumea asta care să nu fie înnebunit în a fi adorat de ceilalți. Toți suntem înnebuniți să fim adorați de ceilalți. De aceea reacționăm atât de dur la critică. Pentru că cu critică avem o relație de groază.

Pe cât suntem de înnebuniți să fim adorați de ceilalți, pe atâți suntem de îngroziți să nu fim criticați de ceilalți.

Ori, părintele ce face când îi subliniază copilului greșeala? De obicei împachetează spusul lui într-o critică”, mai spune Teodora Mețiu.

CITEȘTE ȘI Teodora Mețiu, despre „zidurile” între care părinții își cresc copiii: „Nu cred că există ceva mai periculos! De ce insistăm noi să-i băgăm în așa ceva?” / VIDEO

Teodora Mețiu: „Dacă tu vrei miere de la albine, de ce dărâmi stupul de albine?”

„Am o vorbă împrumutată și spune așa «păi, dacă tu vrei miere de la albine, de ce dărâmi stupul de albine?»

Cum poți să-ți iei borcanu de miere dacă tu-l dărâmi în fiecare zi? Critica asta face! Dărâmă stupul de miere, de la care tot eu, părinte, mă duc și zic vreau 10 la matematică. Stai, mă, un pic, că de 3 zile îi tot explici, de fapt, câte nu face bine, după care ai pretenția să-ți vină cu borcanul cu miere? N-avem de unde! Ai doborât stopul! Tu, mamă, tu, tată.

Dacă vrei miere, ține-l în picioare! Și cum o fac? Apreciindu-l! Dăi apreciere copilului tău în fiecare zi, pentru ca atunci când vine momentul să-i sublinieze o greșeală, el să fie mult mai deschis să o primească”, a mai subliniat Teodora Mețiu.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL:

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Motive pentru care bebelușul tău nu doarme noaptea

„Doarme când doarme bebelușul” este un sfat bun, dar...


Top citite
Copiii pot deveni mai inteligenți dacă părinții fac aceste 10 lucruri simple, dovedite științific! Cercetători: „Îmbunătățesc memoria, creativitatea și gândirea logică” / FOTO: freepik.com @kuzmichstudio

Copiii pot deveni mai inteligenți dacă părinții fac aceste 10 lucruri simple, dovedite științific! Cercetători: „Îmbunătățesc memoria, creativitatea și gândirea logică”

3 limite pe care un părinte nu ar trebui să treacă niciodată cu copilul său adult / FOTO: freepik.com @Guzov Ruslan

3 limite pe care un părinte nu ar trebui să treacă niciodată cu copilul său adult

Copiii care ajung să fie inteligenți, de succes și încrezători sunt crescuți cu aceste 9 principii. Concluziile unui studiu pe 200 de familii / FOTO: freepik.com @EyeEm

Copiii care ajung să fie inteligenți, de succes și încrezători sunt crescuți cu aceste 9 principii. Concluziile unui studiu pe 200 de familii

Părinții care fac aceste lucruri cresc „copii îngerași” și „nealintați”. Doctor în psihologia copilului: „Eu îi spun parenting intenționat” / FOTO: freepik.com @kukota

Părinții care fac aceste lucruri cresc „copii îngerași” și „nealintați”. Doctor în psihologia copilului: „Eu îi spun parenting intenționat”

pixel