Teodora Mețiu: „Părinții se chinuie să-l învețe pe copil munca. Asta nu duce neapărat spre stare bună, duce maximum spre bunăstare. E o mare diferență!” / VIDEO
Data publicării:
În ritmul alert al vieții de astăzi, în care părinții jonglează între job, casă, responsabilități și activitățile copiilor, rămâne o întrebare esențială: cum le arătăm iubirea copiilor noștri? Aceasta a fost tema abordată de moderatoarea Loredana Iriciuc în cadrul emisiunii Părinți Prezenți, iar răspunsul oferit de Teodora Mețiu, specialistă în arta comunicării, a fost unul care a ridicat un semnal de alarmă: „în niciun caz așa cum suntem pe drum să o facem!”

„Cum îi arătăm noi iubirea copilului în vâltoare asta a vieții? Pentru că suntem extrem de ocupați: și muncă, și casă, și mâncare, și copil dus la diverse activități, cum îi arătăm că îl iubim?” a întrebat Loredana Iriciuc.

„În niciun caz așa cum suntem pe drum să o facem! Cei mai mulți dintre părinți se chinuie foarte tare să-l învețe pe copil munca. Munca!

Gândește-te că de când e mic, chiar dacă tu îl duci la tot soiul de activități amuzante în care îl integrăm în social, care sunt de altfel foarte utile, dar unii dintre noi exagerăm și îl ducem și luni și miercuri, și joi, pentru că, hai să fim serioși, pentru mulți dintre părinți aceste activități sunt bona aproape gratuită a lor”, explică Teodora Mețiu la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.

Teodora Mețiu: „Aceste activități sunt muncă până la urmă!”

Însă ce efect are această suprasolicitare asupra copilului? Specialista atrage atenția că, în loc să fie un mijloc de dezvoltare echilibrată, aceste activități devin muncă.

„Dar, copilul învățat doar cu munca, pentru că aceste activități sunt muncă până la urmă!”

Loredana Iriciuc confirmă această tendință: „Da, unii au program de la 08:00 la 20:00!”

Iar Teodora Mețiu punctează un adevăr important: „Da! Și chiar să fii în social... și noi două dacă suntem de dimineața până seara în social devine muncă! Pentru că să fii în jurul oamenilor și în prezența lor tot timpul înseamnă să fii atent cu ei, să fii prezent și asta este un soi de muncă psihologică, de fapt”.

CITEȘTE ȘI Teodora Mețiu, apel la trezire pentru părinți: „O să sune foarte dur! Am observat că prostituăm «te iubesc»-ul!” / VIDEO

SURSA FOTO: freepik.com @goodphoto

 

Teodora Mețiu: „Câți părinți din România sunt preocupați să-și învețe copiii distracția?”

 

„Deci, în niciun caz nu pot să-i arăt iubirea copilului meu preocupându-mă doar să-l învăț munca.

Cel mai frumos mod de a arăta iubirea copilului meu de când e mic și mai ales când e adolescent, este să-l învăț un pic și distracția.

Și acuma eu te întreb: câți părinți din România sunt preocupați să-și învețe copiii distracția?

Nu știu dacă sunt prea mulți, într-adevăr!

Câți părinți din România sunt preocupați să-i învețe pe copii starea bună, starea de bine?” subliniază Teodora Mețiu.

Bunăstare sau stare bună? O diferență majoră!

De multe ori, părinții cred că oferindu-le copiilor confort material, siguranță și un program bine organizat, își demonstrează iubirea. Însă, spune Mețiu, acest lucru nu garantează fericirea.

„Dragi părinți, copiii ăștia ajung adulți ca noi, care și noi am fost învățați cu munca. Ți se pare că suntem bine?

Văd deja din cinci oameni, trei se laudă deja că fac terapie, dacă nu patru. Deci, iată că această muncă nu ne duce neapărat spre starea bună, ne poate duce maximum spre bunăstare, dar nu spre stare bună.

Este o mare diferență între bunăstare și stare bună”, atrage atenția Teodora Mețiu.

În final, specialistul lasă părinții cu un gând important: „Banul niciodată nu-ți va da și nu este garantul stării bune. Și atunci primul pas, dacă vrem să avem copii fericiți, este să-i învățăm starea de bine! Nu munca, munca, munca, munca!”

 

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare

Topul celor mai citite cărți din lume

Când vorbim despre cărțile care au lăsat o amprentă...

Cărți de citit împreună cu cei mici de Ziua Tatălui

Pe 11 mai este sărbătorită Ziua Tatălui, astfel că am...



Cele mai noi articole

România, locul 4 la Miss Europe, după 20 de ani

Finala MISS EUROPE 2025, competiție de elită și...


Top citite
Oana Moraru: „Sper din toată inima ca toți părinții din lume să vadă filmul ăsta de pe Netflix!” Critici: „Una dintre cele mai puternice producții TV ale ultimelor decenii!” / FOTO: freepik.com @user32486510

Oana Moraru: „Sper din toată inima ca toți părinții din lume să vadă filmul ăsta de pe Netflix!” Critici: „Una dintre cele mai puternice producții TV ale ultimelor decenii!”

Cercetătorii au analizat 300 de milioane de elevi și au descoperit factorii care influențează succesul la școală. Meta-analiza care schimbă tot ce știam despre educație / FOTO: freepik.com @EyeEm

Cercetătorii au analizat 300 de milioane de elevi și au descoperit factorii care influențează succesul la școală. Meta-analiza care schimbă tot ce știam despre educație

SURSA FOTO: captură video YouTube @Netflix

Adolescence, serialul care zguduie lumea, ne arată cel mai mare paradox al parentingului modern: Părinții fac totul pentru copii, dar copiii se simt mai singuri ca niciodată

Când s-a născut copilul tău? Un studiu pe 1,2 milioane de elevi arată cum luna nașterii îi poate influența performanțele la școală / FOTO: freepik.com @zurijeta

Când s-a născut copilul tău? Un studiu pe 1,2 milioane de elevi arată cum luna nașterii îi poate influența performanțele la școală

pixel