Violenţa domestică, în creştere. La 60 de minute, 12 persoane sunt agresate sau abuzate în familie
Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Homepage
Statistici revoltătoare cu privire la violența domestică: la 60 de minute, 12 persoane sunt agresate sau abuzate în familie

"Violenţa domestică - o vulnerabilitate a societăţii actuale?!" a fost tema unei dezbateri care a avut loc, luni, la Palatul Parlamentului, evenimentul fiind organizat de Asociaţia D.A.R. (Dăruire, Apreciere, Responsabilitate) şi reunind reprezentanţi ai instituţiilor statului, ONG-urilor, societăţii civile, specialişti în domeniu.

Participanţii la discuţii au subliniat necesitatea combaterii acestui fenomen, arătând că violenţa, din păcate, este întâlnită nu doar în familie, ci şi pe stradă, la şcoală, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, care a transmis un mesaj video participanţilor la dezbatere, în primele trei luni ale acestui an, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 2,4%.

"Sunt multe provocări în societatea românească şi este bine să discutăm despre ele. Una dintre cele mai dureroase rămâne violenţa domestică, coşmarul de acasă, locul care ar trebui să fie cel mai sigur. (...) Statistica pe anul în curs ne arată că situaţia rămâne gravă. În primele trei luni din 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 2,4%, de la 13.307 la 13.628. Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 2.507 sunt bărbaţi, 9.641 sunt femei, iar 2.262 sunt minori, conform unui studiu realizat anul acesta de Salvaţi Copiii. Unul din zece copii mărturiseşte că este victima acestei forme de violenţă", a precizat Gorghiu.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a amintit că una dintre priorităţile Comisiei Europene o reprezintă implicarea copiilor, a tinerilor în procesul decizional. Totodată, există foarte multe proiecte pe zona de sănătate mintală, consecinţă a violenţei. Ea a menţionat că, de la preluarea portofoliului, a derulat o serie de campanii, între care cele destinate victimelor diferitelor forme de violenţă, iar aceste activităţi vor continua.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

Ministrul Educației Daniel David, despre ce se întâmplă cu profesorii titulari care nu au suficiente ore în școală: „Nu au de ce să se teamă”

Ministrul Educației spune că banii pentru “Școala Altfel” și “Săptămâna Verde” nu trebuie să vină din buzunarele părinților

„Dacă plecarea mea de la minister rezolvă criza, măcar în educație, plec!” Ministrul Daniel David rupe tăcerea și spune ce se întâmplă în culisele reformei

Noua generație de elevi îi sperie pe profesori. Ce se întâmplă în școli și de ce părinții NU ar trebui să ignore aceste semne

pixel