Cum sunt crescuți copiii români? Psiholog Yolanda Crețescu: Verbele iubirii sunt patru, noi îi creștem doar cu două: a avea și a putea
Este obișnuit să vezi un copil care, în timp ce se joacă, vorbește singur sau chiar stabilește o conversație cu un prieten imaginar.
Imaginația lor este atât de bogată încât pot petrece ore întregi vorbind singuri fără să tresară.
Imită voci, își pun și își răspund singuri la întrebări, vorbesc la telefon cu o persoană imaginară, vorbesc cu jucăriile lor? Acest lucru ne poate provoca curiozitate și chiar îngrijorare, dar trebuie să știm că este ceva foarte benefic și necesar pentru dezvoltarea abilităților lor.
Acest obicei este frecvent mai ales în perioada preșcolară și nu este deloc îngrijorător, atâta timp cât nu este însoțit de alte comportamente neobișnuite.
De fapt, cercetătorii de la Universitatea George Mason au arătat că, de exemplu, copiii de cinci ani au performanțe mai bune la sarcini atunci când vorbesc cu voce tare decât atunci când o fac în tăcere.
Sursa foto: freepik.com@freepik
Copiii mici vorbesc adesea singuri în timp ce sunt absorbiți de o activitate. Ei fac acest lucru în timp ce desenează, dar și atunci când se joacă sau își fac temele.
Psihologii au descoperit că 78% dintre copii (inclusiv copiii cu autism) aveau performanțe mai bune și chiar se descurcau mai bine în ceea ce făceau atunci când vorbeau singuri decât atunci când tăceau.
Vorbitul singur sau pentru sine se numește „vorbire egocentrică” și este diferit de „vorbirea socială” (vorbirea pe care o folosim pentru a vorbi cu alții) deoarece nu există dorința de a comunica ceva altor persoane.
Sursa foto: freepik.com@freepik
În 1926, psihologul elvețian Jean Piaget a putut observa deja că 50% dintre copiii sub vârsta de șase ani vorbesc singuri. De la această vârstă, „vorbirea egocentrică” scade deoarece, potrivit lui Piaget, copiii nu mai au nevoie să își exprime verbal propriile gânduri, ci învață și doresc să le comunice altora.
Ulterior, psihologul rus Vygotski a calificat teoria lui Piaget spunând că „vorbirea egocentrică” este total independentă de „vorbirea socială” - adică faptul că copilul vorbește singur nu înseamnă că nu dorește să comunice cu alte persoane, ci că acest lucru îi servește pentru a-și da singur comenzi verbale despre cum să acționeze.
Cu timpul, această „vorbire egocentrică” face loc „vorbirii interioare”, care constă în a vorbi cu sine însuși prin gând, mai degrabă decât prin utilizarea limbajului.
Pe scurt, s-ar putea spune că, vorbind cu ei înșiși, copiii exersează utilizarea limbajului, își ordonează gândurile și repetă moduri de a acționa.
Când copiii mici încep să vorbească singuri, își îmbunătățesc abilitățile de comunicare cu ceilalți. Ei explorează lumea și limbajul în același mod în care învață să meargă; adică exersează și se ghidează în timp ce fac anumite activități.
În această etapă, ei încep să folosească limbajul ca mod de gândire, doar că o fac cu voce tare. Copiii folosesc vorbirea externă în perioada de tranziție, care este fundamentală pentru dezvoltarea lor. De fapt, este esențial ca ei să învețe să se autocorecteze atunci când nu există nimeni care să le spună dacă o fac bine sau rău, astfel încât să înceapă să exercite autocontrolul și autoevaluarea.
Nu numai atât. Vorbitul cu ei înșiși îi ajută să sincronizeze diferite zone ale creierului. De fapt, le permite copiilor să înțeleagă lumea din jurul lor și îi încurajează să înceapă să se pună în locul altor persoane.
Acest tip de dialog cu ei înșiși le sporește imaginația și empatia, în special atunci când sunt singuri și discută cu jucăriile lor, deoarece trebuie să devină ascultători și vorbitori, creând un dialog care are sens în ambele direcții, potrivit BebeyMas.
Acest lucru îi ajută pe copii să își asume roluri diferite și să își înțeleagă mai bine rolurile, cum ar fi acela de a fi profesor și elev în același timp.
Mai poți citi pe această temă: „Importanța jocurilor în dezvoltarea copilului”
De asemenea, prin ascultarea lor, îi ajută să devină mai conștienți de ceea ce spun. În plus, le permite să dobândească mai mult vocabular și să structureze mai bine propozițiile, îmbunătățindu-și vorbirea.
Sursa foto: freepik.com@teksomolika
După cum am văzut, este absolut normal și benefic pentru copii să vorbească singuri în timp ce se joacă. Până la ce vârstă? În jurul vârstei de șase sau șapte ani, acest „discurs egocentric” începe să dispară, deoarece ei încep să gândească în tăcere.
Cu toate acestea, până în jurul vârstei de 10 ani, mulți copii încă se pot folosi de vorbirea despre sine pe tot parcursul zilei.
Este, de asemenea, normală la copiii mai mari din când în când (la fel ca la adulți). Cu toate acestea, dacă vorbirea egocentrică apare frecvent la copiii mai mari sau este însoțită de un comportament care ne îngrijorează, este recomandabil să consultăm un pediatru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Cunoașterea personalității...
Gândirea distorsionată este o tendință comună a minții...
Toată lumea își dorește să fie percepută ca o persoană...