Când ar trebui să ne îngrijoreze tristețea copiilor. Psiholog: ”Nu mai știm să ne creștem firesc copiii”
Când vorbim despre un copil răsfățat, vorbim despre un copil care vrea totul, acum și aici! Un copil care nu prețuiește și care crede că i se cuvine totul. Vă amintiți de dl. Goe a lui I.L Caragiale?
Ei bine, așa cum am subliniat mai sus copiii nu se nasc cu această caracteristică, ci o deprind pe parcursul creșterii lor de la părinți, bunici sau chiar de la frații mai mari. Răsfățul este echivalentul lipsei de educație dacă ținem cont că acesta se poate manifesta și în afara casei, la școală, la magazin, etc...
Răsfățul la copii poate fi rezultatul unei combinații de factori legați de mediu, comportamentele părinților și caracteristicile individuale ale copilului.
Indulgența excesivă este una din principalele cauze care trebuie menționată. Părinții care cedează constant dorințelor și cerințelor copilului, fără a stabili limite clare, pot contribui la dezvoltarea unui comportament răsfățat.
O altă cauză este lipsa de consecvență. Atunci când părinții nu aplică consecvent regulile și limitele, copiii pot învăța că pot obține ceea ce doresc prin perseverență sau comportamente problematice.
Să nu mai vorbim de recompense necorespunzătoare. Oferirea de recompense materiale sau atenție pentru a liniști copilul sau a-l face să coopereze poate încuraja comportamentul răsfățat.
Într-un video postat pe TikTok, psihologul Alfred Schmidt a dezvăluit cele 5 semne prin care să îți dai seama că copilul tău este răsfățat.
”Uite cinci semne că ai crescut un copil răsfățat. Primul este că nu știe să accepte NU ca un răspuns. De fapt, el este cel care îți spune ție NU. Atunci când vrea să obțină ceva, obține! Al doilea semn: este mai interesant în a primi decât în a oferi.
Ei nu știu zică „te rog”, să zică ”mulțumesc”, ci în schimb ei zic ”vreau” și ”acum”. Al treilea semn: acești copiii se așteaptă să primească lucruri cât mai repede. Ei nu au rezistență la frustrare.
Dacă spun că vor ”acum”, atunci ”acum” vor să se întâmple! Nu contează că ceilalți au ceva de făcut sau nu ai bani. Al patrulea semn: se gândesc doar la ei. Se gândesc că întotdeauna trebuie să primească ceva ce au primit și ceilalți.
Dacă cineva din clasă primește un cadou, ei se simt invidioși. Ei de ce nu au primit acel ceva?”, spune psihologul Alfred Schmidt continuând cu al cincilea semn: ”Nu sunt niciodată mulțumiți cu ceea ce au în prezent. Întotdeauna vor mai mult și mai mult. Vor noul IPhone, noul XBox, vor noul Play Station”, a concluzionat psihologul.
Fotografie de la Allan Mas/ Pexels
Pentru a corecta comportamentul unui copil răsfățat, este important mai înainte de toate să stabilești limite clare. Definirea unor reguli clare și aplicarea consecventă a acestora ajută copilul să înțeleagă ce este acceptabil și ce nu.
De altfel, implicarea copilului în activități care necesită responsabilitate și muncă în echipă este utilă. Nu uita să recunoști și să recompensezi comportamentele pozitive ale copilului pentru a-l încuraja.
Un alt aspect este dezvoltarea empatiei. Trebuie să îți înveți copilul să recunoască și să respecte sentimentele și nevoile altora.
Nu în ultimul rând fii exemplu pentru ei. Părinții și adulții din viața copilului ar trebui să fie modele de comportament adecvat, arătând prin exemplu cum se gestionează corect emoțiile și dorințele.
Prin abordarea acestor aspecte cu răbdare și consistență, părinții pot ajuta copiii să dezvolte comportamente mai sănătoase și echilibrate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Parentingul este, fără...
Cunoașterea personalității...
Gândirea distorsionată este o tendință comună a minții...
Parentingul este, fără...
Conversațiile cu copiii mici sunt esențiale pentru...
Toată lumea își dorește să fie percepută ca o persoană...