Aceasta este consecința în viața de adult pentru un copil care nu se dezvoltă emoțional în copilărie. FOTO: freepik.com @standret

Cuvinte precum validare emoțională, îndrumare, acceptare și implicare în deciziile familiale împărtășesc un scop comun: acela de a sprijini evoluția emoțională a copiilor în cadrul familiei. Cu toate acestea, realitatea demonstrează că există mulți copii care nu reușesc să-și dezvolte aceste aspecte în timpul copilăriei, ceea ce poate genera o serie de complicații și neajunsuri pe parcursul vieții adulte.

Cunoscuta pagină de Instagram @unamentelibre oferă o perspectivă relevantă, subliniind că un copil care nu experimentează o evoluție emoțională adecvată în copilărie tinde să devină un adult care „se simte personal afectat de tot, manifestă o defensivitate pronunțată și luptă în interiorul său pentru a-și exprima autentic sentimentele”. Această dinamică se desfășoară, conform sursei menționate, deoarece „dezvoltarea emoțională își are începutul în momentul nașterii” și continuă „pe tot parcursul copilăriei, învățăm să recunoaștem, să gestionăm și să comunicăm eficient emoțiile noastre”. Atunci când mediul familial în care un individ a crescut nu furnizează un cadru propice pentru această dezvoltare, efectele pozitive ale acesteia pot fi diminuate sau chiar împiedicate să se manifeste. Acest lucru poate avea loc, de exemplu, în situații în care adulții din familia respectivă se confruntă cu instabilitate emoțională sau nu își dedică suficient timp prezenței în viața de familie.

@unamentelibre explică că în astfel de circumstanțe, „singurul nostru obiectiv devine asigurarea securității în mediu, ceea ce ne poate duce să dezvoltăm o stare de hipervigilență”. Acest comportament de a fi mereu în alertă poate fi o strategie de adaptare la un mediu instabil sau nepredictibil, dar, în același timp, poate limita capacitatea de a experimenta și de a exprima emoțiile în mod sănătos în relațiile și interacțiunile sociale.

Citește și Frica NU este un joc! De ce este o greșeală să sperii copiii? Specialist: „Le putem provoca traume!”

De ce hipervigilența este negativă?

SURSA FOTO: freepik.com @mediaphotos

Este adevărat că există voci care își închipuie că acest nivel crescut de alertă și atenție nu este în mod necesar un aspect negativ al psihologiei umane, însă perspectiva promovată de @unamentelibre argumentează contrariul. Conform acestei abordări, hipervigilența este interpretată ca fiind „o sensibilitate accentuată față de mediul înconjurător. Se resimte în schimbările de tonalitate a vocii, expresii faciale, comportament sau chiar în nuanțele emoțiilor”.

Când acest model comportamental se manifestă în perioada copilăriei și adolescenței, potrivit @unamentelibre, „înțelegem că stările de spirit ale părinților vor influența felul în care suntem tratați, când suntem susceptibili de a fi umiliți, pedepsiți sau când un părinte se va distanța complet de noi”.

Astfel de circumstanțe ne îndeamnă să ne adaptăm rapid și cu agilitate, ceea ce ar putea fi perceput ca o trăsătură pozitivă de către mulți, dar nu și de către @unamentefeliz. Acesta afirmă că „învățăm să ne ajustăm rapid, să ne gestionăm propriile emoții și să ne acordăm grijă de sentimentele celor din jur încă din copilărie. În unele cazuri, această atitudine poate fi confundată cu empatia, dar de fapt este un mecanism de supraviețuire”. Astfel, rezultatul acestei dinamici poate fi, adesea, o imaturitate emoțională. „Aceasta implică incapacitatea de a ne conecta cu propriile noastre sentimente, de a le exprima sau chiar de a stabili dacă este normal să simțim ceea ce simțim”, subliniază @unamentefeliz.

Aplicând acest concept la nivel personal, această atitudine excesivă poate acapara timpul și energia necesare pentru dezvoltarea unor aspecte inerente maturității emoționale, cum ar fi „introspecția, autoevaluarea și controlul emoțional”. Acesta este motivul pentru care @unamentefeliz concluzionează că, „pe termen lung, hipervigilența poate declanșa dezechilibre în sistemul nervos. Devenim excesiv de reactivi față de ceilalți din cauză că am învățat că lumea nu este un loc sigur. Suntem în permanență în postura de a ne apăra”. În acest context, @unamentefeliz susține că „imaturitatea emoțională este adesea rezultatul preluării responsabilității pentru stările emoționale ale adulților în timpul copilăriei”, o etapă importantă în care această sarcină nu ar trebui să revină în sarcina copilului.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.