Vezi versiune Desktop
„Nici talentați, nici genii”: Doi psihologi specializați în abilități înalte demontează mitul
În primul rând, este important să înțelegem că agresivitatea la copii este destul de comună și, în unele cazuri, chiar normală pentru dezvoltarea lor. Potrivit Yale Child Study Center, mulți copii mici pot manifesta crize de furie, care includ lovituri, împingeri și țipete. Totuși, unii copii pot fi mai agresivi decât alții.
Specialiștii recomandă construirea unei relații puternice cu copiii care manifestă comportament agresiv. Aceasta poate părea contraintuitiv, dar uneori agresivitatea poate avea la bază o lipsă de conexiune și abilități slabe de gestionare a emoțiilor.
Dacă observați că interacțiunile cu copilul sunt întotdeauna pline de agresivitate sau că acesta este mai agresiv decât alți copii, poate fi util să căutați ajutor profesional. Un psiholog sau terapeut poate oferi sfaturi și abordări personalizate pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului.
În cele din urmă, evitarea unor greșeli comune poate contribui la îmbunătățirea situației. Să ne concentrăm pe construirea unei relații puternice și pe găsirea modalităților prin care copiii pot exprima sentimentele într-un mod sănătos.
Nimic nu se compară cu furtuna declanșată în casă când copiii se ceartă între ei. Un schimb de cuvinte aprins duce rapid la o lovitură și, în câteva clipe, toată lumea se pune pe plâns. În acel moment, părintele intervine din camera alăturată, încercând să restabilească ordinea, cu privirea atentă la ceas și cu măsuri punitive pregătite.
„Interacțiunile rapide de acest gen pot deteriora treptat relația părinte-copil”, explică specialistul psiholog Anjaili Ferguson. „Cu cât un copil se simte mai puțin ascultat, neobservat sau neconectat, cu atât este mai tentat să recurgă la comportamente mai radicale, precum agresivitatea, pentru a obține atenția și conexiunea pe care o caută”.
În astfel de situații, este în interesul tuturor ca părinții să practice autocontrolul și să se ajute pe ei înșiși să se calmeze, astfel încât să poată ghida mai bine copiii în reglarea propriilor emoții. Demonstrarea acestor tehnici de autocontrol oferă copiilor o șansă de învățare și mai puternică.
„Cel mai bun răspuns ca părinte începe prin a face o mică pauză și a inspira profund înainte de a evalua și a aborda interacțiunea”, spune Ferguson. „Luați-vă câteva momente pentru a înțelege ce stă în spatele comportamentului. Când abordați situația, folosiți un ton calm și neutru și concentrați-vă asupra comportamentului ca fiind problema, nu copilul în sine”.
În cazul unei dispute între frați, o abordare mai eficientă ar putea implica faptul că toată lumea stă în tăcere pentru un moment și respiră împreună înainte de a reacționa. Apoi, puteți reafirma valorile familiei. De exemplu, spuneți: „se pare că ne-a fost dificil să ne respectăm sentimentele reciproc” sau „în familia noastră, îi tratăm pe ceilalți cu bunătate și respect. Cum am putea rezolva această dispută?”
Permiteți copiilor să își exprime calm sentimentele și asigurați-vă că ascultați și repetați ceea ce spun, pentru a le arăta că au fost auziți. Nu numai că veți obține o înțelegere mai clară a situației, dar veți avea și timp să gândiți ce răspuns parental este cel mai potrivit. Uneori, este posibil să evitați cu totul măsurile punitive, deoarece copiii pot găsi o cale de a-și rezolva singuri neînțelegerile.
„În multe cazuri, copiii învață din exemplul oferit de adulți. Dacă văd că adulții din jurul lor reacționează agresiv în fața stresului, vor învăța să facă la fel în gestionarea propriei tensiuni”, subliniază Ferguson. De aceea, este vital ca adulții să se alăture copiilor într-un moment de calm, pentru a discuta în mod pașnic și orientat spre soluții despre conflicte.
Deși este binecunoscut că metodele autoritare, folosirea unui limbaj aspru și aplicarea de pedepse severe precum bătaia sunt ineficiente și dăunătoare, unii părinți încă le folosesc pentru a încerca să-și supună copiii. Cu toate acestea, pe termen lung, aceste strategii se pot întoarce împotriva lor și pot face ca unii copii să devină chiar mai agresivi.
„În multe cazuri, părinții care recurg la metode dure de disciplină intră într-un cerc vicios în care agresivitatea copilului și agresivitatea părinților se influențează reciproc”, explică psihologul Ferguson. „Numeroase studii au arătat că pedepsele severe aplicate de părinți pot crește comportamentul agresiv și reacțiile violente ale copiilor, alimentând astfel un ciclu de disciplină aspră”.
Chiar dacă aceste metode nu ajung la nivelul abuzului, există numeroase forme de disciplină excesiv de dure care pot afecta negativ copiii. Aplicarea unor pedepse lungi și dure, țipatul sau izolarea copilului pot submina sentimentul de securitate și încredere al acestuia. Atunci când oamenii nu se simt în siguranță, au tendința de a reacționa în mod agresiv din disperare.
Desigur, nu veți găsi o strategie de disciplină care să fie pe placul copiilor. Cu toate acestea, este important să dezvoltați un stil de parenting care combină autoritatea cu empatia, oferind astfel un echilibru între structură și înțelegere pentru a ajuta copilul să se simtă în siguranță și să dezvolte o imagine pozitivă despre sine.
Ferguson subliniază importanța consecvenței în abordarea disciplinei. „Dacă un părinte sau îngrijitor este consecvent, blând și respectuos în modul în care aplică disciplina, acest lucru oferă copilului oportunitatea de a învăța din momentele dificile, având încredere că părintele lor va fi mereu acolo pentru a-i sprijini în aceste situații provocatoare. Acest lucru contribuie la îmbunătățirea relației de atașament, reducerea anxietății și temerii față de părinte și, în cele din urmă, scăderea comportamentelor problematice”.
Chiar dacă adesea ADHD este asociat cu neliniște și hiperactivitate, nu ar trebui să subestimăm legătura sa cu controlul impulsurilor atunci când analizăm motivele pentru care un copil poate manifesta comportamente agresive. Copiii cu ADHD și alți copii care se confruntă cu impulsivitate pot depăși limitele fizice, în special atunci când au dificultăți în gestionarea impulsurilor.
Conform lui Ferguson, atunci când părinții abordează agresiunea ca pe o problemă de comportament și nu ca pe o problemă legată de controlul impulsurilor, este probabil ca micuții să reacționeze negativ la corectare sau disciplină. Agresiunea cauzată de impulsivitate este de obicei reactivă, de exemplu, atunci când un copil reacționează agresiv după ce a fost lovit la școală sau răspunde exagerat într-un conflict cu frații. În astfel de situații, primul pas este să abordăm impulsivitatea în sine, astfel încât copilul să aibă oportunitatea de a gândi răspunsuri adecvate în loc de cele inadecvate. „Dacă un copil se simte neînțeles, jenat, vinovat, trist sau frustrat de reacția părintelui, el poate reacționa cu agresiune din cauza unui sistem de reglare a emoțiilor încă în dezvoltare și mai puțin reglementat”, spune ea.
Ferguson atrage, de asemenea, atenția că unii copii cu ADHD pot avea comorbidități care contribuie la comportamentele agresive (și aceste comorbidități pot apărea și la copiii fără ADHD). Dacă există suspiciuni că micuțul ar putea avea o tulburare precum tulburarea de opoziție sfidătoare sau tulburarea de conduită, discutați cu medicul pediatru al copilului pentru a obține o trimitere la un specialist pregătit să evalueze și să trateze problemele comportamentale mai complexe.
O altă cale de abordare în prevenirea comportamentului agresiv este construirea relațiilor puternice. În ciuda provocărilor prezente în gestionarea comportamentului agresiv al copiilor, acest proces poate fi mai ușor decât pare, cu condiția să aveți concentrare și consecvență. De exemplu, Anjaili Ferguson sugerează alocarea a doar 10 minute pe zi în care copiii să preia conducerea jocului, iar părinții să participe activ. „În acest timp special, lăudați-i, exprimați cât de mult vă bucurați de timpul petrecut împreună și eliminați orice sursă de distragere. Evitați să criticați jocul lor sau să le dictați cum să-l facă”.
De asemenea, psihologul încurajează aplicarea strategiilor de coreglare și ajutarea copiilor să învețe să-și recunoască emoțiile atunci când sunt supărați. În loc să-i izolați sau să părăsiți încăperea atunci când experimentează emoții intense, rămâneți alături de ei și arătați empatie față de ceea ce simt, chiar dacă nu puteți accepta comportamentul lor.
Poți folosi cuvinte ca: „înțeleg că ești supărat și este în regulă să te simți astfel”. Apoi adaugă: „și eu trec prin momente de supărare. Voi fi aici pentru a te ajuta să te calmezi”.
După ce copilul s-a liniștit și poate comunica mai rațional, este momentul potrivit să explici de ce comportamentul lor agresiv a fost nepotrivit, fără a-i răni sentimentele. Încheie prin a le reaminti că iubirea ta nu este condiționată de comportamentul lor. Încurajează-i să facă alegeri diferite data viitoare când se simt frustrați sau supărați.
Aceste abordări pot contribui la dezvoltarea unui mediu mai armonios în care copiii învață să-și gestioneze emoțiile și comportamentul, fără a apela la agresivitate.
Publicitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
