Adevărul din spatele copiilor care par a fi autiști, dar nu sunt. De ce se întâmplă asta? Specialiștii răspund: „Nuanțele pot fi importante!” FOTO: freepik.com @vecstock

De la o vârstă fragedă, părinții încep să-și observe copiii și să-și pună întrebări în legătură cu dezvoltarea lor. Dificultățile de socializare, comportamentul timid sau retras și sfera de interese limitată pot ridica semne de întrebare în mintea lor. Cu toate acestea, nu toate aceste simptome sugerează automat prezența tulburării din spectrul autist.

Expertiza în domeniu a demonstrat că simptomele autismului pot avea multe rădăcini diferite. În unele cazuri, copiii pot prezenta simptome similare din cauza altor tulburări de dezvoltare, cum ar fi mutismul selectiv, tulburarea de anxietate socială sau ADHD. Chiar și întârzierile în dezvoltare pot cauza manifestări comportamentale ce par a fi asociate cu autismul. Acest aspect subliniază diversitatea și complexitatea dezvoltării copilului.

Fiecare copil este unic în modul său, iar ritmul și modelele dezvoltării lor pot varia semnificativ. Într-adevăr, nu orice întârziere în dezvoltare sau dificultate în interacțiunea socială trebuie să fie imediat atribuită unei tulburări psihologice. Există cazuri în care copiii se dezvoltă mai încet decât alții, dar acest lucru nu indică în mod necesar prezența unei tulburări grave.

Citește și Afecțiunea care provoacă haos printre copii: Un micuț în stare critică ajunge la camera de Urgențe la fiecare 10 minute

Nu toți copiii care manifestă simptome sunt autiști

Pe parcursul anilor, cercetătorii și profesioniștii din domeniul sănătății mentale au studiat neobosit complexitatea Tulburării din Spectrul Autist (TSA). Această afecțiune, cu rădăcini adânc în dezvoltarea timpurie a copilului, nu poate fi redusă la o simplă ecuație de simptome și semne. Deși o parte din copiii care par a manifesta simptome autiste sunt încadrați în acest spectru, calea către un diagnostic precis este mult mai labirintică decât am putea crede.

Caracterizată de dificultăți în sfera interacțiunilor sociale, comunicare și comportament, tulburarea în cauză vine însoțită de provocări semnificative. Copiii ce poartă pe umeri povara acestei tulburări se confruntă cu dificultăți în a se conecta cu cei din jur, în a-și dezvolta abilitățile comunicative și în a-și exprima propriile emoții. Limitarea sferei de interese și apariția comportamentelor repetitive sunt alte nuanțe ce adaugă profunzime acestei povești complexe.

Conform Confederației de Autism din Spania, rădăcinile tulburării sunt adânc înrădăcinate în arhitectura neurobiologică a sistemului nervos și a creierului. Adevărul este că această afecțiune poate fi declanșată de variabile genetice sau de perturbări neurologice ce pot afecta părți vitale ale creierului, precum cortexul cerebral, amigdala și sistemul limbic. Cu toate acestea, acest mister nu a dezvăluit încă markeri biologici cerți ce ar putea ghida către un diagnostic clar, transformând astfel procesul într-un adevărat labirint al observațiilor clinice.

Diagnosticul Tulburării din Spectrul Autist nu poate fi decodificat prin simpla observație a comportamentului. În spatele fiecărui copil se ascunde o poveste unică, iar experții au învățat să înțeleagă că nuanțele pot fi importante în înțelegerea complexității acestei afecțiuni. Pe lângă manifestările vizibile, elemente precum vârsta, nivelul de dezvoltare și mediul înconjurător reprezintă caramizile fundamentale ale construcției unui diagnostic corect.

1. Vârsta

În lumea dezvoltării copilului, vârsta joacă un rol central în deslușirea enigmei Tulburării din Spectrul Autist (TSA). Cu toate că primele semnale ale acestei tulburări pot începe să se ivească într-o etapă foarte timpurie a vieții, abia după 2 sau 3 ani aceste semnale devin cu adevărat palpabile. Așadar, vârsta devine o fereastră esențială în evaluarea complexă a acestei afecțiuni.

Evoluția simptomelor însoțește pas cu pas călătoria de dezvoltare a copilului. Parcursul său nu este un drum liniar, ci se adaptează stadiului specific de maturizare. Acest lucru înseamnă că vârsta nu poate fi trecută cu vederea în puzzle-ul complex al diagnosticului tulburării din spectrul autist. Cu fiecare an care trece, semnele își schimbă forma, devin mai clare sau mai subtile, în funcție de direcția dezvoltării individuale.

Să privim exemplul unui copil în vârstă de 3 ani. A fi timid și a manifesta dificultăți în socializarea cu alți copii de aceeași vârstă este o situație în care puțini părinți ar ridica semne de întrebare. Însă, același comportament, observat la un copil de 5 ani, ar putea fi un strop de lumină asupra unei posibile probleme comunicative. Aici intervine importanța de a pune în context manifestările observate și de a le interpreta prin prisma vârstei copilului.

2. Etapa de dezvoltare

În drumul complex al diagnosticului TSA, o altă busolă esențială este nivelul de dezvoltare al copilului. Cu toate că acest aspect este adesea strâns legat de vârstă, descoperim că acest dans subtil între dezvoltare psihologică și biologică poate duce la o realitate diversă. Uneori, ceea ce vedem nu este întotdeauna ceea ce pare.

Vârsta cronologică nu este întotdeauna oglinda vârstei mintale sau a abilităților cognitive ale unui copil. În unele cazuri, aceasta poate fi doar un număr într-o serie mai complexă. Întârzierea în dezvoltare poate face ca copilul să traverseze etapele evoluției sale într-un ritm mai lent decât ceilalți. În aceste cazuri, nu trebuie să tragem automat concluzia că o tulburare este la baza acestei întârzieri. Un copil care pare să se miște într-un ritm diferit poate avea propriul său tempo de dezvoltare, fără ca asta să însemne că se confruntă cu o tulburare gravă.

Natura umană este complexă și variabilă, iar fiecare copil este un puzzle unic de potențial și evoluție. Astfel, există cazuri în care dificultățile de comunicare sau întârzierile în socializare nu sunt neapărat semne de autism sau alte tulburări de neurodezvoltare. Uneori, ele pot fi doar rezultatul unei călătorii individuale, în care unele trepte sunt mai mari sau mai mici decât altele.

3. Condiții de mediu

În căutarea răspunsurilor, lupele specialiștilor se concentrează și asupra tărâmului în care copilul își începe povestea. Diagnosticarea TSA este un puzzle ce nu poate fi rezolvat fără a lua în considerare decorul ambiental în care personajul principal se dezvoltă. Fiecare amănunt din această panoramă complexă poate avea un rol important în conturarea simptomelor și a răspunsurilor căutate.

În acest peisaj, mediul în care copilul crește și se dezvoltă devine o paletă de nuanțe care pictează tabloul tulburării. De la dinamica familiei și educația oferită, până la provocările și experiențele zilnice, fiecare element poate fi un factor modelator. 

Imaginează-ți o scenă în care ecranele domină interacțiunile și timpul petrecut în familie este limitat. În această situație, simptome precum dezvoltarea slabă a abilităților sociale, incapacitatea de a exprima emoțiile și un vocabular limitat pot părea parte din decor. Dar oglinda se schimbă dacă aceleași simptome sunt privite într-un cadru diferit - acela în care copilul a fost învățat să exploreze, să comunice și să se conecteze într-un mediu sprijinitor. 

Astfel, mediul nu este doar fundalul pe care se desfășoară acțiunea, ci și un actor. Un copil care navighează într-un mediu stimulativ poate avea o dezvoltare diferită față de un altul care se confruntă cu provocări sau lipsa susținerii. 

SURSA FOTO: freepik.com @poter

Alte probleme de comportament și socializare dincolo de tulburarea din spectrul autist

Pe terenul complex al dezvoltării copilului, nu toate simptomele conduc la ușile TSA. Deseori, ceea ce părinții observă și interpretează ca semne ale acestei tulburări pot avea rădăcini în alte teritorii psihologice și de dezvoltare. Descoperim că, în realitate, simptomele se pot împletici într-o diversitate de diagrame.

Deși autismul a fost pus în lumină, există o realitate adâncă și complexă care trebuie explorată. Chiar și în primele clase ale autismului, cunoscute sub denumirile 1 și 2, simptomele pot avea corespondențe în alte diagrame de tulburări. Nuanțele sunt subtile, dar relevante, deoarece adesea simptomele se împletesc într-un mod subtil între diferite afecțiuni.

Vezi și Cum să previi răul de mașină la copii? Metoda eficientă a unui neuropsiholog, susținută de cercetările din neuroștiință

1. Întârzierea dezvoltării

Întârzierea dezvoltării este o cale neobișnuită, caracterizată de pași mai mici, dar care își găsesc propriul timp pentru a lua avânt în lumina cunoașterii. 

Pe acest teren, lumea copilului se dezvăluie într-un pas mai încet decât cel obișnuit. Abilitățile cognitive, motorii și lingvistice se dezvoltă cu un tempo mai lent, iar peisajul devine un tablou în evoluție. Similaritățile cu TSA sunt vizibile - dificultățile în a urma instrucțiunile, evoluția timidă a limbajului sau sfera de interese restrânsă. Cu toate acestea, într-un contrast distinct, desenul nu este completat de modele repetate de comportament. Copiii cu întârziere în dezvoltare pot trece de la un moment la altul fără repetiții și pot reuși să construiască punți de relaționare cu cei din jur.

2. Tulburare de procesare senzorială

Aici, informațiile senzoriale devin puzzle-uri complexe, iar copiii navighează pe terenuri cu forme și texturi neobișnuite. Dar, în timp ce pășim pe această cale, descoperim că fiecare sens poate ascunde secrete neașteptate.

În această poveste, semnele se conturează în jurul modului în care copiii procesează informațiile primite de la lumea exterioară. În general, unii devin ușor copleșiți de stimuli, iar alții așteaptă cu nerăbdare să simtă vibrațiile puternice ale vieții. Așadar, peisajul se umple de contradicții subtile - de la lipsa contactului vizual până la reacțiile hipersensibile sau dificultățile în reglarea răspunsurilor.

În această poveste, simptomele tulburării de procesare senzorială se înfruntă cu similitudini surprinzătoare cu TSA. Absența contactului vizual sau reacționarea diferită la stimuli tipici poate părea familiară, dar iată unde ne întâlnim cu o răspândire a asemănărilor. Acesta este momentul în care ne confruntăm cu capcana confuziilor. Totuși, adevărul trebuie să fie lămurit - în cazul tulburării de procesare senzorială, comportamentele repetitive sau dificultățile de limbaj nu se încadrează în peisaj.

3. Mutism selectiv

O tulburare de anxietate în care copiii descoperă că tăcerea devine un aliat atunci când se aventurează în anumite situații sociale. Deși comunică cu ușurință în alte momente, în anumite contexte cuvintele se încuie. Și aici, confuzia se instalează, căci poate părea că am pășit în lumea TSA.

Dar trecerea de la tăcere la vorbire devine și o căutare a înțelegerii profunde. În contrast cu autismul, copiii cu mutism selectiv pot păstra ușa deschisă spre abilitățile sociale. Emoțiile și sentimentele le pot curge în voie, iar sfera de interese corespunde vârstei. Aici, contrastul este evident - dezvoltarea cognitivă rămâne pe o cale normală, în timp ce doar anumite situații sociale devin provocări de comunicare.

4. Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție

Pe această scenă, ADHD își dezvăluie trăsăturile distinctive. Problemele de atenție, hiperactivitatea înflăcărată și impulsurile care bat la ușa acțiunii pot fi binecunoscute. Cu toate acestea, în povestea complicată a acestor copii, uneori se strecoară alte elemente. Comunicarea și flexibilitatea cognitivă pot deveni capcane pe această cărare rapidă, iar controlul de sine poate oscila între provocări și succese. Astfel, simptomele ADHD pot căpăta un înțeles complex, în timp ce și conexiunile sociale și modelele repetitive pot fi observate.

Aici este locul în care trecem pragul confuziei. Similaritățile cu TSA pot fi copleșitoare - comportamentele repetitive și dificultățile de relaționare pot părea familiare. Totuși, în privința comunicării și a sferelor de interes, evidența aduce o poveste diferită. Copiii cu ADHD au o gamă variată de interese, iar comunicarea deschisă și spontană este parte integrantă a evoluției lor.

5. Tulburarea de anxietate socială

Aici, copiii se străduiesc să-și găsească cuvintele, să exprime ceea ce simt și să navigheze în lumea complexă a interacțiunilor. 

În acest peisaj, dificultatea de a comunica și de a exprima cu asertivitate devine un semn al prezenței anxietății sociale. Dar adesea, aparentul deficit în abilitățile sociale poate aduce aminte de simptomele TSA. De la această perspectivă, similitudinile sunt surprinzătoare. Totuși, adevărul poate să fie altul.

Pe această scenă, pânzele de anxietate socială pot acoperi abilități cognitive și de limbaj înfloritoare. Aici, nu vedem modele repetitive de comportament, dar întrebări constante și tensiuni pot țese fundalul conversației. Diferențele devin clarificate - în Tulburarea de Anxietate Socială, copiii nu au probleme în abordarea problemelor cognitive sau de limbaj. Aceștia sunt capabili să vorbească și să gândească liber, dar temerile sociale își joacă rolul lor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.