„Cifra magică este trei!” Avertismentul dr. Mihai Craiu despre bronșiolita acută, una dintre cele mai greșit diagnosticate boli la copii
Și nu, spune specialistul, nu pentru că ar lipsi aparatura sau că medicii ar fi nepregătiți. Ci pentru că semnele acestei boli se regăsesc și în alte afecțiuni, ceea ce face diferențierea dificilă.
„Cifra magică este trei! Bronșiolita acută, acest diagnostic reprezintă unul din primele trei cele mai GREȘITE diagnostice stabilite la copil, în Romania”, scrie dr. Mihai Craiu pe pagina de Facebook a Spitalului Virtual pentru Copii.
Nu e nevoie de analize costisitoare sau de aparatură sofisticată pentru a pune corect diagnosticul, ci de o corelare atentă a trei elemente-cheie.
„Nu pentru că ar fi necesar un echipament sofisticat sau pentru că sunt necesare rezultatele unor analize costisitoare. Nici pentru că ar fi nepregătiți medicii români ci pentru că acest diagnostic presupune existența unor semne de boală care sunt observate deseori la copiii bolnavi. Ce facem atunci? Diagnosticul se pune ușor corelând TREI elemente simple”, susține dr. Mihai Craiu.
Condiția importantă pentru a putea vorbi despre bronșiolită acută este ca pacientul să aibă sub 2 ani.
„Nu există bronșiolită acută la copii bolnavi în vârstă de 5 sau 7 ani!”, atrage atenția medicul.
Statistic, 80% dintre cazuri apar la copiii mai mici de un an, iar diagnosticul este cel mai des confirmat la sugari de 3 - 6 luni.
Un copil mic cu boală respiratorie are un simptom-cheie: wheezing-ul, acel „fluierat” sau „șuierat” în respirație.
În cazurile mai severe, apare ceea ce medicii numesc Sindrom Funcțional Respirator (SFR) sau detresă respiratorie.
Cum arată? Dr. Craiu descrie clar:
- tiraj (se înfundă părțile moi ale toracelui sau gâtului),
- mișcări de piston ale capului (copilul dă capul pe spate ritmic înainte de fiecare inspir),
- balans toraco-abdominal (abdomenul se mișcă invers față de piept, ca un balansoar),
- bătăi ale aripioarelor nazale.
Bronșiolita acută este diagnosticată doar la primul episod de wheezing și/sau detresă respiratorie, apărut la un copil mic care a avut o răceală ce a debutat cu 2 - 3 zile înainte.
Dacă micuțul are mai mult de trei episoade asemănătoare, nu mai vorbim de bronșiolită, ci de wheezing recurent – o altă boală, care se tratează diferit.
Mulți părinți aud la medic sau la camera de gardă diagnosticul de „bronșiolită” chiar și atunci când copilul lor are 5, 6 sau 7 ani. Fals!
„Nu există bronșiolită acută la școlari și nici nu pot apărea mai mult de trei episoade de bronșiolită la același copil”, avertizează dr. Mihai Craiu.
Dacă se repetă, părinții trebuie să ajungă la medic pentru investigații și tratament corect.
Dacă copilul are sub 2 ani și respiră cu zgomot (fluierat, șuierat).
Dacă observi tiraj, balans toraco-abdominal, mișcări ale capului sau aripioare nazale care se mișcă odată cu respirația.
Dacă apare detresă respiratorie.
Dacă sunt mai mult de trei episoade asemănătoare.
Într-o perioadă în care infecțiile respiratorii sunt în floare, iar părinții se confruntă zilnic cu drumuri la medic și anxietatea bolilor de sezon, mesajul dr. Mihai Craiu este un semnal de alarmă și, în același timp, o mână întinsă părinților.
Cunoașterea semnelor bolii poate salva timp, tratamente inutile și chiar complicații.
Cifra magică este trei, trei criterii care pot face diferența dintre un diagnostic corect și o greșeală cu urmări grave.
Dr. Mihai Craiu: „Îngerul morții copiilor se întoarce. Nu este o glumă!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Există părinți care, deși cred...