Andra, piesă nouă cu fiica ei Eva: „Mesajul melodiei este despre a ne încuraja copiii să lupte pentru ce își doresc” / VIDEO
Data publicării:
Andra, una dintre cele mai iubite cântărețe din România, a reflectat asupra copilăriei sale și asupra rolului esențial pe care părinții săi l-au avut în cariera ei, o dată cu lansarea piesei „Praf de Stele” alături de Eva, fetița sa, și What’s UP.

„Când eram doar un copil, voiam să cuceresc lumea și am avut marele noroc să am părinți care au crezut în mine. Deși multă lume le spunea că sunt nebuni pentru că merg cu mine la toate concursurile de interpretare și batem țara în lung și în lat, că de ce nu mă țin doar cu școală, că de ce cheltuiesc bani pe costume și că nu îmi scot muzica din cap, ei nu ascultau decât de inima lor. Și în inima lor au știut că eu iubesc muzica și că acesta este drumul meu. Încrederea pe care au avut-o în mine mi-a dat aripi, fără ea nu aș fi ajuns departe.

Puteți spune că au dat cu #prafdestele în părul meu. Nu e vorba de talent, este vorba de iubire și încredere și încurajare”, a scris Andra pe pagina de Facebook. 

Andra: „Mesajul piesei este despre a ne încuraja copiii să lupte pentru ce își doresc”

Ca mamă, Andra își propune să urmeze același model de parenting.

„Ca mamă, mi-am promis să îmi cresc copiii la fel. Să nu ascult de ce spun oamenii, să fiu alături de ei, să fac totul, absolut totul, ca ei să își îndeplinească visele. 

Piesa `Praf de Stele` a fost scrisă de What's Up pentru Eva înainte să știm că va exista filmul `Tati Part Time`, parcă a avut o premoniție.

Am și filmat clipul si povestea pare atât de actuală: mesajul ei este despre a ne încuraja copiii să lupte pentru ce își doresc. Și despre a ne uita mai mult la ei decât la ce spun cei din jur”, a continuat Andra.

În final, Andra îndeamnă pe toată lumea să răspândească iubire și încredere: „Sper să vă placă și să dați cu praf de stele și voi în jurul vostru: oamenii - de toate vârstele - au nevoie să audă și lucruri frumoase, să creadă în șansa lor, așa că să le arătăm iubirea și încrederea noastră”.

Cătălin Măruță: „Cu toții avem în interiorul nostru o chemare și numai cu sprijinul celor din jur o poți asculta fără frică”

Și Cătălin Măruță, soțul Andrei și tatăl Evei și-a exprimat pe Facebook încântarea.

„Sunt un copil care vine dintr-o familie normală de la Târgu-Jiu. Șansele să devin DJ, realizator radio sau prezentator TV nu pot să zic că erau de partea mea, dar părinții mi-au dat mereu încredere în mine și mi-au spus că pot să fac ORICE dacă îmi doresc cu adevărat.

Vremurile s-au schimbat mult de atunci, dar un lucru a rămas la fel: toți copiii sunt minunați, iar rolul familiei este de a le da aripi să zboare spre orice destinație doresc.

Andra și cu mine ne-am spus mereu că orice vom auzi în jur, noi îi vom apăra pe copiii noștri și îi vom susține indiferent că vor dori să cucerească munții, topurile muzicale sau vor sta numai în bibliotecă.

Cu toții avem în interiorul nostru o chemare și numai cu sprijinul celor din jur o poți asculta fără frică. Eva își dorește să fie artistă, iar noi îi suntem alături 100%.

Toți copiii merită să audă acasă că trebuie să lupte pentru visul lor. #PrafDeStele este iubirea noastră pe care ei o simt și le dă superputeri”, a scris Cătălin Măruță.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Monden

Articole similare


Cele mai noi articole

Știi ce este și cum funcționează „dieta iubirii”?

Numele „dieta iubirii” poate, prin denumire, să ducă la...


Top citite
Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!” / FOTO: freepik.com @olyakomarova

Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!”

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul / FOTO: freepik.com @SkelDry

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

3 semne care arată că părinții au țipat prea mult la tine în copilărie. Experți: „Provoacă micro-traume. Este copleșitor pentru un micuț să fie supus la așa ceva!” / FOTO: freepik.com @dusanpetkovic

3 semne care arată că părinții au țipat prea mult la tine în copilărie. Experți: „Provoacă micro-traume. Este copleșitor pentru un micuț să fie supus la așa ceva!”

pixel