Daniel David: „Le cer tuturor directorilor să-i informeze pe părinți ce se întâmplă pe 8 septembrie! Școala pentru elevi începe atunci și continuă. Eu îmi voi duce fetița la școală”
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți, la Antena 3 CNN, că părinții și elevii vor afla de la directori dacă școlile își vor deschide porțile pe 8 septembrie. Oficialul a precizat că, deși există posibilitatea ca unii profesori să boicoteze începutul anului școlar 2025-2026, „sunt suficienți dascăli care să-i primească pe copii” .

Totuși, ministrul a recunoscut că nu are control asupra tuturor cadrelor didactice și, prin urmare, nu poate garanta că fiecare școală va funcționa normal în prima zi.

„Nu știu. Dar sunt convins că copiii care merg la școli vor fi primiți în școli. Dacă vreun director responsabil își dă seama că există o astfel de situație (...) va anunța părinții, ceea ce sper să nu fie cazul”, a afirmat Daniel David la Antena 3 CNN.

Mesaj oficial pentru directori

Pentru a evita confuziile, Ministerul Educației va transmite o adresă tuturor școlilor, prin care directorii vor fi obligați să comunice dacă activitatea se desfășoară normal sau nu pe 8 septembrie.

„Cred că responsabilitatea asta revine directorilor. Da, mesajul trebuie să fie clar explicit. Cer asta tuturor directorilor și vom trimite și o adresă în acest sens, părinții să știe ce să facă în data de 8. Dar eu cred că indiferent de formele de protest, copiii vor fi primiți în clase”, a explicat ministrul.

El a adăugat că nu poate anticipa modul concret în care se vor desfășura orele, însă este sigur că elevii vor avea acces în sălile de clasă.

Festivitate sau început simplu de an școlar?

În privința ceremoniilor de deschidere, Daniel David a precizat că nu va dicta școlilor cum să procedeze: „Asta cu festivitate sau fără, mesajul transmis ținând cont că suntem în criză fiscal-bugetară, eu am spus că dacă sunt festivități să nu devină festivisme. Fiecare director va stabili ce festivități face, dacă face, dacă copiii intră direct în sala de clasă, asta nu trebuie să spună ministrul”.

Nesiguranță și după 9 septembrie

Întrebat despre zilele de după startul anului școlar, ministrul a recunoscut că situația rămâne incertă, având în vedere că sindicatele au anunțat proteste repetate.

„Anul școlar a început pentru mine la 1 sept. Anul școlar ar trebui să se desfășoare normal. Eu am chemat sindicatele la discuții. Din punctul meu de vedere școala pentru elevi începe în data de 8 și continuă. Nu cred că e haos. E o situație de criză în care sindicatele au intenția să protesteze, dar mesajul trebuie să vină de la directorul de școală care să spună ce se întâmplă. Mă îndoiesc că vor fi școli care să respingă prezența copiilor în școli”, a mai spus Daniel David pentru sursa citată.

Exemplul personal al ministrului

Pentru a transmite încredere, Daniel David a spus că își va duce fetița, care intră în clasa a IV-a, la școală, pe 8 septembrie.

VEZI ȘI:

Profesorii răbufnesc: Proteste în toată țara și amenințări fără precedent! Boicotul începutului de an școlar este iminent: Dascălii vor fi în clase, dar nu vor preda

Școala începe sau nu pe 8 septembrie? Daniel David, MESAJ IMPORTANT pentru părinţi şi profesori

Modificările importante din noul an școlar. Daniel David a prezentat țintele sistemului educațional, pe termen scurt, mediu și lung

Ministrul Educației Daniel David: „Din cele 8 ore de lucru, pe parcursul unei zile, faptul că ai mai multe ore de interacțiune cu copilul, mie, ca profesor, mi-ar produce un interes”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Păi tu aștepți până seara?” Detalii cutremurătoare în cazul tragediei din Otopeni, care ridică semne de întrebare uriașe. Mama copiilor: „Ne punea scotch la gură să nu mai țipăm”

Ministrul Educației Daniel David: „Să vedem dacă degrevările care au fost propuse acum sunt degrevări care îi permit unui director să funcționeze eficient sau nu”

Școala începe sau nu pe 8 septembrie? Daniel David, MESAJ IMPORTANT pentru părinţi şi profesori

Plata cu ora ar putea fi diferențiată între mediul rural și urban. Anunțul ministrului Daniel David

pixel