Foto Ilustrativ Pixabay

Anxietatea de testare este de fapt un tip de anxietate de performanță. Este o afecțiune comună tuturor vârstelor: copii și adulți. Oamenii care se confruntă cu acest lucru pot deveni atât de anxioși încât învățarea este afectată și nu sunt capabili să facă de fapt tot ce pot. Cu confirmarea ulterioară de a nu reuși, ceea ce subminează sentimentul de autoeficacitate și stima de sine și creează un cerc vicios care este cel mai bine întrerupt în copilărie.

Cum putem ajuta un copil anxios care, atunci când se confruntă cu temele școlare, sportul sau performanța în general, devine hiper agitat, se blochează, plânge și, mai ales, crede că nu va reuși?

Două comportamente de evitat

Părintele are în mod clar un rol primordial în a-și ajuta copilul să facă față acestui tip de anxietate și frustrare și, cu cât părintele va înțelege dinamica acesteia, cu atât va putea alege mai ușor care sunt comportamentele și răspunsurile de evitat, promovând reacții mai primitoare, eficiente și liniștitoare.

1. Una dintre cele mai recurente atitudini, care are ca efect agravarea situației, este aceea de a slăbi-banaliza percepția și experiența copilului cu fraze precum: „dar nu e nimic, doar studiază mai mult; nu trebuie să îți faci griji pentru aceste lucruri; sunt lucruri mai rele pentru de care să te îngrijorezi, cu siguranță nu un test; o sa vezi că va merge bine; nu contează: dacă reușești bine, dacă nu reusești nu contează”.

2. Celălalt răspuns care se dă în general copilului hiperanxios este cel mai directiv și impunător: „Ajunge cu această anxietate! Trebuie să muncești mai mult; dacă înveți mai mult vei vedea că vei răspunde la toate întrebările, bineînțeles că dacă vei pierde timpul plângând cu siguranță vei lua o notă proastă”

Copilul se va simți neînțeles, inferior și frustrat pentru că se confruntă cu ceva care îl face să se simtă rău și încearcă deja, în felul lui, să reacționeze. Dacă ajunge să plângă și să blocheze este pentru că are nevoie de niște instrumente de care să se ajute. Disconfortul este real și uneori paralizant.
Cu adolescenții va fi și mai rău: nefiind bineveniți, înțeleși, ci mai degrabă banalizați, ei vor tinde și mai mult spre închidere și rebeliune.

Cum să te comporți în fața anxietății de performanță

În viitorul imediat, atunci când te confrunți cu criza de plâns și anxietate a copilului, fie că aceasta se manifestă ca o explozie de furie, fie că te confrunți cu un blocaj emoțional și/sau retragere, unii pași pot fi de mare ajutor pentru a limita situația și mergi mai departe.

1. Îmbrățișarea crizei.
Mai mult de o mie de cuvinte, chiar dacă spuse cu toată buna-credința din lume, o tăcere prezentă este mai bună. 

2. Permite-i exteriorizarea și dă-i crezare validându-i fricile.
Important este să menții un ton calm și încrezător. Dacă ești calm, îți vei ghida copilul mai ușor. Acordați atenție expresiilor faciale: trebuie să fie, de asemenea, liniștitoare. 
Câteva exemple: „Vino aici (îmbrățișare, gest afectuos de primire), îmi imaginez că în acest moment te simți foarte îngrijorat și supărat. Unde simți acest sentiment rău care te face să plângi/furios/agitat? În stomac, unde, să văd? Hai să jucăm un joc: dacă ar avea o culoare, ce culoare ar fi? Dacă ar fi un animal?” Joacă-te puțin cu copilul tău pe imaginea animalului pe care l-a ales, râzi cu el și vei observa că criza va scădea.

Oferirea unei imagini unei emoții și transformarea acesteia oferă creierului nostru informația că avem de-a face cu ea și că se poate schimba. Cu copiii, modul de joc este întotdeauna un câștigător, dar nu uitați să nu banalizați.

3. Însoțiți copilul să revină la sarcină.
Copilul va fi luat acum contact cu emoția sa și se va fi simțit binevenit, prin urmare se va simți mai în siguranță să continue.
Fără prea multe explicații despre cum să faceți sau nu exercițiul sau cum să vă comportați în timpul testului de a doua zi și cu o voce calmă și încrezătoare, faceți sarcina împreună fără a vă înlocui unul pe altul și întăriți-o cu fiecare rezultat obținut astfel: excelentă treabă!

Copilul trebuie să simtă că a dobândit o abilitate. Acest lucru va construi sentimentul de auto-eficacitate necesar pentru a continua.
A-i spune „bine” vine de la sine, dar are consecința incomodă de a-l face pe copil să creadă că este bun doar dacă obține rezultate bune, exacerbându-i și mai mult anxietatea de examen. Mintea joacă feste și se creează convingeri limitative: „Dacă îmi fac temele bine, dacă iau o notă bună, atunci și numai așa sunt un copil bun care are valoare”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.