Are un copil cu autism șanse ca ceilalți atunci când va fi adult? Marius Zamfir: „Din punctul meu de vedere, DA! În aceste CONDIȚII!” / VIDEO
Data publicării:
Președintele Asociației pentru Sănătate Mintală a Copilului, psihologul clinician Marius Zamfir, specialist microbiomul uman, a vorbit în cadrul Părinți Prezenți, o emisiune moderată de redactorul-șef ParintisiPitici.ro Loredana Iriciuc, despre șansele unui copil cu autism de a deveni independent când va crește.

„Din punctul meu de vedere, da! Dacă vrem să înțelegem ce înseamnă recuperarea. Până la urmă, cred că dacă ne analizăm și pe noi, sigur vom descoperi niște comportamente de tip autist poate.

Paternul acesta, de multe ori, l-am întâlnit inclusiv în familia de bază, la mama, la tata. S-a păstrat un pic gena aia sensibilă pe aria respectivă, dar dacă a mai venit și cu alți factori, am agravat-o mult mai mult.

Recuperarea, din punctul meu de vedere, înseamă aducerea copilului la un nivel de funcționalitate la care să poată face față nivelului de dezvoltare fizic. Adică, are 7 ani, să poată să meargă la școală, chiar dacă merge poate cu un an mai târziu. Dar, să poate să facă față independent, fără să mai aibă nevoie de ajutor, de cineva”, a spus Marius Zamfir.

Citește și Autismul virtual, explicat chiar de autorul termenului. Marius Zamfir: „NU apare doar de la ecrane. Aici se face o greșeală foarte mare!” / VIDEO

Marius Zamfir: „Majoritatea copiilor cu autism recuperați, rămân cu niște mici `sechele`”

Indiferent de eforturile de recuperare, majoritatea copiilor cu autism rămân cu anumite „sechele” susține președintele Asociației pentru Sănătate Mintală a Copilului.

„Oricum, majoritatea copiilor cu autism recuperați, rămân cu niște mici `sechele`. Noi comunicăm foarte mult, mai ales în limba română, printr-un limbaj metaforic, prin sarcasm, prin ironii, prin acest limbaj gestual. Copilul cu autism, datorită faptului că are o întârziere în dezvoltare, nu apucăm să recuperăm toate aceste rețele neuronale pentru că se închid anumite ferestre de oportunitate și nu-și dezvoltă atât de multe rețele neuronale pe partea asta de limbaj sofisticat pe care noi nu-l învățăm decât prin experiență.

Oricum, majoritatea copiilor din ziua de astăzi, pentru că stau foarte mult în fața ecranelor, nu-și mai dezvoltă cum trebuie această capacitate empatică, această capacitate de a înțelege și de a se pune în pielea celeilalte persoane.

Și acești copii cu autism, într-adevăr, poate nu ajung să înțeleagă și trebuie să avem grijă mare, mai ales pe partea de gimnaziu și un pic de liceu. După aceea, în principiu, relațiile sunt de altă natură, chiar dacă ți se pare că o persoană e un pic mai diferită, o accepți așa cum e și păstrezi o relație colegială sau profesională strict și atât.

Dar, pe partea de gimnaziu, acolo e cel mai periculos acest bullying, pentru că de multe ori copiii neavând ei empatie cum trebuie, dacă găsesc un copil care nu înțelege cum trebuie niște glume sau sar toți pe el și încep să facă glume, încep să facă fel de fel de provocări din acestea de multe ori periculoase, copilul cu autism recuperat funcțional, până la urmă, el nu înțelege subtilitățile acestor tipuri de glume și de multe ori cade vinovat din niște experiențe în care poate el n-are nici măcar 5% vină”, a mai explicat Marius Zamfir.

Vezi și Semnalele de alarmă care indică AUTISMUL la copil. De CÂND se pot observa și CARE sunt cele principale? Marius Zamfir: „E foarte important să le identificăm rapid!” / VIDEO

Copiii cu autism pot să meargă singuri la școală?

„Noi avem foarte mulți copii recuperați, copii funcționali, copii care sunt integrați în nivelul de învățământ de stat conform vârstei. Avem și o metodă un pic diferite, metodă creată de mine, în care am pus foarte mult accent pe mecanisme. Un copil ca să se dezvolte are nevoie să dezvolte, în primul rând, mecanismele învățării, să dezvolte mecanismele psihosociale.

După aceea trebuie să analizăm, să facem autopsia tuturor mecanismelor care ne asigură funcționalitatea.

De pildă, funcționalitatea unei persoane la nivel psihologic măsurabil este dată de niște parametri care pot oricând să-i măsor.

Capacitatea de atenție, care la rândul ei de mai multe tipuri, capacitatea de memorie, de gândire, viteză de procesare, procesare vizuo-spaţială, astea sunt niște lucruri care oricând le pot măsura la persoana respectivă. Și dacă eu îmi fac niște programe specifice prin care să dezvolt fix ariile responsabile din creier pentru aceste funcții și persoana respectivă ajunge să dezvolte funcțiile respective, va fi o persoană funcțională”, a mai adăugat psihologul clinician.

SURSA FOTO: freepik.com @kuprevich

Autismul este cauza sau efectul?

„Din punctul meu de vedere, autismului este un efect.

Mie îmi place să fac analogia asta. Așa văd eu autismul: ca și când o persoană vine la doctor și spune `dl. dr. mă doare capul` și doctorul îi spune `ai boală de durere de cap`. Nu! Acea durere de cap este doar un simptom. Eu trebuie să mă duc să analizez cauza, apariția acelui simptom, pentru că, de fapt, acest simptom `durere de cap` poate să aibă în spate zece tulburări diferite, cu zece tratamente diferite.

La fel este și în autism! Eu văd doar niște comportamente exterioare. Eu trebuie să analizez comportamentele, trebuie să fac terapie, că numai terapia este singura care recuperează copilul cu autism, dar trebuie să încerc să înțeleg și cauzele, de unde a apărut.

Bun, eu pot să aduc în fabrica aia care are un utilaj defect, să zicem, trei schimburi de muncitori, că asta fac prin terapii. Aduc trei schimburi de muncitori, numai că dacă eu aș repara utilajul acela, aș putea să lucrez cu un singur schimb de muncitori, să nu mai consum atât de multe resurse, pentru că mulți părinți nu-și permit să facă aceste terapii pentru că sunt foarte costisitoare.

Și atunci, de aceea e foarte important să găsesc și cauza, să repar zona afectată”, a mai punctat Marius Zamfir.

Urmăriți emisiunea integral:

Youtube video image

Publicitate



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Probleme de sanatate

Articole similare

Febra la copii. Când să te îngrijorezi

Febra este unul dintre cele mai frecvente simptome care...



Cele mai noi articole

Top citite
Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon / FOTO: freepik.com @EyeEm

Nume rare inspirate de iarnă, alegeri îndrăznețe: Prenume cu personalitate, perfect potrivite pentru micuții născuți în acest sezon

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios” / FOTO: freepik.com @volodymyr-t

Cele trei lucruri pe care copiii bine educați le au în casă, conform experților: „Așa își permit să se dezvolte armonios”

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi / FOTO: freepik.com @EyeEm

10 tehnici de parenting tradițional pe care generația modernă ar trebui să le redescopere: Lecții valoroase din trecut pentru părinți de astăzi

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său conform experților / FOTO: freepik.com @freepik

Fraze toxice pe care un părinte nu ar trebui să le spună copilului său, conform experților

pixel