Vezi versiune Desktop
Ce facem cu ”plocoanele” pentru profesori? Se mai dau? Oana Moraru: ”Învățătoarea care face asta este o țoapă”
Nimănui nu-i place să eșueze; nu este o experiență plăcută. Încercarea de a face ceva și nereușita pot declanșa frustrare, tristețe, anxietate, vinovăție sau rușine – poate chiar toate aceste emoții simultan. Totuși, eșecul este esențial pentru învățare și dezvoltare, iar puterea sa poate fi descoperită atunci când învățăm să-l gestionăm corect. Dacă îi învățăm pe copii aceste abilități încă de mici, le oferim instrumente valoroase pentru viață.
Bebelușii eșuează constant, susține psihiatrul Candida Fink în rubricile psychologytoday.com. Mânuțele lor tremurătoare se îndreaptă spre gură de mii de ori până reușesc să o atingă cu precizie. Bolborosesc și bâlbâie necontenit până când rostesc primele cuvinte sau fac primii pași. Deși continuăm să învățăm lucruri noi pe tot parcursul vieții, copilăria și adolescența sunt perioadele cele mai intense ale eșecurilor care duc la creștere.
SURSA FOTO: freepik.com @Stockbusters
Toți copiii eșuează pe parcursul procesului de dezvoltare, dar ritmul acestui proces variază semnificativ de la un copil la altul.
De exemplu, copiii care învață să vorbească devreme pot întâmpina dificultăți în a sări sau a alerga, și invers, iar fiecare dintre aceste etape implică inevitabil eșecuri. În general, acceptăm că aceste eșecuri sunt parte integrantă a procesului de creștere.
Pe măsură ce copiii se dezvoltă și încep să participe la activități precum sportul, dansul sau cântatul la un instrument, observăm legătura dintre eșec și succes. Primele lecții de patinaj, de exemplu, sunt în mare parte despre cum să cazi. Este o parte firească a procesului de învățare.
Din păcate, această înțelegere a eșecului pare să se piardă la intrarea în școală. Cititul, scrisul și matematica necesită multe încercări nereușite înainte de a reuși. Când un copil obține 50% la un test de ortografie, adesea ajungem să concluzionăm că acest eșec este un semn că nu se străduiește suficient sau că nu îi pasă. Steaua de aur pentru elevul care a obținut 100% este un lucru grozav, dar acele 50% nu sunt mai puțin valoroase pentru procesul de învățare.
Copilul care obține 50% la un test are nevoie de o abordare curioasă, nu de presupuneri legate de lipsa de efort sau motivație. Acest rezultat ar putea însemna că învață ortografia într-un ritm diferit față de alți colegi, dar chiar și fără să cunoască toate răspunsurile, el continuă să participe activ la test. Poate că are nevoie de mai mult timp.
Dacă eșecurile persistă și nu duc la progres – adică mai mult timp nu este soluția – atunci trebuie să luăm în considerare alte posibilități, cum ar fi diferențele de învățare, probleme de atenție, afecțiuni fizice sau dificultăți emoționale.
SURSA FOTO: freepik.com @Wavebreak Media
Eșecul face parte din procesul de învățare. Încercarea de lucruri noi – asumarea riscurilor – vine cu posibilitatea de a eșua. Copiii care văd eșecul ca pe ceva de evitat cu orice preț vor evita riscurile și nu vor încerca lucruri la care nu sunt deja buni. Însă eșecul este un proces, nu un punct final.
Când echivalăm eșecul cu lipsa de efort sau interes, elevii tind să perceapă acest lucru ca pe o judecată a valorii lor personale, în loc să înțeleagă că este doar o etapă prin care trec. Trăirea eșecului ca parte integrantă a procesului de învățare este cu totul diferită de a te simți pe tine însuți ca un eșec.
Concentrarea excesivă pe obținerea de note bune, pe succesul cu orice preț și pe evitarea eșecului generează numeroase probleme.
Elevii ajung să se definească prin note și percep chiar și cele mai mici eșecuri ca pe o acuză asupra inteligenței sau a efortului depus.
Aceasta poate duce la bucle interne nesfârșite de gânduri de genul „nu fac suficient” sau „nu sunt destul de inteligent”. Aceste idei pot alimenta temeri legate de viitor, cum ar fi transformarea unei note slabe într-o narațiune internă de tipul: „Dacă nu mă descurc bine la această materie, nu voi intra niciodată la facultate, nu voi avea un loc de muncă și nu voi putea întemeia o familie.”
Aceste gânduri și sentimente pot duce la comportamente de suprasolicitare, cum ar fi studiul excesiv până la epuizare, pierderea somnului, reducerea timpului liber și a socializării sau sentimente de vinovăție de fiecare dată când își iau un moment de relaxare.
Alternativ, se poate ajunge la extrema opusă, în care un elev devine copleșit, paralizat și incapabil să lucreze consecvent sau devine evitant și indiferent față de muncă, deoarece este prea dureros să-i pese și să eșueze. Trișatul poate deveni, de asemenea, o soluție atunci când se pune presiune pe obținerea unor note bune cu orice preț.
SURSA FOTO: freepik.com @user17316117
Corpul și creierul copiilor răspund negativ la nivelurile cronice de stres generate de mentalitatea „totul sau nimic” în privința succesului și eșecului. Expunerea prelungită la aceste niveluri de stres crește riscul de depresie, anxietate, dureri de cap, probleme gastrointestinale și consum de substanțe. Deși stresul este parte a învățării și dezvoltării, atunci când este în exces și fără pauze, devine dăunător pentru copii.
A-i ajuta pe copii să eșueze cu succes înseamnă să redefinim eșecul ca pe o parte normală a procesului de creștere și să îl privim cu curiozitate, nu ca pe o alegere sau o trăsătură de caracter. Pentru a face acest lucru, trebuie să ne confruntăm cu propriile temeri legate de eșecurile copiilor noștri.
Eșecul face parte din viață – la fiecare etapă. Trebuie să-i învățăm pe copii cum să cadă, astfel încât să se poată ridica și să încerce din nou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Identificarea talentului unui copil este una dintre...
Unii copii par să nu...
