BAC 2024. Cel mai dificil subiect care i-a încurcat pe elevi la examenul scris la limba română
Data actualizării:
Data publicării:
Loredana Iriciuc
Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Social
Emoțiile au fost intense în această dimineață pentru absolvenții clasei a XII-a, care au susținut prima probă scrisă a Bacalaureatului la limba și literatura română. Peste 134.000 de elevi au participat la examen.

La profilul real, subiectul III a cerut elevilor să descrie particularitățile unei nuvele, iar la profilul uman să caracterizeze un personaj dintr-o nuvelă studiată.

Majoritatea elevilor au ales să scrie despre „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, deși au fost și elevi care au evitat complet acest subiect.

Profesorii, citați de Observator, consideră că subiectul a fost generos. Cel mai dificil pentru candidați a fost textul argumentativ, unde au trebuit să argumenteze dacă emoțiile influențează sinceritatea unei persoane. În ansamblu, elevii s-au declarat destul de mulțumiți de proba susținută.

Dosar penal pentru divulgarea subiectelor

„La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat cu privire la faptul că, în jurul orei 9.20, în timpul susținerii examenului de Bacalaureat 2024, la disciplina limba și literatura română, în mediul online au apărut imagini în care sunt prezentate subiectele examenului, atribuite centrului de examinare constituit în cadrul Colegiului Tehnologic ”Ion Mincu”, din localitate.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, au transmis polițiștii gorjeni.

Citește și Bac 2024 - subiectele la limba română, fotografiate și „scurse” pe internet

Urmează proba obligatorie a profilului

Conform calendarului, marți, 2 iulie, urmează proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie), iar joi, 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării.

Vineri, 5 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă, elevii de clasa a 12-a urmând să afle primele rezultate, înainte de contestații, în data de 8 iulie (până la ora 12:00).

Rezultatele finale se vor afișa pe 12 iulie. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite

„Stai așa...” Remarca jignitoare pe care profesorii o aud an de an de la părinți. Răspunsul unui cadru didactic, sătul de această lipsă de respect, a devenit viral

Ministrul Daniel David: „Fetița mea e clasa a III-a. Eu știu foarte bine ce greu este un ghiozdan. Uneori o mai duc și eu la școală”. Apelul către părinți, profesori și școli

Daniel David: „Adesea, nota 8 în București este diferită de un 8 din Satu Mare. Diferențele sunt uneori foarte mari”

Florentina Bonghene, studentă la Harvard, mesaj către autoritățile române: „Să nu mai tacă. Nu cerem minuni. Cerem să nu fim uitați”

pixel