Bebeluș la urgențe după ce a băut petrol. „Vrem să atragem atenția părinților”
Data publicării:
Un bebeluş a ajuns cu ambulanţa la spital şi internat la terapie intensivă după ce a băut un produs derivat din petrol. 

Incidentul a avut loc duminică după-amiază, în Săveni, județul Botoșani. Micuţul se afla în apropierea unei sticle cu gaz lampant şi se pare că ar fi luat o înghiţitură. Norocul a făcut ca părinţii copilului să fie atenţi şi să reacţioneze imediat. Mama micuţului i-a luat acestuia imediat recipientul din mână şi a sunat la 112. Copilul a fost mai întâi preluat de o ambulanţă şi transportat la Secţia Săveni a Spitalului Judeţean.

De acolo a fost preluat de o ambulanţă SMURD cu medic şi adus de urgenţă la Botoşani.

„Un bebeluş în vârstă de un an și cinci luni pe care, absolut accidental, părinții l-au găsit cu sticla gaz lampant, un derivat din petrol, în mână. Părinții nu pot preciza dacă a înghițit sau nu. Cert este ca va rămâne sub supraveghere la noi măcar 24 de ore. Starea generală este bună, este conștient, este stabil din punct de vedere hemodinamic”, a precizat medicul primar Cătălin Mihailiuc, medic coordonator CPU Pediatrie, pentru PărințișiPitici.

După ce a fost consultat de mai mulţi medici, micuţul a fost internat în secţia de terapie intesnivă pentru supraveghere.

Tot mai multe cazuri de intoxicaţii la Urgenţe

Copilul a fost imediat preluat de medicii pediatri și i s-a aplicat tratamentul de specialitate. Potrivit medicilor pediatri, astfel de cazuri devin tot mai dese și copiii ajung la Urgențe. Nu mai departe de 4 iulie, un copil a ajuns intoxicat cu insecticid.

Cele două cazuri vin la doar câteva zile distanţă după drama unei alte familii din judeţul Botoşani. Atunci, un băieţel de numai şapte ani a murit după o intoxicaţie cu un insecticid puternic pentru oi în timp ce se afla la stână cu tatăl lui.

Avertismente din partea specialiştilor

Specialiştii avertizează că în perioada de vară, substanţele toxice sunt mai des folosite, iar părinţii trebuie să fie şi mai atenţi cu privire la depozitarea şi folosirea lor, pentru a evita tragedii.

„În perioada de vară riscul intoxicației cu insecticide în rândul copiilor este mult mai crescut.

Atenție la depozitarea insecticidelor pentru ca este o perioadă în care aceste substanțe se folosesc. Intoxicația cu organofosforat este ceva foarte grav. Dacă se întâmplă acest lucru alertați de urgență 112, pentru ca acolo minutele contează.

Noi intervenim de urgență în asemenea cazuri pentru a salva cat mai multe vieți.

Au fost câteva cazuri în județul Botoșani în ultima perioadă de aceea vrem să atragem atenția părinților să depoziteze corect aceste substanțe”, a precizat Relu Chiriac, asistent medical principal licențiat în cadrul Dispeceratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Cadrele medicale au informat şi asistenţii sociali din cadrul DGASPC, care vor discuta cu părinţii şi vor deschide o anchetă pentru a stabili dacă micuţul a fost supravegheat corespunzător.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Stiri

Articole similare

Ministrul Educației: „Gramatica trebuie readusă la liceu”

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, spune...

Cei mai puțini copii născuți din ultimii 100 de ani

Tot mai puțini români decid să devină părinți.

Burse școlare pentru elevii români

Plata burselor școlare în februarie 2025. Elevii primesc peste 350 de lei...



Cele mai noi articole

Top citite
Mama sau tata De la cine moștenește copilul atitudinea / FOTO: Freepik.com@ karlyukav

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul atitudinea

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / FOTO: freepik.com @lokodigo1

Cele trei pericole care blochează succesul copilului. Răzvan Vasile: „Tu n-ai nevoie să stai într-o gașcă, într-o școală, când tu ești cel mai bun!” / VIDEO

Numele clasic de fată care este la modă în 2025 / FOTO: Freepik.com@ fxquadro

Numele clasic de fată care este la modă în 2025

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul” / FOTO: freepik.com @standret

Când educația emoțională devine toxică. Educatoare: „Părinții sunt păcăliți cu rețete miraculoase, dar copiii lor plătesc prețul”

pixel