Cântatul bebelușului nu doar îl liniștește: un studiu arată că îi crește și nivelul de fericire
Un studiu realizat de universitățile Yale, Princeton și Auckland a demonstrat că obiceiul de a cânta zilnic bebelușilor contribuie semnificativ la îmbunătățirea stării lor de spirit, chiar și după încheierea intervenției muzicale.
Cercetarea a fost realizată în 2023, implicând 110 familii cu bebeluși cu vârste cuprinse între 0 și 9 luni (vârsta medie: 3,6 luni).
Timp de șase săptămâni, un grup a beneficiat de o intervenție muzicală axată pe creșterea frecvenței cântatului adresat bebelușului: videoclipuri cu cântece adaptate, cărți cântate și memento-uri săptămânale pentru a încuraja familiile să cânte mai mult în rutina zilnică.
Cântecele erau simple, disponibile online și au fost selectate astfel încât să fie accesibile chiar și celor fără experiență muzicală.
Citește și Cele mai frumoase cântecele pentru copii
Cercetătorii au măsurat starea emoțională a bebelușilor prin sondaje ecologice instantanee (EMA) realizate de către îngrijitori, de pe telefoanele mobile, de mai multe ori pe zi.
SURSA FOTO: freepik.com@standret
Această metodă surprinde mai bine schimbările reale din mediul familial față de alte metode tradiționale.
Evaluarea zilnică a familiei prin această metodă reduce distorsiunile de memorie ale părinților și oferă o imagine mai precisă a ceea ce se întâmplă în realitate.
Cântatul bebelușilor nu necesită echipamente speciale sau pregătire muzicală avansată, ci doar implicarea și timpul părinților. Este o metodă accesibilă și eficientă, care poate fi adoptată ușor în viața de zi cu zi.
SURSA FOTO: freepik.com@feepik
În plus, această practică ajută și la întărirea legăturii emoționale dintre părinte și copil, oferind un cadru plin de afecțiune și confort pentru dezvoltarea micuțului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Somnul are un rol crucial în dezvoltarea copiilor.
Pe măsură ce copiii devin adulți, relațiile...
Educația copiilor în Japonia este adesea admirată...
Într-o lume în care atenția...
Emoții pentru elevii de clasa...
Într-o lume în care atenția...
Educația copiilor în Japonia este adesea admirată...
Ministrul Educației, Daniel...