Ce înseamnă să fii un părinte de succes? Oana Zapca, răspuns emoționant: „Dacă reușesc să fac ASTA cu copiii mei, înseamnă că am făcut ceva bine!” / VIDEO
Data publicării:
În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, găzduită de redactorul-șef Părinți și Pitici, Loredana Iriciuc, s-a discutat despre un subiect complex și adesea greu de definit: succesul în parenting. Invitata noastră a fost coach Oana Zapca, care a adus în discuție perspective inedite, axându-se pe ideea de parenting conștient și importanța autoreflecției în rolul de părinte.

Un aspect esențial abordat în discuție a fost toleranța la frustrare. Loredana Iriciuc a adus în atenție faptul că, din ce în ce mai des, vedem copii care „explodează” în fața unor situații aparent minore. „Observăm în jurul nostru din ce în ce mai mulți copii care explodează din te miri ce”, a subliniat ea, atrăgând atenția asupra tendinței părinților de a evita conflictele sau frustrările copilului, oferindu-i imediat ceva care să-i distragă atenția.

Oana Zapca a răspuns, la Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro, cu un punct de vedere care invită la introspecție: „Mie îmi place foarte mult dr. Shefali Tsabary, nu merge atât pe parenting, cât merge pe parentingul conștient, adică cumva pe zona asta să te uiți la tine înainte să te uiți la copil. E frustrare a copilului care te deranjează sau e frustrarea ta acolo?”

Prezența constantă: un beneficiu sau o povară?

În societatea modernă, părinții sunt poate din ce în ce mai prezenți în viața copiilor, în mare parte datorită flexibilității muncii de acasă. Cu toate acestea, această prezență continuă poate genera și o implicare excesivă în gestionarea emoțiilor copiilor.

„Bineînțeles, ei explodează, și noi explodam, dar nu era cineva să se uite în gura noastră toată ziua. Acuma cumva suntem cu munca de acasă, suntem mult mai prezenți. Eu țin minte că mă băteam cu fratele meu și nu mă vedea nimeni. Acum, dacă fata mea mai mare o ciupește pe aia mea mai mică și se întâmplă că sunt prin casă, bineînțeles că nu-mi convine”, a mai spus Oana Zapca.

„Cred că suntem destul de mult prezenți în viața copiilor noștri, ne băgăm foarte mult în viața lor și de multe ori e și frustrarea noastră care ne determinăm să reacționăm. Altfel, frustrarea lor ar trece cu vederea”, a mai explicat Oana Zapca.

A fi prezent în viața copilului este esențial, dar este la fel de important să-i permitem acestuia să își trăiască propriile emoții, chiar și cele negative.

„De ce nu las copilul să plângă?”

SURSA FOTO: freepik.com @ASKG

O soluție interesantă pentru gestionarea frustrărilor copilului este ceea ce un părinte a denumit „clepsidre de supărare” – un interval de timp în care copilul este lăsat să își exprime supărarea. Însă, provocarea adevărată vine din partea părinților:

„Îmi povestea cineva că are fata lui clepsidre de `mai puțin supărată` sau de `mai mult supărată`. Aia de 5 minute sau de 15 minute. `Acum sunt supărată de 15 minute, plâng`. Dar rezistăm noi 15 minute la plâns copilului? El se duce și plânge, dar eu rezist la 15 minute?” a întrebat retoric Oana Zapca, punând accent pe faptul că de multe ori reacțiile noastre rapide la disconfortul copilului sunt determinate de propriile noastre temeri și frustrări.

„Acolo trebuie să lucrez: de ce nu-l las? Un buton al meu poate a fost apăsat că trebuie să-i ofer o viață poate fără durere sau căutăm ambalajul acela poleit tot timpul, că viața e frumoasă și că copiii noștri sigur vor avea neapărat o viață frumoasă, abundentă”, a mai spus experta. 

Cheia succesului în parenting

Viața nu este lipsită de provocări și momente de durere, iar un succes real în parenting poate fi considerat capacitatea copilului de a găsi fericirea și sensul în ciuda acestor dificultăți. Oana Zapca a subliniat importanța de a învăța copiii să accepte și să gestioneze durerea, în loc să le creăm o viață artificială, lipsită de suferință.

„Dar, viața eu cred că e un echilibru permanent între durere și absența durerii și cumva trebuie să găsești să fii fericit și în situațiile de durere.

Chiar stăteam să mă gândesc ce înseamnă pentru mine succesul în parenting. Adică, pentru mine ce înseamnă succes în parenting mai ales că nu știi ce va fi în viitor. Și am avut un exemplu odată de o fată care s-a aruncat în fața metroului și zvonurile erau că nu și-a găsit jobul sau nu a fost acceptată la interviu pentru jobul pe care și-l dorea.

Bine, acolo probabil sunt mult mai multe chestii, dar zic că că poți să reții ca părinte: crești copii ambițioși sau care să aibă o anumită carieră, visul să ajungă la MIT sau Robotică sau îl împing să facă niște lucruri...”, a mai spus Oana Zapca.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Succesul în parenting: o lecție de viață și iubire

Concluzia discuției a fost marcată de o reflecție profundă asupra a ceea ce înseamnă succesul ca părinte. Într-o lume plină de incertitudini și provocări, succesul nu este definit doar de realizările tangibile ale copilului, ci și de capacitatea acestuia de a iubi viața, indiferent de circumstanțe. 

„Pentru mine, succesul ca părinte ar fi ca indiferent ce le oferă viața - un război, o situație - copilul să reușească să iubească viața, adică să considere că viața lui atât de prețioasă, indiferent ce se întâmplă pe pământ și să o onoreze cât timp o are... Să o trăiești și să fii recunoscător.

Și aia cred că, pentru mine, dacă reușesc să fac asta cu copiii mei, înseamnă că am făcut ceva bine.

Doar atâta îmi doresc!”, a concluzionat Oana Zapca.

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: 

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Când încep bebelușii să râdă?

Este unul dintre momentele magice ale părinției pe care le-ai așteptat cu...


Top citite
Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!” / FOTO: freepik.com @olyakomarova

Ce este mai important să-ți înveți copilul decât să spună „mulțumesc”. Psiholog: „Așa trebuie să-ți educi micuțul pentru a trăi mai fericit!”

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării / FOTO: freepik.com@jannoon028

O nuvelă scrisă de Fiodor Dostoievski în 1848 a devenit virală pe rețelele sociale și se vinde rapid în librării

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul / FOTO: freepik.com @SkelDry

Bunicii din generația Boomer NU sunt de acord cu parentingul blând: „Copiii devin prea sensibili!”. Argumentele științifice care dovedesc contrariul

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni” / FOTO: freepik.com @Creative Design 788

Sindromul Savant. Medic psihiatru: „Există trei teorii principale care încearcă să explice originile acestei afecțiuni”

pixel