Ce se întâmplă de fapt când părinții NU țipă la copil? Psiholog: „Este o realitate!” / FOTO: freepik.com @macniak

Fiecare părinte ajunge în punctul în care simte nevoia să țipe, măcar o dată în viață. Cu toții experimentăm acele momente când suntem suprasolicitați, copleșiți sau pur și simplu furioși, iar vocea noastră devine singura modalitate de a elibera presiunea acumulată. În acel moment, țipatul pare a fi soluția salvatoare, chiar dacă doar pentru o clipă.

Cu toate acestea, realitatea este că țipatul nu rezolvă cu adevărat situația. Nu corectează comportamentul și, în ciuda aparențelor, adesea nu aduce beneficii pe termen lung. Poate că momentan potolește spiritele și face ca toată lumea să asculte pentru o scurtă perioadă, dar consecințele pot fi mai profunde decât ne imaginăm.

Citește și „Țip la copilul meu”. Ce îi faci de fapt micuțului atunci când strigi la el: Efectele psihologice sunt la fel de nocive ca bătaia

Ce fac țipetele de fapt?

SURSA FOTO: freepik.com @odua

Orice părinte ajunge în punctul în care simte nevoia să țipe. Suprastimularea, copleșirea sau pur și simplu furia, își găsesc alinare în ridicarea vocii. Deși ar putea părea că rezolvă ceva în acel moment, adevărul este că țipetele rareori aduc soluții la situațiile tensionate.

În mod surprinzător, țipatul nu are puterea de a corecta comportamentele. Cu toate că poate calma spiritele pentru o scurtă perioadă, efectul său este trecător. Astfel, ne punem întrebarea: ce anume determină părinții să recurgă la această tactică?

Desigur, dacă țipi ocazional nu este în sine o problemă majoră. Cu toate acestea, când devine un element definitoriu al stilului de viață și se transformă într-o practică zilnică, apare o sursă de îngrijorare. În primul rând, repetarea cotidiană a acestui comportament nu aduce schimbări semnificative. În al doilea rând, consecințele asupra mamei și copilului pot fi mai grave decât ne-am imagina.

Esența problemei stă în capacitatea noastră de a înțelege ce determină aceste țipete și cum putem gestiona presiunile vieții de părinte în mod constructiv. Renunțarea la acest mod de exprimare poate deschide uși către alternative mai sănătoase, aducând astfel beneficii atât părinților, cât și copiilor. 

Vezi și Ce să faci după ce ai țipat la copil? 7 afirmații pe care să le spui micuțului tău după ce ai ridicat tonul la el

Ce se întâmplă dacă nu țipi la copiii tăi?

SURSA FOTO: freepik.com @mockupdaddy-com

Atunci când copiii se simt iubiți necondiționat și în deplină siguranță, miracolul se întâmplă: țipetele devin rare, iar comunicarea devine un dans armonios. Este o realitate în care copiii respectă din dragoste, nu din frică, și relația cu părinții se transformă într-o conexiune autentică, arată psihologii.

O modalitate esențială de a evita țipetele este să îți oferi un moment de respiro atunci când simți că tensiunea crește. Într-un timp de pauză pentru părinte, se poate observa când intensitatea emoțiilor crește. Cu o respirație profundă și o reevaluare a situației, părinții pot aborda apoi interacțiunile cu fermitate, fără a recurge la țipete.

Explorarea și exprimarea deschisă a emoțiilor reprezintă o altă soluție esențială. Vorbind deschis despre sentimentele lor, părinții facilitează înțelegerea copiilor asupra complexității emoțiilor. Atunci când părinții explică cum se simt și de ce anumite comportamente le afectează, copiii învață să înțeleagă impactul acțiunilor lor.

Starea de calm este o abordare eficientă în gestionarea comportamentului dificil al copiilor. Coborând la nivelul ochilor lor și comunicând pe un ton ferm, dar iubitor, părinții transmit clar că anumite comportamente nu vor fi tolerate, fără a recurge la țipete.

Evitarea amenințărilor este o altă strategie importantă. Potrivit autoarei Barbara Coloroso, amenințările și pedepsele pot avea consecințe negative asupra stimei de sine a copiilor. În schimb, oferirea de consecințe directe legate de comportament îi ajută pe copii să facă alegeri mai bune și să înțeleagă consecințele propriilor acțiuni. Astfel, se construiește o bază solidă pentru o educație sănătoasă, bazată pe respect reciproc și înțelegere.

Citește și Să punem capăt afirmațiilor „m-au pălmuit, m-au pedepsit și nu mi s-a întâmplat nimic”! Ba da, se întâmplă, multe!

Respect reciproc: Cum disciplina pozitivă construiește relații durabile

SURSA FOTO: freepik.com @alf061

Ideea de respect reciproc reprezintă un pilon esențial. Fiecare individ are dreptul să își exprime gândurile și să își dezvolte preferințe unice, iar această libertate ar trebui să fie extinsă și către cei mai tineri membri ai societății - copiii.

Analogia cu mediul profesional aduce claritate asupra importanței unui abordări constructive. Dacă un adult comite o eroare la locul de muncă și este constant subliniat pentru greșelile sale, în detrimentul recunoașterii realizărilor, se creează un mediu înjositor. Așa cum nimeni nu ar câștiga respect într-o astfel de atmosferă, același principiu se aplică și în relația cu copiii.

Copiii, asemenea adulților, învață cel mai bine prin predare, nu prin pedeapsă și umilire. Disciplina pozitivă reprezintă un instrument puternic în ghidarea comportamentului copiilor, oferindu-le șansa de a înțelege consecințele acțiunilor lor într-un mod constructiv și empatic. De asemenea, aceasta contribuie la construirea unei fundații solide pentru relații sănătoase și durabile între părinți și copii. Este o investiție în viitor, unde respectul reciproc devine o monedă prețioasă pentru o conexiune autentică și înțelegere profundă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.