Vezi versiune Desktop
Fobia școlară afectează tot mai mulți copii. „Elevii plâng, au greață și chiar varsă de frică”: Dr. Ioana Georgescu explică ce e acest fenomen îngrijorător / VIDEO
Americanii au încercat de mult timp să înțeleagă cine suntem ca indivizi. Credem că, odată ce vom descoperi cheia identității noastre, vom putea înțelege mai bine motivele din spatele acțiunilor noastre.
Jurnalistul și autorul Peter Lovenheim susține că această căutare este unul dintre motivele pentru care, în ultimii ani, 12,5 milioane de oameni din Statele Unite au apelat la teste genetice. Totuși, el afirmă că, deși ADN-ul poate dezvălui originile noastre, răspunsul la întrebarea „de ce ne comportăm așa cum o facem” se află mult mai aproape – în copilăria timpurie.
În cartea sa, Efectul atașamentului, Lovenheim sugerează că cele mai timpurii relații cu părinții sau îngrijitorii noștri sunt cele care ne modelează identitatea.
Potrivit cercetărilor, primii doi ani de viață sunt esențiali pentru succesul copilului, deoarece în această perioadă se formează atașamentele.
Cum este posibil? Pentru că viața umană se bazează pe relații. Studiile recente arată că tipul de atașament format în primii doi ani de viață influențează profund modul în care interacționăm în diverse contexte – de la relațiile de dragoste la carieră și chiar la viziunea asupra societății și politicii.
Lovenheim și-a fundamentat teoria despre importanța atașamentului parental pe baza anilor de cercetare și a numeroaselor conversații cu experți în dezvoltare umană.
Jurnaliștii Your Tango au discutat cu Peter Lovenheim despre ce înseamnă atașamentul parental și cum ne modelează acesta felul în care ne raportăm la lume.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
YourTango: Discutați despre popularitatea bruscă a testelor ADN, dar susțineți că analiza atașamentului ne poate oferi informații mai valoroase despre noi înșine. Aceasta pare a fi o dezbatere clasică între influența genetică și cea a mediului.
Peter Lovenheim: Testele genetice sunt extraordinare. Ele îți pot spune de pe ce continente provin strămoșii tăi sau dacă ai o predispoziție la anumite boli. Totuși, nu îți oferă răspunsuri esențiale despre ce ți-a modelat personalitatea și cum ai devenit persoana care ești astăzi.
Aceasta este cealaltă fațetă a dezbaterii despre influența genetică versus influența mediului. Testarea genetică ne dezvăluie componenta biologică, dar nu și impactul experiențelor de viață. Însă, în opinia mea, răspunsul la această întrebare poate fi găsit în ceea ce numim știința atașamentului.
YT: Ce presupune, mai exact, știința atașamentului?
PL: Știința atașamentului se bazează pe teoriile lui John Bowlby, un psiholog britanic care a studiat acest domeniu din perioada de după Al Doilea Război Mondial până în anii 1980 și începutul anilor ’90.
El a dezvoltat ceea ce numim astăzi teoria atașamentului. Pe scurt, această teorie susține că, deoarece ființele umane se nasc neajutorate, ele sunt programate biologic să caute și să formeze o legătură cu un îngrijitor de încredere, care le oferă protecție și siguranță.
YT: Observ că folosiți cu grijă termenul „îngrijitor”.
PL: În mod tradițional, acest rol este asociat cu mama, dar nu este limitat la un anumit gen. Îngrijitorul principal poate fi tatăl, bunicul sau orice alt adult care își asumă această responsabilitate.
Calitatea acestei prime relații este esențială: dacă legătura este stabilă și iubitoare, inconsecventă sau chiar absentă, acest lucru va modela creierul în dezvoltare și va influența felul în care individul interacționează în relații. De asemenea, are un impact major asupra modului în care o persoană reacționează la stres și amenințări.
YT: Și această influență nu se limitează doar la copilărie, nu-i așa?
PL: Exact. Efectele atașamentului se resimt pe tot parcursul vieții. Acestea influențează modul în care, la vârsta adultă, o persoană interacționează cu propriii copii, cu părinții săi în vârstă, cu partenerii de viață, prietenii apropiați, colegii de muncă și chiar membrii unei echipe sportive.
Mai mult decât atât, impactează felul în care cineva se raportează la liderii politici, la ideologii sau la conceptele spirituale, inclusiv la ideea de Dumnezeu. Așadar, este o influență care ne însoțește toată viața.
YT: Acest lucru are, evident, implicații majore pentru părinții de astăzi sau pentru cei care își doresc copii în viitor.
PL: Absolut. Ca tată și bunic, simt cu tărie că avem responsabilitatea de a le oferi copiilor noștri cel mai prețios dar posibil: un atașament sigur.
YT: Cum definiți un atașament sigur?
PL: Pentru a dezvolta un atașament sigur, este esențial ca un copil să aibă un îngrijitor consecvent. Pot exista mai multe persoane implicate, dar copilul formează o legătură specială cu una dintre ele, iar această relație nu este interschimbabilă. De aceea, acel îngrijitor principal trebuie să fie prezent și implicat încă de la început.
În plus, trebuie să oferim îngrijire sensibilă și adaptată nevoilor copilului. Asta înseamnă să fim atenți la semnalele pe care ni le transmite și să răspundem într-un mod adecvat, astfel încât să îi oferim siguranță emoțională și sprijin.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
YT: Pare complicat. Cum se manifestă, mai exact?
PL: Ei bine, de exemplu, trebuie să învățăm să facem diferența între tipurile de plâns ale copiilor. Există plânsul care spune „Sunt obosit”, cel care indică „Mi-e foame”, plânsul care înseamnă „Sunt bine, dar vreau să continui să mă joc” și cel care exprimă „Sunt îngrozit și nu vreau să fiu singur acum.”
Pentru a reuși acest lucru, trebuie să fim suficient de prezenți în viața bebelușilor și a copiilor noștri mici, astfel încât să le înțelegem corect semnalele. Acesta este unul dintre principiile de bază ale așa-numitului parenting prin atașament.
YT: Corect. Atașamentul parental pare un concept destul de nou în parenting.
PL: În esență, totul se rezumă la a fi sensibil la nevoile copilului și la a răspunde adecvat acestora.
Printre metodele asociate acestui stil de parenting se numără alăptarea, purtarea bebelușului și co-sleeping-ul. Apropo, co-sleeping nu înseamnă neapărat să dormi în același pat cu copilul, ci mai degrabă să îl ții în aceeași cameră în primele 4-6 luni.
Astfel, poți învăța mai ușor să îi înțelegi și să îi răspunzi corespunzător nevoilor.
YT: Și ce spun studiile despre efectele unui atașament sigur?
PL: Lucrul minunat este că cercetările arată că acei copii care dezvoltă un atașament sigur au un mare avantaj în viață. În general, le este ușor să aibă încredere în ceilalți și să se simtă confortabil în relațiile apropiate.
Când se confruntă cu dificultăți – fie că este vorba despre o boală, un accident, pierderea locului de muncă sau pierderea unei persoane dragi –, ei dau dovadă de o reziliență mai mare și fac față mai bine situațiilor dificile. În plus, tind să aibă relații stabile, de lungă durată și pline de afecțiune.
YT: Dar există și atașament nesigur, nu-i așa?
PL: Da, iar acesta poate lua mai multe forme.
Un prim tip este „atașamentul nesigur-evitant”. Acesta apare atunci când copiii nu beneficiază constant de îngrijire sensibilă și receptivă. Ajunși la maturitate, le este greu să aibă încredere în ceilalți, nu se simt confortabil în relații apropiate și tind să fie mai retrași emoțional.
Sunt mult mai orientați spre autonomie și independență, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Totuși, în ceea ce privește relațiile interpersonale, le este mai dificil să mențină conexiuni stabile, atât cu prietenii, cât și cu partenerii romantici.
YT: Asta nu sună foarte bine.
PL: Celălalt tip de atașament nesigur este „atașamentul nesigur-anxios”. Acesta apare atunci când copilul primește îngrijire afectuoasă și atentă doar uneori, dar alteori nu.
Ca adulți, aceste persoane tind să aibă dificultăți în a avea încredere într-un partener. Își doresc intimitate, dar au nevoie constantă de reasigurări că partenerul lor este acolo pentru ei.
Relațiile lor sunt adesea marcate de un tipar „aproape-departe”: „Vreau să fiu cu tine, dar nu sunt sigur că pot conta pe tine.” De asemenea, le este mai greu să facă față pierderilor și situațiilor stresante.
YT: Și cum își poate da seama cineva ce tip de atașament are? Nu e ca și cum ne putem aminti ce simțeam la doi ani.
PL: Dacă ne uităm la datele din Statele Unite – și tendințele sunt similare și în alte culturi –, vedem că aproximativ 55% dintre adulți au un atașament sigur, în timp ce 25% prezintă un atașament evitant și aproximativ 15% au un atașament anxios.
YT: Pare o veste bună.
PL: Da, dar asta înseamnă și că aproape jumătate din populația adultă din orice societate trăiește cu un stil de atașament nesigur.
YT: Asta înseamnă că acești oameni sunt condamnați să aibă relații dificile toată viața?
PL: Nu neapărat. Oamenii se pot schimba pe parcursul vieții.
Totuși, aproximativ 75% dintre adulți își păstrează stilul de atașament format în copilăria timpurie. De aceea, cred că avem o mare responsabilitate ca părinți să învățăm cum să ne creștem copiii astfel încât să dezvolte un atașament sigur. Acest lucru le va aduce beneficii nu doar în copilărie, ci și mult timp după ce noi nu vom mai fi alături de ei.
SURSA FOTO: freepik.com @andy_dean_photography
YT: Știința atașamentului există de mult timp. Există dovezi că stilul de atașament se poate schimba?
PL: Tocmai am descoperit o cercetare nouă care mă fascinează. Este vorba despre un mega-studiu care a analizat 25.000 de studenți din generația millennials, evaluându-le stilurile de atașament.
Rezultatele au arătat aproape o dublare a prevalenței atașamentului evitant în rândul acestei generații, comparativ cu generația anterioară de studenți. Dacă acest lucru se confirmă, cred că este un semnal de alarmă serios.
YT: Ce ar putea cauza această schimbare?
PL: Autorii studiului au emis mai multe ipoteze. De exemplu, au luat în calcul faptul că tot mai mulți copii au fost crescuți de părinți care lucrează amândoi și, astfel, nu au avut un îngrijitor constant.
Mulți dintre ei au fost mutați între mama, tata, bone și grădiniță, ceea ce le-a afectat sentimentul de siguranță. De asemenea, cercetătorii au analizat impactul timpului petrecut în mașini sau în fața ecranelor încă din copilărie. Dacă aceste concluzii sunt corecte, cred că este un domeniu extrem de important pentru viitoare studii.
YT: Există riscul de a crește o generație de copii cu atașament evitant. Ce consecințe ar putea avea acest lucru?
PL: Cercetările arată că stilul de atașament influențează nu doar relațiile personale, ci și modul în care adulții își îngrijesc părinții în vârstă.
Așadar, atunci când creștem un copil cu un atașament sigur, nu doar că îi oferim o bază emoțională solidă pentru viața sa, dar ne putem asigura și că, mai târziu, va fi un adult capabil să construiască relații sănătoase și să aibă grijă de cei din jur.
Când devenim părinți, avem o oportunitate extraordinară: aceea de a le oferi copiilor noștri cel mai prețios dar – siguranța emoțională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
