Lucrurile valoroase pe care părinții din clasa muncitoare le transmit copiilor lor. Expert: „Lecții pe care școlile de elită nu le vor putea preda niciodată!”
Unii copii, asemenea adulților, ajung să își acorde prioritate propriei persoane. Din perspectiva părinților, această nevoie poate părea uneori un comportament egoist.
Mulți părinți simt că au oferit totul copiilor lor, iar odată ajunși la maturitate, aceștia par să se concentreze mai mult asupra propriei vieți, în detrimentul relației cu familia. Acest lucru poate crea o distanță emoțională greu de acceptat pentru părinți.
Potrivit psihologului Jeffrey Bernstein, „egoismul unui copil adult nu este, în general, un atac direct la adresa părinților, ci mai degrabă un decalaj între valorile lor și o manifestare a stresului pe care copilul îl resimte în propria viață”, notează publicația Your Tango.
În loc să reacționezi tensionat, psihologul recomandă să încerci să stabilești o comunicare deschisă, amabilă și lipsită de prejudecăți cu copilul tău.
Înțelegerea limitelor și nevoilor sale te poate ajuta să interpretezi mai corect comportamentele pe care le observi. De multe ori, gesturile sau cuvintele lor ascund indicii prețioase despre ceea ce își doresc sau despre dificultățile prin care trec.
Identificarea acestor comportamente te ajută să înțelegi mai bine noile nevoi ale copilului tău adult și să construiești o relație mai sănătoasă.
Pe măsură ce copiii devin adulți, nevoile și dinamica relației cu părinții lor se schimbă. Uneori, aceste schimbări pot fi percepute ca forme de egoism.
Înțelegerea comportamentelor care ascund, de fapt, noi nevoi emoționale este primul pas pentru a păstra o legătură echilibrată.
SURSA FOTO: freepik.com @evgenii_leontev
Copiii adulți egoiști tind să-și apere în primul rând propriile interese.
În acest proces, pot ajunge să-și învinovățească părinții pentru greșelile din copilărie. Deși aceste greșeli sunt adesea firești, părinții învață să fie părinți pe parcurs, ele pot lăsa răni mai profunde sau mai superficiale.
Copiii cu un comportament egoist tind să repete în mod constant acest reproș, considerându-și părinții responsabili pentru toate dificultățile vieții lor de adult.
Distanțarea față de părinți poate fi o formă prin care copiii adulți își afirmă independența.
Unii aleg să se concentreze complet asupra propriei vieți și nu știu cum să creeze un nou echilibru în relația cu părinții. Pe măsură ce cresc, au nevoi emoționale diferite, iar exprimarea acestora poate fi dificilă.
În astfel de situații, părinții pot încerca să creeze momente de ascultare, în care să-și exprime și propriile așteptări.
Un studiu publicat în Journal of Marriage and Family arată că rivalitatea dintre frații adulți este un factor important de tensiune și de rupturi în cadrul familiei.
Pentru a evita un mediu plin de conflicte, copiii egoiști pot alege să se distanțeze.
Aceste comportamente sunt adesea alimentate de resentimente și gelozie.
„Deși sunt foarte dispuși să ceară și să accepte sprijinul părinților, copiii adulți egoiști oferă rar, la rândul lor, sprijin. Ei privesc relația cu părinții într-o manieră tranzacțională, așteaptă mereu ceva în schimb atunci când fac un efort să ajute”, observă specialiștii.
Pentru părinți, acest tip de relație este dureros, fiindcă ajung să simtă că sunt căutați doar când copilul are nevoie de ei.
Potrivit experților, unii copii adulți nu își mai privesc părinții ca pe persoane valoroase și demne de afecțiune, ci ca pe o povară de care trebuie să aibă grijă.
Din această cauză, relația devine tensionată și rece, ceea ce slăbește conexiunea emoțională.
„Prin evitarea responsabilității și adoptarea unei mentalități cronice de victimă, copiii adulți egoiști ajung să-și învinovățească părinții, forțându-i pe aceștia să-și reprime emoțiile și să evite conflictele”, explică specialiștii.
Această postură îngreunează comunicarea și tensionează relațiile.
Un studiu publicat în 2022 arată că, prin asumarea acestui rol de victimă, copiii își proiectează o imagine pozitivă în fața celorlalți, dar, în realitate, aceasta reflectă o lipsă de stimă de sine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Ce au în comun copiii fericiți...
Cunoscut pentru rolurile sale...
Într-o lume în care părinții...
Vaccinarea anti-HPV va fi...