Vezi versiune Desktop
Copii care încearcă să își conducă părinții. Mama și tata devin marionete în mâinile lor. Ce se poate face în privința asta?
Sunt copii a căror personalitate este, în mod inerent, dominatoare, copii care nu doar că își corectează și își ceartă frații sau prietenii, ci și părinții.
Aceștia nu trebuie neapărat să fie tirani sau să aibă „sindromul împăratului”, manifestat prin manipulare sau dominare a părinților prin crize de furie sau agresiune fizică.
Uneori, acești copii pot fi chiar calmi, fără a prezenta comportamente extreme, informează guiainfantil.com. Cu toate acestea, indiferent de caz, sunt copii care încearcă să își conducă părinții.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Copiii au abilități care ne surprind în multe ocazii și sunt capabili de cele mai ingenioase trucuri pentru a obține ce își doresc, fie că este vorba de a le cumpăra ceva, de a invita un prieten sau de a-i duce la distracții. Ei folosesc orice metodă pentru a ne face să cedăm, fără a înțelege motivele până nu își ating scopul.
Dincolo de aceste mici strategii, pe care toți le folosim la un moment dat, pericolul apare atunci când copiii încearcă să-și controleze părinții. Ei cred că au dreptul să ne înlocuiască și să fie vocea principală în orice situație. Se implică în subiecte care nu îi privesc, încearcă să își impună opinia și vor să aibă mereu ultimul cuvânt.
În cele din urmă, părinții devin marionete în mâinile lor.
Uneori, noi, părinții, nu observăm această atitudine când se întâmplă cu propriii copii, dar semnalul de alarmă se aprinde când vedem comportamentul copilului unui vecin sau al unui prieten, pe care uneori ne simțim nevoiți să-l punem la punct. Nu ți s-a întâmplat să observi și să te întrebi „cum de nu îi corectează comportamentul?” Același lucru se întâmplă și atunci când alții văd cum copiii noștri ne manipulează.
Unii copii par născuți să fie lideri încă din fragedă copilărie: vor să știe tot ce se întâmplă acasă, încearcă cu orice preț să își impună părerea și cred că au dreptul să dea ordine sau să corecteze, chiar și pe frații lor. Unii fac acest lucru prin crize de furie sau șantaj emoțional, iar alții prin negocieri mai calme și diplomatice.
„De ce ai cumpărat asta?”, „Nu vreau să merg azi în parc”, „Despre ce vorbeai cu prietenul tău?”, „Nu-l lăsa pe fratele meu să se urce pe leagăn, că o să cadă”, „Ar trebui să mergem acasă acum”, „Nu-mi place că stai cu alte mame după școală”... Acest control constant trece adesea neobservat de unii părinți, care ajung să fie dirijați de propriii copii.
SURSA FOTO: freepik.com @user17067123
Pentru unii părinți, acest comportament poate deveni frustrant și iritant, ducând la țipete și certuri constante. Totuși, să vedem de ce apare acest comportament și cum îl putem corecta:
Uneori, această atitudine apare din cauza lipsei de limite și reguli în educația copilului. Copilul devine controlant pentru că i s-a permis acest lucru. Permisivitatea excesivă din partea părinților îi face pe unii copii să preia controlul asupra familiei.
Există și cealaltă extremă: copiii imită comportamentul autoritar al părinților, de aceea este important să fim atenți la exemplul pe care îl oferim.
Nu trebuie să creștem copii supuși, cărora le este frică să-și exprime opiniile, dar nici copii care încearcă să ne controleze în orice moment. Pentru a găsi echilibrul, este bine să le oferim un spațiu în care să-și exprime părerea și să ia unele decizii, dar să le clarificăm că deciziile importante le luăm noi, părinții, și că ei nu pot asuma rolul de părinte.
Dacă observi că un copil își controlează frații și încearcă chiar să-i pedepsească, este important să-l scoți imediat din situație. După ce s-a calmat, explică-i clar că nu îi vei permite să acționeze ca un părinte pentru frații săi. De fiecare dată când îl vezi adoptând o atitudine autoritară față de ceilalți, intervine și oprește-l.
Învață-l că nu poate obține mereu ceea ce își dorește și ajută-l să gestioneze frustrarea și să accepte un „nu” ca răspuns.
Nu te amuza sau încuraja atunci când copilul adoptă rolul de părinte. Chiar dacă ni se poate părea comic, răspunsul nostru va fi important pentru a descuraja sau, dimpotrivă, a încuraja acest comportament.
Ignoră comportamentele inadecvate și încurajează-l să ceară lucruri politicos. De exemplu: „Când ceri frumos, putem începe o discuție”.
Spune-i întotdeauna clar că autoritatea principală sunteți voi, părinții, precum și alți adulți sau îngrijitori (cum ar fi bunicii). Asta nu înseamnă că trebuie să se supună fără voință, ci să învețe să respecte ceea ce spun adulții care au grijă de el și să nu depășească limita, dorindu-și să fie un alt adult. Trebuie să înțeleagă că este încă un copil care are nevoie de îndrumare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
