Fotografie de la RDNE Stock project/ Pexels

Sunt copii și adolescenți care au mari dificultăți în relaționarea cu școala și mediile nefamiliare: ei sunt „copiii tăcuți”. Pentru ei, interacțiunea verbală reprezintă un obstacol de netrecut în fiecare zi. Mutismul selectiv, recunoscut acum ca o tulburare reală, îngreunează comunicarea verbală: chiar dacă vorbesc normal acasă, la școală sau în alte medii sociale, cuvintele pur și simplu nu ies.

Cum să „ascultăm” acești copii și ce strategii pot activa părinții și profesorii pentru a-i ajuta să depășească momentele de disconfort și să îmbunătățească starea de bine pe termen lung?

Nu este doar timiditate

Mutismul selectiv se manifestă în general în jurul vârstei de 3/4 ani, corespunzând adesea intrării în grădiniță, primul mediu social în afara familiei în care copilul își petrece întreaga zi.

Sunt copii care împreună cu părinții lor, într-un context familial mai intim, par exuberanți și vorbăreți, dar de îndată ce ies din casă au tendința de a se ascunde după piciorul mamei sau al tatălui dacă cineva le vorbește, le pune o întrebare, nu deschid gura.

Mutismul selectiv nu trebuie confundat cu o întârziere a limbajului sau chiar cu acea jenă inițială tipică copiilor foarte timizi, care, totuși, după scurt timp se „deblochează”. 

Când această atitudine persistă este bine să se țină cont de posibilitatea ca acesta să fie mutism selectiv, un răspuns la o stare emoțională puternică legată de anxietate.

Foto: Kindel Media/ Pexels

O tulburare de anxietate

Primele cazuri de mutism selectiv datează de la sfârșitul anilor 1800, când era cunoscută sub numele de afazie voluntară. După ceva timp, au început să-l numească „mutism electiv”.

Mutismul selectiv este explucat ca fiind faptul că nu copilul alege cu cine să nu vorbească, pentru că într-adevăr și-ar dori s-o facă, dar nu poate. 

Această limită este generată de relația cu ceilalți, mai ales dacă este în afara cercului familial. De altfel, în general cei care manifestă o anumită sensibilitate față de ceilalți sunt capabili să stabilească o relație verbală cu acești copii, luându-și timpul necesar; invers, se întâmplă însă cu cei care simt nevoia sau au urgența să asculte vocea cu orice preț, precum profesorii de la școală când trebuie să evalueze pregătirea școlară. Acest tip de abordare blochează și mai mult vorbirea, eliminând oportunitățile de dialog verbal de succes.

Foto: Yan Krukaw/ Pexels

Mutismul selectiv îi poate afecta și pe cei care suferă de alte patologii sau tulburări. Cu toate acestea, un procent mare de copii care nu vorbesc în medii sociale nu au alte tulburări. Și tocmai față de acești copii este ușor să adoptăm o abordare greșită, ei fiind definiți drept „normali”. Dificultatea lor nu este atribuită unei traume, dar se confruntă cu o situație familială pașnică. 

Rolul fundamental al școlii

Școala este locul social pe care copilul îl frecventează în cea mai mare parte a zilei și tocmai acolo lipsa folosirii cuvântului reprezintă o problemă pentru profesori.

Uneori pentru profesori este singurul obstacol real, ei cred că prin deblocarea aspectului verbal se va rezolva totul. În schimb, trebuie să acționăm asupra stării de anxietate, adică să construim o relație bazată pe încredere într-un mediu pașnic. 

Dacă nu este tratat în mod adecvat, mutismul selectiv riscă să ducă la alte tulburări, cum ar fi fobia socială sau fobia școlară, depresia, alcoolismul, dependența sau alte reacții de auto-vătămare.

Din păcate, personalul școlii nu este întotdeauna pregătit sau sprijinit corespunzător. S-a întâmplat ca la școală cazurile de mutism selectiv să fie confundate în mod eronat și raportate ca tulburări legate de autism.

Soluția este să respectați timpul, să acceptați alte tipuri de comunicare non-verbală și să construiți o relație bună.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.