Fotografie de la Ivan Samkov/ Pexels

Problema minciunilor, în relația dintre copii și adulți, este o problemă destul de importantă care îi privește, în primul rând, pe adulți. De obicei, de fapt, ei sunt cei care le spun mai întâi sistematic copiilor minciuni, și nu invers crezând că uneori îi protejează astfel de ceva prea dureros, alteori adulții spun minciuni din ușurință sau pentru a scăpa ieftin, sau pentru că se tem că nu vor putea traduce un gând sau o experiență dificilă în termeni de înțeles. 

Minciunile noastre

Copiilor trebuie să li se spună întotdeauna adevărul, mai ales despre ceea ce îi privește. Asta nu înseamnă că părinții ar trebui să „mărturisească” copiilor lor, sau să le încreadă dificultățile lor de cuplu sau să le spună cât datorează băncii. Există o diferență substanțială între confidențialitate și minciună. Este nepotrivit să folosiți copiii pentru a obține sprijin emoțional pentru problemele de adulți. În mod inevitabil, copiii s-ar simți împovărați cu o sarcină disproporționată pentru ei: sprijin emoțional pentru părinți, mai degrabă decât să profite de sprijinul lor emoțional, așa cum este natura lucrurilor.

Minciunile pe care i le spun adulții, mai devreme sau mai târziu, sunt recunoscute de copil ca atare, iar acest lucru se întâmplă mult mai des decât cred adulții, și pentru că copilul, nemaiavând încredere în sine, poate încerca să ascundă că și-a dat seama că a fost înșelat.

Principala consecință a minciunilor adulților este, așadar, pierderea încrederii în ei, care poate duce uneori la sentimente și mai grele de suspiciune sau incertitudine față de realitate. La urma urmei, nu este foarte educativ să-i înveți, prin propriul exemplu, să spună minciuni...

Minciunile copiilor

Toți copiii spun minciuni. Sau cel puțin uneori încearcă. Dar de ce? Ce nevoi satisfac minciunile lor?

În general, se crede că copilul spune minciuni pentru a obține avantaje. De exemplu: „Nu primești dulce dacă nu te speli mai întâi pe mâini” – „Dar eu le-am spălat deja!”.

Dar copilul spune minciuni mai presus de toate pentru a se asigura (sau a nu pierde) stima oamenilor importanți pentru el, astfel încât să le garanteze considerația, afecțiunea și dragostea lor, chiar și atunci când știe că acesta se potrivesc cu așteptările lor.

Minciunile, în special cele ale copiilor, fac parte dintr-o relație care, în acel moment, din anumite motive, pare prea sărăcăcioasă în comparație cu așteptările cuiva. Trebuie să ținem cont de acest lucru, să nu așteptăm nimic de la copiii noștri, ci să înțelegem ce se întâmplă și să putem indica alte modalități de a face față decalajului dintre propriile așteptări și cele ale altora.

Nu toate minciunile sunt protectoare pentru sine (obținerea de avantaje, evitarea pedepsei): pot fi și protectoare față de ceilalți (prieteni, însoțitori, adulți), pentru a evita un rău real sau imaginar: temându-se să le provoace dureri insuportabile, îi protejează, ascunzând lucrul care i-ar răni. În aceste cazuri este indicat să înțelegi ce se întamplă, și să-i facilitezi copilului să găsească alte modalități de a gestiona relația.

În cele din urmă, un anumit tip este cel al ”minciunilor de complezență”. Copilul „bine educat”, de exemplu, spune că ciorba mătușii lui e bună, chiar dacă îl dezgustă, pentru a încerca să o facă fericită. Riscul este să confundăm relația bună cu relația falsă, dragostea cu complezența. Dacă aceasta devine căile predominante, se poate deschide un destin al nefericirii.

Concluzie

Pe final enumerăm câteva motive pentru care copii spun minciuni:

Teamă de pedeapsă: Copiii pot spune minciuni pentru a evita consecințele negative sau pedeapsa pentru comportamentul lor. Ei pot spera că, dacă ascund adevărul, vor scăpa de responsabilitate.

Creativitate și imaginație: Copiii mici pot inventa povești sau minciuni fără să înțeleagă complet diferența dintre ficțiune și realitate. Aceasta face parte din dezvoltarea lor cognitivă și creativitate.

Păstrarea secretelor: Copiii pot minte pentru a păstra secrete sau pentru a proteja pe cineva drag lor, cum ar fi un prieten sau un membru al familiei.

Dorința de a plăcea: În încercarea de a se potrivi sau de a fi apreciați, copiii pot spune minciuni pentru a-i face pe ceilalți să se simtă bine sau pentru a spune ceea ce cred că adulții doresc să audă.

Experimentare și testare: Copiii tind să experimenteze și să testeze limitele, iar uneori fac acest lucru prin spunerea de minciuni pentru a vedea cum reacționează adulții.

Dificultăți în exprimare: Copiii mai mici pot să mintă pentru că le este dificil să comunice adevărul sau să exprime nevoile sau dorințele lor.

Frica de dezamăgire: Copiii pot minte pentru a nu-i dezamăgi pe părinții sau pe adulții din viața lor, mai ales dacă simt că au eșuat sau nu au reușit să îndeplinească așteptările acestora.

Copierea comportamentului adulților: Copiii observă comportamentul adulților din jurul lor și pot să învețe să mintă de la aceștia sau să vadă minciuna ca pe o modalitate de a rezolva problemele.

Este important să abordați minciunile copiilor cu înțelegere și să încurajați o comunicare deschisă și onestă. În multe cazuri, minciunile sunt o ocazie pentru a discuta cu copiii despre valori, responsabilitate și consecințe.

Înțelegerea motivelor din spatele minciunilor poate ajuta adulții să ofere ghidare adecvată și să ajute copiii să învețe să facă alegeri mai bune în viitor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.