„Copiii nu se nasc cu inteligență emoțională, o învață!” Psihologul Mark Travers arată strategiile pe care orice părinte ar trebui să le aplice
Data publicării:
Cum îți poți ajuta copilul să devină inteligent din punct de vedere emoțional? Iată trei strategii eficiente care îl vor sprijini în dezvoltarea acestei abilități foarte importante.

„Mulți părinți își doresc să le ofere copiilor o copilărie mai bună decât cea pe care au avut-o ei. Vor să rupă ciclurile generaționale, să evite greșelile propriilor părinți și să crească copii care se simt iubiți, în siguranță și încrezători în sine”, explică psihologul Mark Travers într-un articol publicat în Psychology Today.

Însă creșterea unui copil nu înseamnă doar protecție sau disciplină. Este și despre cultivarea unei abilități foarte importante, care îi va influența viitorul mai mult decât notele sau talentele sale: inteligența emoțională.

„Aceasta este cheia multor aptitudini de care copilul va avea nevoie pe parcursul vieții”, subliniază psihologul.

CITEȘTE ȘI Iată „formula magică” a unui psiholog pentru a ajuta părinții să-și liniștească copiii, indiferent de vârstă: „Nu ar trebui să fie atât de complicat”

Trei moduri de a dezvolta inteligența emoțională la copii

Inteligența emoțională este o componentă foarte importantă a educației copiilor.

„Aceasta nu se dezvoltă în mod natural, ci se învață”, explică psihologul Mark Travers. „Dacă părinții nu au fost niciodată învățați să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile, le va fi dificil să le transmită această abilitate copiilor.”

Totuși, anumite comportamente parentale pot avea un impact profund asupra învățării emoționale a celor mici.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Ajută-ți copilul să-și recunoască emoțiile

„Părinții inteligenți emoțional își îndrumă copiii să își identifice și să își numească emoțiile, în loc să le reprime”, explică psihologul.

Un studiu publicat în Emotion Review a evidențiat faptul că denumirea emoțiilor ajută la reglarea lor. Pentru a-i sprijini în acest proces, părinții pot folosi cuvinte, culori sau senzații care să descrie stările emoționale.

Astfel, copiii învață să își exprime mai clar ceea ce simt și să își gestioneze emoțiile într-un mod sănătos.

Ghidează-l, nu-i îndepărta obstacolele

„Este firesc să vrei să intervii și să rezolvi problemele copilului tău, fie că este vorba despre legarea șireturilor, temele pentru acasă sau conflictele de la locul de joacă.

Însă copiii rezilienți nu sunt cei care nu întâmpină dificultăți, ci cei care învață să le depășească singuri”, explică Travers.

Părinții cu inteligență emoțională își ghidează copiii spre soluții, în loc să le rezolve problemele. În loc să îi spui direct ce să facă, întreabă-l ce crede că ar fi potrivit și cum intenționează să acționeze.

Acest proces îi oferă încredere în sine și îl ajută să își dezvolte abilități de rezolvare a problemelor.

Un studiu din 2023, publicat în Frontiers in Psychology, a arătat că oferirea unui spațiu de autonomie în luarea deciziilor îi ajută pe copii să devină mai rezilienți.

Controlează-ți propriile emoții înainte de a reacționa impulsiv

„Copiii învață să își regleze emoțiile nu din ceea ce le spun părinții, ci din ceea ce văd că fac aceștia”, subliniază psihologul.

Un studiu din 2019, publicat în Journal of Child and Family Studies, a arătat că părinții care reacționează impulsiv și nu își controlează emoțiile îngreunează dezvoltarea autoreglării la copii.

Atunci când copilul te vede gestionându-ți emoțiile într-un mod calm și echilibrat, el va avea un model demn de urmat. Nu doar că îi transmiți tehnici eficiente, dar îi arăți și efectele pozitive ale reglării emoționale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.



Autorul articolului: Loredana Iriciuc
Categorie: Recomandari si sfaturi

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
SURSA FOTO: captură video YouTube @Netflix

Adolescence, serialul care zguduie lumea, ne arată cel mai mare paradox al parentingului modern: Părinții fac totul pentru copii, dar copiii se simt mai singuri ca niciodată

Ce înseamnă manosfera? Cultura „incel” toxică prezentată în „Adolescence” de pe Netflix / FOTO: captură video YouTube @Netflix

Ce înseamnă manosfera? Cultura „incel” toxică prezentată în „Adolescence” pe Netflix

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul felul de a fi / FOTO: Freepik.com@freepik

Mama sau tata? De la cine moștenește copilul felul de a fi

Oana Moraru: „În școala românească există trei mari șocuri. Acolo programele s-au rupt! Le trântim copiilor în cap o mulțime de informații și avem pretenții” / FOTO: freepik.com @kocamir

Oana Moraru: „În școala românească există trei mari șocuri. Acolo programele s-au rupt! Le trântim copiilor în cap o mulțime de informații și avem pretenții”

pixel