Ce facem cu ”plocoanele” pentru profesori? Se mai dau? Oana Moraru: ”Învățătoarea care face asta este o țoapă”
Ideal ar fi să găsim un echilibru între cele două extreme, însă realitatea este că aceste două tipuri de părinți există, iar copiii lor, pe măsură ce aceștia își mențin stilul de educație, se dezvoltă într-un anumit mod.
Părinții permisivi își bazează educația pe a oferi copiilor mai multă libertate și autonomie. Aceștia sunt părinți care se ocupă de capriciile copiilor lor și evită să-i priveze de orice.
Când vorbim despre părinți permisivi, nu ne referim la cei care impun reguli și limite, dar din când în când aleg să le acorde mai multă libertate. Ne referim la părinți care încearcă să justifice regulile (nu spun niciodată „NU” direct, ci: „Nu te las să faci asta pentru că...”).
Acești părinți sunt foarte afectuoși, mențin o bună comunicare cu copiii lor și încearcă să ajungă la un acord cu ei. Nu folosesc pedeapsa fizică și vor să creeze o atmosferă democratică în familie, unde și copiii au un cuvânt de spus.
Pe termen lung, copiii părinților permisivi pot dezvolta o serie de trăsături, conform guiainfantil.com:
SURSA FOTO: freepik.com @volodymyr-t
Aceasta este o virtute, fără îndoială. Atâta libertate îi ajută pe copii să devină mai independenți.
Părinții au încredere în ei, iar acest lucru le oferă un sentiment de apartenență și importanță în familie. Stima lor de sine crește, însă, uneori, poate ajunge la exces, manifestându-se prin aroganță.
Prea multă libertate le oferă „aripi” să-și exprime impulsurile fără restricții, ceea ce poate duce la dificultăți în gestionarea furiei și a crizelor de nervi. Fără limite și reguli clare acasă, acești copii pot dezvolta probleme de comportament.
Dacă nu au învățat limite și reguli de mici și li s-a oferit totul, nu vor ști cum să facă față provocărilor sociale atunci când vor crește.
Părinții permisivi tind să îndeplinească toate dorințele copiilor lor, ceea ce duce la copii care nu înțeleg conceptul de efort și perseverență. Aceștia vor fi mai leneși și nu vor ști să-și organizeze timpul, deoarece nu li s-a impus o rutină. Pe termen lung, acest lucru va crea frustrare, deoarece nu își vor atinge multe dintre obiectivele propuse.
Îndeplinirea fiecărei dorințe a copilului și tratamentul egal cu părinții va face ca acesta să nu știe cum să gestioneze problemele atunci când apar. Când își vor da seama că nu pot avea totul, că nu vor fi mereu egali și că trebuie să se supună unor reguli, nu vor ști cum să gestioneze frustrarea.
Acești copii tind să-și dorească totul instantaneu. Părinții le satisfac toate capriciile, așa că ei nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să aștepte.
Părinții autoritari stabilesc clar cine este responsabil acasă. În locuințele lor, domnește un fel de tiranie, în care părinții dictează regulile, iar acestea trebuie respectate fără abatere. Sunt inflexibili și nu își lasă copiii să participe la decizii. Aceștia trebuie doar să se supună, iar dacă nu o fac, pedeapsa devine inevitabilă.
Pe termen lung, copiii acestor părinți pot dezvolta următoarele trăsături:
SURSA FOTO: freepik.com @keleny
Acești copii nu vor să-și dezamăgească părinții și devin extrem de exigenți atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți, având așteptări mari de la toți cei din jur.
Pentru a-și mulțumi părinții, acești copii vor munci din greu pentru a-și atinge obiectivele. Ei înțeleg că efortul și perseverența sunt esențiale pentru succes.
Părinții autoritari nu le permit copiilor să aibă un cuvânt de spus în stabilirea regulilor din casă. Această lipsă de autonomie afectează încrederea în sine a copiilor și le diminuează stima de sine.
Copiii pot reacționa în două moduri la strictețea impusă: fie devin supuși și retrași, fie se revoltă și încearcă să scape de reguli printr-o atitudine de rebeliune constantă.
Mulți părinți autoritari folosesc pedepse, inclusiv fizice, ceea ce provoacă frică în rândul copiilor. Pe termen lung, aceștia vor încerca să evite pedeapsa, recurgând la minciuni pentru a se proteja.
Dacă părinții utilizează agresivitatea (verbală sau fizică) în educație, copiii tind să învețe acest model de comportament și să-l reproducă în relațiile lor cu ceilalți.
Lipsa de afecțiune și răceala emoțională din partea părinților îi fac pe copii să nu dezvolte empatie și să aibă dificultăți în gestionarea emoțiilor și în relaționarea cu ceilalți.
Când regulile și limitele sunt impuse rigid, copilul poate ajunge în adolescență fără să știe cum să-și gestioneze autonomia. Astfel, va căuta mereu pe cineva care să-l ghideze, cum o făceau părinții în copilărie, manifestând probleme emoționale și dependență de ceilalți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Identificarea talentului unui copil este una dintre...
Unii copii par să nu...