„Iubește-ți copilul! Nu este nimic mai dăunător pentru el decât să simtă că nu-ți pasă”, avertizează experții în parenting: „Rămân cicatrici pe viața!”
Se întâmplă ca într-un grup de copii să apară și antipatiI, dar în același timp este firesc să încercăm să rămânem alături de colegii cu care ne înțelegem mai bine. Totuși, este și adevărat că anumite fenomene sunt mai frecvente decât în trecut, când copiii se jucau pe stradă sau în curte și ar fi existat și mai multe oportunități de a se întâlni sau de a fi excluși.
Diferența este că astăzi trăim în contexte, atât familiale, cât și școlare, care încurajează mai degrabă competitivitatea decât împărtășirea, în care se învață puțin despre a te pune în locul altora și multe despre încercarea de a excela față de ceilalți, și astfel copiii devin mai puțin toleranți, mai competitivi și le este suficient să spună „tu nu”, mai ales dacă se găsesc în fața unui partener deosebit de timid.
Fiecare caz ar trebui evaluat singur pentru că sunt multe componente care pot intra în joc.
Reflectează-te în emoțiile lui
Oglindirea este întotdeauna primul pas de făcut: să-i spunem copilului că înțelegem ce simte, îl vedem, ne imaginăm furia și dezamăgirea pe care o simte, poate vorbindu-ne despre episoade similare care ni s-au întâmplat când eram mici.
Înțelegerea noastră este fundamentală pentru a-l face să înțeleagă că nu este singurul care trăiește anumite sentimente și nu este singur, pentru că mama sau tata îi împărtășesc emoția.
Evitați să luați locul copilului dumneavoastră
În același timp, însă, trebuie să evităm să-i luăm locul în gestionarea situației, de exemplu vorbind cu copiii care îl exclud sau cu mamele (cu excepția cazului în care implică episoade grave de bullying, evident), deoarece mesajul pe care l-am transmite ar fi că el nu este capabil să rezolve problema singur și că are întotdeauna nevoie de ajutor extern și în acest fel s-ar simți și mai nesigur.
Încurajează-l să găsească o soluție
Putem să stăm lângă el, să ne spună ce s-a întâmplat, apoi să-l invităm să formuleze ipoteze posibile scenarii („să vedem, ce ai putea face”?), fără să acționăm ca „profesori” care cunosc deja soluția de sus, dar încercând să pună întrebarea ca o cercetare comună, punând întrebări dar lăsându-l să vină cu posibile strategii, pentru că este corect să găsească singur calea de ieșire.
Nu supradramatiza
Părintele nu trebuie să amplifice prea mult anumite experiențe ale copilului: asta nu înseamnă să minimizeze sau să fie indiferent față de sentimentele lui, ci ținând cont de faptul că uneori copiii exagerează în reacțiile lor și pot face o dramă chiar și dintr-o mică respingere, mai ales dacă nu sunt obişnuiţi să îndure umilința.
Prin urmare, este mai bine să nu-și amplifice catastrofismul, ci să păstreze mereu o atitudine calmă și liniștitoare.
Învață-l că nu poți avea întotdeauna totul...
De asemenea, copilul trebuie să învețe că există plăceri și antipatii și nu este întotdeauna posibil să fie acceptat de toată lumea și să împărtășească totul cu toată lumea: ar fi bine, desigur, dar în viața reală se întâmplă să nu putem obține întotdeauna ceea ce ne dorim.
Nici el poate să nu vrea să fie mereu cu toată lumea
Acum acel copil nu vrea să se joace cu el, dar uneori i s-ar fi întâmplat și lui să nu vrea să se joace cu cineva de vârsta lui, să nu-i dea jucăria lui sau să se întâlnească cu alții la în detrimentul unui partener.
Invită câțiva prieteni la tine acasă
Le sugerăm să-i invite acasă pe unii dintre copiii din grup să se joace, să facă temele sau să ia o gustare împreună: relația unu-la-unu încurajează cunoașterea, complicitatea, împărtășirea și doborârea barierelor.
S-ar putea ca fiul nostru să se opună la început, tocmai pentru că îi vede pe anumiți colegi de clasă drept „dușmani”, dar odată ce vor fi împreună va fi fericit.Lasă-l să reflecteze asupra ei și să învețe din ea
Respingerea poate fi o experiență importantă în scopul antrenamentului său: odată ce momentul lacrimilor și al furiei a trecut, este corect să se gândească el însuși la asta.
În interiorul său ar putea realiza anumite comportamente de evitat, la fel cum ar putea înțelege că acel tovarăș nu este un prieten adevărat pentru că prietenii adevărați nu se comportă așa; el poate învăța să distingă cu ce tipuri de însoțitori se simte cel mai bine și care caracteristici ale unui copil sunt asemănătoare cu ale lui.
Toate acestea sunt învățături care te ajută să crești și, de ce nu, să faci alegerea corectă între prietenii, fără să te simți obligat să fii „oaia unei turme”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Furia și izbucnirile...
Temele pentru acasă sunt o...